La mulţi ani!

30 decembrie 2013

Vă doresc un An Nou bun, cu sănătate şi bucurii şi vă aştept la o felie de tort de ciocolată cu cremă de ness homemade by myself! 🙂

2013-12-30 21.18.46

Eu şi Google

21 decembrie 2013

Am îmbodobit bradul de solstiţiu, Google împleteşte mănuşi! Fiecare cu Doodle-ul lui!

2013-12-21 18.28.17

2013-12-21 18.28.47

Despre iubire şi risipire

17 decembrie 2013

Motto:

„Ţesea migălos în inimă o plasă de apărare, fire de indiferenţe, fire de ură. Chema din amintirile ei tot ce putea s-o învrăjbească. Se simţea în stare să-l înfrunte cu un surîs de nepăsare pe buze. Şi cînd el venea aproape, cînd îi apuca umerii, cînd îi simţea obrazul pe obrazul ei şi respiraţia în ureche, toată urzeala se destrăma, firele ţesute se duceau în vînt, de nici nu mai ştia unde le e urma. Atunci renunţa la orice împotrivire şi primea mîngîierile lui cu recunostinţă, fericită că poate fi iarăşi fără minte” Radu Tudoran-Fiul risipitor

Fiul risipitor, o carte pe care am recitit-o de multe ori, prima dată am citit-o în adolescenţă, eram în liceu, pe atunci starea mea era lirică cvasi-permanent. Cumva, printre sutele de poezii care mă bîntuiau zi şi noapte, adică versuri pe care le spuneam, aşa cum alţii fredonează melodii, uneori obsesiv zile în şir, cartea asta a lui Tudoran şi-a făcut loc în inima mea, fiindcă tare mă mai asemuiam cu Eva, o femeie pentru un singur bărbat şi nici de acela nu are parte.
Mai apoi, am tot căutat cartea în bibliotecă, uneori citeam anumite pasaje, alteori citeam doar pagina de final care mă emoţionează de fiecare dată cu aceeaşi intensitate.
Acum, trecută de vîrsta tinereţii, îmi dau seama că, de fapt, eu însămi am fost şi sînt o risipitoare şi că mai degrabă eram el prin ochii ei! Am pierdut, am cîştigat? Nu ştiu. Cert este că am rămas ca fiecare din cele două personaje: singură şi neîmplinită!

Originea de provenienţă

13 decembrie 2013

Citeam acum cîteva zile pe facebook o polemică despre cum şi de ce astfel e populată biata noastră ţară. Unii spuneau că aici sînt codri verzi de brad şi oameni unul şi unul, alţii susţineau că, tocmai dimpotrivă, populaţia e formată din hipsteri, cocălari, piţipoance etc. Cînd să iau atitudine patriotică, observ această întrebare de la un om de bine: adică, ce să înţeleg, că îţi renegi originea de provenienţă (sic!) şi rămîn cu atitudinea suspendată plastic şi pleonastic.
Şi, de altfel, reneg, nu reneg, tot aia e, că ne reneagă ăştia de la putere originea de provenienţă, pînă n-o mai rămîne nimic!
Le doresc, cu ocazia noului an, ca poza photoshopată să devină realitate:

551267_322047911266790_572616376_n