Vineri, 28

28 Iunie 2013

2013-06-28 18.55.01

Și bine, și rău. Și rîs, și plîns. Și acasă, și la restaurant. Și cald, și frig. Și cu voitura, și pe jos. Și lac, și parc. Și vorbit, și tăcut. Și prezent, și trecut. Amintiri și fapte curente. Să fie iubire, să fie blestem?!

Ce viață plină aveți, doamnă!, cum bine îmi spune omul care a adus, de altfel, bujorii!

Anunțuri

Limită și limitare

25 Iunie 2013

Punctul de convergență: căldura. Punctul de divergență: punctul pe i. Cu toți cei din cadrul limitat.
M-am cam răstit, m-am purtat urît, m-am enervat din te miri ce. Se îngustează, în limitare (sic!), spațiul ce poate fi intruzionat de vreun terț. Limita ia valori mici pe bucăți finite de spațiu și timp. Lumea a fost liberă fiind Rusaliile.
De fapt, lumea e din ce în ce mai puțin liberă fiind limitată la propriu și la figurat, aliniată frumos, lipsită de perspectivă, limitarea închizînd totul, dar nu și ochii. Limitarea nu închide ochii la nimic și cum faci un pas dincolo de… te trage înapoi și-ți dă cu rigla peste degetele de la mîini și de la picioare.
E liber la limite de toate felurile, nu contează că e vorba de mîncare din asta mai nou bio otrăvită, de băutură care face rău la apoteoză, de sex determinat din ce în ce mai puțin de amor, de idei care ar putea să-ți vină, dar nu știu cum și nu știu de ce, nu mai vin. Au plecat pentru totdeauna și au lăsat în urmă ideile altora. Cărțile, filmele sînt pline de simboluri de astea noi. Homosexualii de toate sexele reprezintă o idee fixă, un punct de interes, un punct, în absolut toate filmele. Cărțile sînt scrise după anumite reguli, regulile nu apar în alte cărți. Regulile sînt undeva în limitare și se hlizesc bine-dispuse. Am învins!
Homunculusilor, par a ne spune și bine ne fac. Prea ne-am lăsat prostiți, de aia am și devenit brusc și ireversibil proști, goi și limitați! Culmea e că sîntem pe arii largi, calculate cu funcția integrală, și limitrofi!

Caleidoscop

16 Iunie 2013

Ieri, ora 11, la Piața 1 Mai, un bărbat cu părul alb, să fi avut 60-65 de ani, traversa în fugă strada purtînd ca pe un stindard un trandafir roșu-grena de toată frumusețea. Se oprește la mașină, un Matiz ce părea așa de mic în raport cu un individ de aproape 1,85m, pune cu grijă floarea pe bancheta din spate. Pleacă cu un zîmbet fericit care-i lumina toată fața. Să fi mers la iubita lui, la matineu? Posibil. Mi-o și închipuiam, poate o doamnă la 50-60 de ani, așteptîndu-l plină de emoție, poate vreo tinerică de 25 de ani, plictisită și neputincioasă, probabil absolut indiferentă la un dar ca trandafirul…
Ora 12, un pic mai departe, pe Aviatorilor, covor de flori de tei cît vedeai cu ochii. Parcă te durea talpa cînd pășeai, parcă te durea sufletul să treci mai departe, fiindcă mîine poate covoarele vor fi rulate și așezate frumos în debaraua vremii, pînă la începutul verii viitoare.
Ora 14, mașini, soare, soare orbitor, poliție, niciun loc de parcare, centru, Hilton, trafic infernal. Semafoare. Roșu. Verde puțin, dar intens, galben periculos pasabil. 80km/oră inutili în pusee de maximum 500 de metri.
Ora 16. Floreasca, curte, garaj, umbră, poartă, palmieri, alți doi tei, un covoraș mai mic. Oboseală, sfîrșeală, bagaje. Acasă. Aer condiționat, plăcut, storuri trase, umbră peste lumină, o carte, un film, o zi de sîmbătă, nu?

5 a.m. Casa toată miroase a tei înflorit. Mă gîndesc la Eminescu, mă culc la loc. Dorm fără vise sau visez cu ochii deschiși. E vară, mi-e dor de locuri exotice, de febrilitatea pregătirilor, de necunoscut. Teiul mă inspiră, aș scrie poezii.
Mi-e dor de dragoste, mi-e dor de tinerețe. Mă doare teiul ăsta nebunesc care parcă a înflorit chiar la mine în suflet.