Stilul epistolar II

12 August 2013

Fiindcă tot mi-adusei aminte de Tudor Mușatescu, am încercat o pastișă:

Stimate domnule dragă,

Cum stau aici de una singură în casă, gîndurile îmi zboară vrînd-nevrînd la trupul organismului dumneavoastră, la mintea dumneavoastră ascuțită ca un brici, la glumele dumneavoastră despre capoatele de diftină și papucii de influență orientală cu ciucuraș, la povestirile despre amante trecute, prezente și viitoare și la cîte și mai cîte, lucuri mărunte, de altfel, cu care, cu atîta abilitate, creați universuri peste universuri în mintea și sufletul meu adesea adolescentine!
Ce să vă spun sau cum să vă spun ce intense trăiri am în prezența, dar, mai ales, în absența dumneavoastră, cînd sentimentele ce le nutresc față de persoana dumneavoastră mă cuprind ca un șuvoi căruia rațiunea nu-i mai poate face față, nu mai poate să-i țină piept, oricît de generos ar fi pieptul (nu al rațiunii)!
Cum să vă spun că mi-e dor de glumele dumneavoastră ușor răutăcioase și cu adresă clară, de pozițiile aproximative de pe covor, de imaginile tremurînde în lacul ușilor de dulap și neclare din cauza ochelarilor zburați undeva pe noptieră?
Cum să vă spun toate acestea, dacă, în indiferența dumneavoastră, nu vă pasă? Cum să mă fac iubită, cum să mă fac înțeleasă?

Elvira

P.S. Telefon 0722234567, Strada Căpităniei, 8, în fund prin gang!

Diluții fără soluții

10 August 2013

Sună bine, un titlu de chimist amateur. Nu am solvent și sînt excedată de solvat.
Am petrecut ultimele trei zile, cu mintea, în Serbia, Bosnia și Herțegovina, Croația și Muntenegru. M-am solvat de griji, urmărind acest traseu pe Youtube, pe Google Earth, pe calculează distanțe.ro etc. Și toate astea fiindcă cea mai dragă ființă mie hălăduiește pe acolo, împreună cu o fată și un cățel. În vacanță. Mi-era frică pentru cățel că nu trece granița, din cauza formalităților diferite, astea fiind țări nemembre (m)ue. În fine, au ajuns, sînt bine, am primit și poze. Pot să respir liniștită măcar 2 săptămîni, pînă reiau diluția pentru drumul de întoarcere.

De fapt, astăzi, fiind mai liniștită, am reușit chiar să gătesc vreo 5 feluri de mîncare, erau 150 de grade în bucătărie, nici nu mai trebuia vreun solvent.

În rest toate e bine, ceea ce vă doresc și vouă, vorba lui Tudor Mușatescu, din nu mai știu cum se numea schița…