No news

31 Ianuarie 2011

A mai trecut o lună de iarnă, încălzirea globală e departe, e departe chiar şi încălzirea locală, însă ne e foarte scumpă încălzirea pe gaz…

Aş fi vrut să scriu despre două filme pe care le-am văzut acum cîteva zile, Black Swan şi Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Între timp, am citit pe net nişte cronici pentru ambele filme şi mi-am dat seama că nimic din ceea ce am remarcat la acestea nu ar fi fost original, ba chiar ar fi părut plastografie. Deci, două filme, unul artistic pe care, mărturisesc sincer că,  nu l-am înţeles foarte bine sau nu sînt sigură că am înţeles corect mesajul, sau am rămas cu impresia că filmul a vrut să spună mai mult decît am prins eu. Al doilea un documentar fără comentarii, de unde şi titlul de autobiografie care altminteri nu se prea potrivea. Fapte de comunism. Nude. Bune, rele. Fiecare trage ce concluzie vrea. Eu nu am tras nicio concluzie. Cui prodest? Mi-a plăcut o secvenţă din vizita în Coreea. Chiar m-a obsedat vreo cîteva zile vocea coreencei care cînta cu foc : Românie, Românie, cît de dragă mi-eşti tu mie!

Cam atît pe final de Gerar. Ar mai fi ceva demn de menţionat despre Cairo, dar e prea plictisitor şi oricum nu văd niciun viitor în toată mişcarea asta…

Anunțuri

„About nothing”

22 Ianuarie 2011

Era tema din Seinfeld. Temă de mare succes. Zilele treceau, nu se întîmpla nimic şi se întîmplau de toate. În film era distractiv, mai ales că serialul era de comedie, în viaţă comedia e aşa de mare că nu mai pare nimic distractiv. Mă gîndeam că nu am mai scris de pe 11 ianuarie şi, iată, astăzi fiind 22, aş putea să scriu doar în zilele astea al căror număr e divizibil cu 11. Aş deveni un fel de blog bilunar?! Nu ştiu. Cert este că anul acesta a început aiurea. Nu pentru mine neapărat, dar pentru cei apropiaţi. încerc să-i ajut, să-i înţeleg. Cîteodată mă lasă nu puterile, ci speranţa.

Sper să treacă iarna asta. Urît anotimp. Azi, la Bucureşti, e mai deprimant ca niciodată. Plouă-ninge ca în poezia lui Bacovia. Niciun chef de nimic!

Să ascult muzică, să citesc, să nu mă uit la televizor, –  fiindcă mă deprimă orice emisiune, de orice tip, iar de la atîta criză filmele care se difuzează sînt numai reluări – cam astea ar fi obiectivele de weekend. Şi-atunci?

Reverii.

Frivolitatea care nu doarme

11 Ianuarie 2011

Există în unii, în toţi poate, o dorinţă de a ne afişa frivolitatea, de a fi slobozi la gură, de a trăncăni despre lucruri facile cu aerul că spunem chestii importante, că alţii le ascultă cu gura căscată din dorinţa de a da un răspuns pe măsura frivolităţii noastre, cu măsura frivolităţii lor. Dialogurile astea fără început şi fără sfîrşit nu fac decît să treacă timpul, sînt ca un drog al minţii eliberate de ce are ea mai de preţ. Ele continuă să atragă ca un magnet oamenii mai puţin dotaţi cultural, fiindcă, nu e aşa, nimic nu ne obligă la vreun efort, nici măcar de memorie. Toate, dar absolut toate replicile seamănă între ele, înşiruiri de cuvinte într-o înşiruire a necomunicării. Toate parcă sînt scrise în neo-spaniolă, unde totul se zice la fel. Adică? Adică aşa cum ne învaţă Eugen Ionescu în Lecţia, în rezumat şi în neo-spaniolă(sic!):

Profesorul: Domnişoară cum se spune în neo-spaniolă Trandafirii galbeni ai bunicii sînt la fel de galbeni ca şi bunicul care era asiatic?

Eleva: Trandafirii galbeni ai bunicii sînt la fel de galbeni ca şi bunicul care era asiatic…

Profesorul: Dar în română?

Eleva: Trandafirii galbeni ai bunicii sînt la fel de galbeni ca şi bunicul care era asiatic.

Profesorul: Dar în italiană?

Eleva:Trandafirii galbeni ai bunicii sînt la fel de galbeni ca şi bunicul care era asiatic.

etc.

Profesorul: Cum se spune în neo-spaniolă: patria mea este Spania?

Eleva: patria mea este Spania…

Profesorul: Dar în italiană?

Eleva: Patria mea este Spania.

Profesorul: Greşit domnişoară, foarte greşit, se spune: Patria mea este Italia, în franceză se spune patria mea este Franţa etc.

Scrisei toate astea fiindcă citii cîteva comentarii la lorena. Vă asigur că toate sînt în neo-spaniolă. Nu ştiu dacă propoziţiile care încep cu patria mea este sînt corecte. Nici nu am stat să-mi bat capul.

 

 

Lovitura lui Poros

9 Ianuarie 2011

Zeul Poros ăsta a dat lovitura! La un banchet. Din expediente. Improvizaţii. Chestii, resturi etc.

Asta încerc şi eu de o săptămînă. Nu am dat lovitura, au contraire.

Cam asta am avut de zis, de scris, de consemnat.

Ah! Şi o melodie pe care o ascult. Obsesii? Plictiseală? Lipsă de chef? Nu-mi place iarna, nu-mi place deloc.

La vie en rose

4 Ianuarie 2011

Anul iepurelui fricos?!

3 Ianuarie 2011

M-am tot gîndit să mai scriu, să nu mai scriu, vorba lui Trahanache „să mă duc, să nu mă duc” (n.b. la Caţavencu), zic ia, numai aşa de-a naibii, să scriu, că e trei ianuarie şi s-a început joburile.

Ce să scriu? Aveam mai multe variante. Puteam să dezvolt un pic impactul pe care l-a avut asupra mea, iniţiativa doamnei Udrea de a promova imaginea României pe facebook. Ohhhhhh! O las aşa nedezvoltată la nivel de impact.

Puteam să dezvolt chestiunile tenebroase pe care le-am parcurs cu societăţile de asigurări obligatorii şi facultative, precum şi discuţiile pe care  le-am purtat cu persoane angajate de aceste instituţii, discuţii care mi-au încîntat intelectul. Redau o mostră de dialog.

Zic: Doamnă pentru suma asta pe care o plătesc în afară de riscul de cutremur ce alte riscuri mai sunt prevăzute?

Zice: Riscuri cauzate de alte fenomene naturale…

Zic: Adică? Lovituri de meteoriţi sau ce?

Zice: Grindină, de exemplu. (LOL)

Zic:Dar eu nu locuiesc în căsuţele construite de primii doi purceluşi. Nu cred că a percutat-o pe asta. Tăcere…

Zic: Bun şi dacă vine grindina şi cade casa, îmi daţi 150 mii euro valoarea asigurată, presupunînd că eu fiind în parc scap de grindină? (sic!)

Zice: Nu, nu vă dăm suma asta. Asta e suma la care aţi vrut dumneavoastră să plătiţi asigurarea, noi vă decontăm conform evaluărilor noastre.

Zic: Evaluările la faceţi după ce se prăbuşeşte casa, desigur?

Tăcere

Zic: Doamnă am plătit destul, cred că nu o să mai asigur casa. Nu la societatea dumneavoastră. Clic. Clic.

Am rămas, totuşi, cu impresia că peste tot va fi la fel. Companiile de asigurări: cea mai mare hoţie inventată vreodată. Şi ce bine merge.

Puteam să scriu ce am mai citit şi ce nu am citit încă, dar am în plan!

Aş fi putut să scriu aşa de multe, dar, iată, nu mi-a ieşit mai nimic!

La mulţi ani!