Ceva de groază

26 Aprilie 2012

Nu am stofă de jurnalist, cu siguranţă nu sînt capabilă să scriu un articol pe teme sociale sau politice, nu pot să transpun gîndurile mele în ceva ce se doreşte a fi o ştire, o analiză a unei stări de fapt care nu e normală şi trebuie semnalată. Nu pot fi îndrumător de opinie şi nici nu pot fi îndrumată pe această cale. De ani de zile nu citesc vreun ziar şi nu mă uit la ştiri.
Totuşi, un fapt de viaţă mi-a purtat paşii, mi-a mîncat zilele şi nervii în ultimul timp, umblînd prin cabinete medicale particulare, prin spitale, făcînd programări, aflînd cam cît costă să investighezi boala de care suferi, fără să ai habar dacă te şi vindeci. Gîndindu-te în fiecare clipă ce face şi cum se descurcă un om care se îmbolnăveşte şi are un salariu echivalent cu minimul pe economie. Cum poate plăti el investigaţii ca RMN, computer tomograf, scintigrafii, analize de laborator, şpăgi ca să intre la un doctor bun?
Dar ce este astăzi un doctor bun? Un doctor care e faimos, dar operează într-un spital insalubru din toate punctele de vedere, un doctor care e renumit şi tratează pacienţii ca fiind clienţi sau poate doar o marfă, un doctor care e specialist şi la uşa căruia trebuie să aştepţi 5-6 ore pentru o consultaţie de 10 minute din care nu înţelegi decît că trebuie să mai mergi la alte investigaţii, pentru a reveni cine ştie cînd, după alte ore de aşteptare, să asculţi un verdict de 10 secunde?
Un doctor faimos poate fi om? Are el viziunea comună asupra vieţii şi a morţii? Sau elementele astea două nu reprezintă decît o sursă de venit în acumularea absolut dizgraţioasă cu care ne confruntăm toţi, indiferent de care parte a barierei?
Imagini de suferinţă pură, paturi de salon la fel de apropiate ca nişte cruci în cimitir. Lume care moare, fiindcă nu sînt bani. Cum s-a ajuns aici? Cum de s-a ajuns aici? E o barbarie, e ceva de groază, căci aşa am plecat eu ieri de la unul din spitalele din Bucureşti. Îngrozită.

Un gînd pe zi

24 Aprilie 2012

Libertatea este dreptul de a nu minţi.
A. Camus

Politică şi delicatese

17 Aprilie 2012

L-am văzut întîmplător pe Mircea Dinescu gătind stufat de miel, într-o emisiune pe Realitatea TV. Reţeta nu era tocmai cum o ştiam eu, era mai mult o tocană, probabil ceva importat de pe alte meleaguri sudice. Spunea, printre altele că bucătărind s-a regăsit, că asta îl reprezintă poate mai mult decît scrisul sau decît vorbele pe care le-a spus (ca persoană publică). Mi l-am amintit aşa cum era în decembrie 1989, lîngă Caramitru, în prima emisiune liberă. Parcă ar fi trecut o sută de ani de atunci, o sută de ani de destin de tranziţie. Şi mă gîndeam dacă există într-adevăr un destin de tranziţie, în care unii au ajuns tocmai în vîrful scării ariviste, alţii tocmai la baza celei spirituale, iar cei mai mulţi s-au risipit pe diverse trepte ale neputinţei, sărăciei şi nevoilor care le-au tăiat orice fel de alte posibilităţi.
Între timp, cei care stau chiar în vîrful piramidei trofice a politicii poliţieneşti, vor să introducă obligativitatea votului, probabil fiindcă nu au auzit de principiul dominoului, sau dacă au auzit, nu se cred piese. Ce înseamnă să priveşti de sus, nici nu-ţi mai este foarte clar ce eşti şi unde te afli!

Joia Mare

12 Aprilie 2012

Sînt prea obosită ca să mai scriu ceva.

Această prezentare necesită JavaScript.

Că tot am văzut că lumea bună pune preparate diverse pe FB, să pun şi eu pe blog, că stau de la ora 10 am în bucătărie!

Mă uitam plictisită pe Facebook news feed cînd atenţia mi-a fost atrasă de un comentariu făcut la o postare a lui Marius Delaepicentru. Iniţial nu ştiam unde văzusem numele acesta. M-am uitat pe wall-ul acestuia, am văzut că avem 2 mutual friends, memoria nu mă ajuta deloc, nu ştiam de unde să-l iau. Găsesc pe wall-ul său un link către un blog, Fără buletin, citesc. Un blog bine scris, opinii pertinente, comentarii la subiect, fără mahalagisme, fără jigniri, fără lupte intestine.
Un blog ca un ziar, cu teme sociale, politice, culturale. Eşti sau nu eşti de acord, dar nu poţi să nu respecţi autorul care scrie cu profesionalism, îşi expune opiniile pertinente folosindu-se impecabil de instrumentul numit limbă. Apar pe acolo texte în japoneză, comentatorii sînt, unii, parte a unei comunităţi româneşti din Japonia. Oameni educaţi, oameni preocupaţi de lucruri serioase. Ceva nemaiîntîlnit nici chiar pe bloguri ale unor jurnalişti cunoscuţi.
Nu ştiu cum sau de ce m-am gîndit la forumul George Pruteanu, am crezut iniţial că e vorba de AdiJapan, dar…
Pînă la urmă am pus un comentariu la ultimul articol, întrebînd dacă a frecventat forumul pruteanu.ro. Un răspuns laconic. Da. Totuşi, nu reuşesc să-mi amintesc nimic despre acest om, niciun comentariu, absolut nimic.
Pun linkul spre blogul său aici, poate mă ajutaţi voi să-mi amintesc de Marius Delaepicentru

Săptămîna patimilor

9 Aprilie 2012

Semnificaţia zilelor o ştim, tradiţiile le ştim, mergem la biserică, cumpărăm tot ceea ce trebuie pentru Paşte, avem multe de făcut în această săptămînă.
Să ne facem un pic de timp şi pentru suflet, să fim mai buni, mai îngăduitori, să nu ne certăm, să nu spunem cuvinte grele. Să scoatem toată zgura din suflet pentru a face loc luminii şi bucuriei ce va să vină.

Altfel de jurnale!

5 Aprilie 2012

Da, azi mă simt pisică. Am gînduri ascunse şi reuşesc să mă prefac. For now!

3 Aprilie 2012