Punct și de la capăt

22 August 2011

Au trecut două săptămîni de cînd nu am mai scris, de cînd nu am mai citit, de cînd nu m-am mai uitat la televizor, nu am văzut vreun film, abia dacă am răspuns la telefon etc.

Abia dacă mi-am îndeplinit minimele obligații sociale și familiale. M-am abandonat jocului, am dat un reset, aveam mintea obosită, sufletul bolnav, nervii încordați la maximum. Eram în pragul depresiei, al neputinței, nu mă puteam aduna, regăsi, împăca sau certa cu mine însămi. Nu aveam deziderate, nu-mi păsa sau poate aveam doar impresia că nu-mi păsa. M-am trezit ca dintr-o beție, dintr-un coșmar. Am muncit pe rupte fără să agonisesc nimic. M-am enervat, am intrat în relație cu sumedenie de oameni din tot felul de țări de pe toate continentele, m-am împrietenit cu ei, le-am aflat problemele, am fost preocupată de soarta lor, m-am implicat, i-am ajutat. Am învățat engleza prescurtată, am folosit cuvîntul lol de mii de ori pe zi, am uiat de mine însămi. Am înțeles ce e dependența. Să vedem dacă pot înțelege și cum e sevrajul!


din când în când era marţi

cum poţi să mai exişti
când ţi se taie raiul în două
şi malurile lui stau faţă-n faţă
ca nişte armate duşmane
vreau să scriu acum
cât creierul sângerează
pixul acesta este egalul lui dumnezeu
nu vreau să aştept să se aşeze drojdia
nu vreau să aştept să mă ridic deasupra
să ating distanţa regulamentară
de unde se văd mai clar
dezastrul şi rămăşiţele lui
iată sunt o cutie nenorocită de carton
din care s-au scos pantofii
şi i s-a pus capacul la loc
vine de undeva un necunoscut
vrea să-mi vândă cuţitele la preţ redus
eu îmi pipăi carotida şi simt
o irezistibilă atracţie
o fată chiar o fată era
arătarea aceea albă
o ectoplasmă care vorbea la telefon
pe urmă izbitura zilei în faţă
când telefonul dispărea
cu numere cu tot
şi s-ascundea într-o pădure
printre ciupercile roşii
ca nişte semnale de alarmă
mi s-a sfâşiat realitatea
de sub ea iese o faţă de cal
care aleargă singur şi fără jocheu
continuându-şi cursa până la capăt
să fii conştiincios
să-ţi neglijezi până şi durerea
ca să-ţi îndeplineşti obligaţiile
din când în când era marţi
din când în când era miercuri
atunci se ridica mercurul în termometru
aş fi vrut să fac o perversitate
să-mi deşert cuvintele
în urechea unui bărbat
până la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pată arsă
rămasă pe faţa de pernă
după ce ai adormit cu ţigara aprinsă
dacă rămân singură
ca pisica aceea care-şi pierde sângele
printre copaci nevăzută de nimeni
am avantajul unei umilinţe distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iată fumez fumez ca o nebună
mi-am regăsit riscurile
sunt mai tânără decât o nuia de salcie
în duminica floriilor
văd adevărul văd vaza de sticlă
în care apa a secat
ar trebui să-mi fardez
pleoapele obrajii
o pungă încreţită pe fundul căreia
au rămas dâre de boia
ar trebui să mă întâlnesc
cu nişte domni bătrâni
să-mi trec setea
prin vara lor secetoasă
vin umbrele ca nişte cămăşi
străine de noapte
vin umbrele ca nişte trenuri negre
în dreapta şi-n stânga terasamentului
morţi tineri nepăsarea lor pură
ştergând orice promisiune
acum când nu mai există alternativă
când inelul şi-a pierdut piatra
nu mai apelez la nici o carte de poezie
nu mă mai tentează nici măcar
furtul unui vers
asta-i trufia mea
cu ea mă acopăr
sub stâlpul de beton
ţeapăn şi rece
prin care trece curentul
fără să-l atingă

 

Nora Iuga – Cele mai frumoase poezii