Lady in red

31 Iulie 2013

Ora 1:42. Ferestrele larg deschise. Nicio cursă de motociclete pe Floreasca. E o liniște de se aud greierii. Toată lumea, inclusiv pisicele, doarme. Nu pricep cum reușesc. E cald. În dormitor, lîngă laptop, un termometru arată 26,7 grade. Pe laptop, la București, nu știu ce widget arată 26 de grade. Eu, în roșu, la propriu și la figurat. Nu pornesc aerul condiționat din cauza mîțelor. Mîțelor nu prea le pasă de căldură, lor le pasă doar de călduri.
Mă uit la seriale bine cotate pe IMDb. De exemplu, Episodes. Mă mai uit la vreun Poirot pe post de soporific, fiindcă le-am văzut aproape pe toate și oricum le știam, fiindcă citisem toate romanele/nuvelele Agathei Christie. Niciun efect. Tocmai dimpotrivă.
Mă gîndesc să număr oi, dar nu am prea multe și nici nu sînt cornute. Mă gîndesc să-mi spun poezii, dar le știu pe toate, iar pe cele pe care nu le știu, nu pot să mi le spun. Să-mi pun o melodie:

Melodia pare să mă încălzească și mai rău. Poate o ascultați voi mîine, cînd ziceau ăștia că se mai răcorește. Mde…

Anunțuri

Laguna verde blue

19 Iulie 2013

spot_restaurant_balotesti
Un loc pe malul apei, așa cum îmi place! Nu pescuim, mergem să ciocnim pahare…

Quid novi?

7 Iulie 2013

Aș pleca chiar azi din București. Aș pleca undeva prin țară, pe drumuri din Maramureș și, mai apoi, pe malul Bistriței și al Bicazului, să privesc liniștită cum se reflectă soarele în apă, să respir aer curat, să mă cazez la o pensiune agro-turistică, unde dormi în paturi înalte și cu perne înfoiate, mănînci mîncare gătită de o gazdă veselă cît trei margarete și plătești puțin, în comparație cu ce ți se oferă.
Aș pleca pe la mănăstiri, m-aș opri la Agapia să cumpăr pîine și covrigi, poate niște mere dulci-acrișoare. M-aș lăsa fermecată de florile care împodobesc fiecare curticică a caselor aflate pe drumul spre mănăstire. Aș intra în vorbă cu proprietarii, aș asculta fascinată vreo rețetă de dulceață de cireșe amare, m-aș lăsa servită cu o linguriță de dulceață și un pahar cu apă rece, așa cum primeam în copilărie absolut de fiecare dată cînd vizitam împreună cu bunica cunoștințele ei din Moldova. Mai mîncam și un șerbet foarte bun și, copil fiind, mă fascina lingurița plină de zahăr anume colorat în verde, galben sau trandafiriu, depinde din ce era făcut șerbetul. Nu mîncam imediat, îmi plăcea să privesc paharul, îmi închipuiam de fiecare dată gustul în funcție de culoare. Mai apoi nu mai era nevoie să îmi închipui nimic. Făceam chiar eu însămi șerbet și serveam cu mîndrie diverși prieteni care mă vizitau în vremuri apuse. Acum, prietenii sînt pe la diverse cluburi, mall-uri etc., nimănui nu-i mai pasă de șerbet, cînd sînt atîtea bunătăți importate de pe alte meleaguri mai civilizate, nu?
Aș pleca pe drumuri din Semenic, de la Caransebeș în sus, pe pante line, într-un decor absolut fermecător, desprins parcă din Alice în Țara Minunilor. aș culege flori de cîmp și aș împleti o coroniță cum n-am avut niciodată, deși nu a fost an de școală să nu iau premiul I. Aș privi fascinată fauna blîndă pe care o întîlnești la fiecare cotitură a drumului, un iepuraș, o veveriță, o șopîrlă săltăreață, un fluture plin de culoare.

Aș pleca pe drumuri din Făgăraș, mai abrupte, mai scorțoase, pe drumuri spre Cluj, pe drumuri de țară. Prin țara asta a noastră de care mi-e dor.

Aș pleca de la computer, de pe blog, de pe facebook. Aș pleca să-mi încarc bateriile, să cunosc oameni noi, să văd livezile de meri, peri, pruni, caiși de pe lîngă Baia-Mare. Aș sta vreo două zile în Baia-Mare, doar ca să ascult graiul și să privesc de la balconul hotelului Piața Primăriei.
Casa e unde ți-e inima, inima mea e în țara asta! Quid novi?