Dar cine e Horia, ar fi  o întrebare legitimă. Horia e un interlocutor incomod, din Brașov, oraș foarte drag mie, cu care polemizam la George Pruteanu pe sait, pe probleme de limbă română și matematici nu foarte speciale.

Ei bine, da, am ajuns, cu greu, ieri, la Brașov, era meciul, era poliție cîtă frunză, cîtă iarbă, nici vorbă să depășești suta la oră. Passons!

Veneam într-o călătorie de plăcere pentru a mă întîlni cu anumite persoane. Zic, ia să-l sun pe Horia să văd dacă e pe acasă sau e pe munte. Niciun răspuns, fiindcă el, Horia, era între munte și pămînt, cu parapanta. Reușim să vorbim, reușim să ne întîlnim, într-un bistro, într-un old bistro de pe o stradă aproape de cea pietonală, unde am mers să facem și o plimbare.

E frumos Brașovul, azi e soare, aseară a plouat un pic. Horia este exact așa cum mi-l imaginam, foarte departe de asemănarea, știu eu cui, cu un personaj nefast din Demonii de Dostoievski.  Un om cu mult bun-simț, absolut nemisogin și cu care am împărtășit amintiri plăcute despre persoane cunoscute sau cvasi-cunoscute pe un forum pe care am activat aproape 4 ani.

O întîlnire de care m-am bucurat și care, sper, că i-a făcut și lui plăcere. Uite că se poate, fără atîtea fițe, fără atîtea ascunzișuri de identitate, fără fasoane, pur și simplu!  Una dintre cele firești acțiuni din ultimul timp. Restul, toate, sau aproape toate, par a fi programate de cineva, nu spui cine, că nu am citit Tartarin de Tarascon! Prietenii știu de ce…

Titleless

23 Mai 2011

Useless. Speechless.

La fel ca o carte de vizită modelul:

No name

No phone

No address

No  troubles

Atunci de ce să mai menționez ceva în jurnal?

Ca o dedicație pentru distinsa Lorena Lupu care dă pe dinafară de măscărici care debitează măscări și, uite, ajung la mine pe blog, să sugă, să-și bage, să-și scoată, să adreseze întrebări.

Să adresez și eu o întrebare în neant:  Cît de prost poți să fii, cît de incult, cîte cărți, de Mihai Creangă și de mulți foarte mulți alți autori ale căror nume nu le mai  ții minte, trebuie să fi citit ca să poți să debitezi atîtea prostii pe secundă? O generație pierdută. Foutue, chiar!

Să începem cu începutul. Căutam acum vreo cîteva zile în Google ceva care începe cu 21, un sait. Nici nu apuc bine să scriu 21 și imediat îmi apare ca variantă 21 mai sfîrșitul lumii. Intrigată, dau clic pe sugestia googleiană, văd niște chestii pe acolo, nu dau importanță, uit.

De azi de pe la prînz, mă tot sună prieteni, rîd și vorbesc despre chestia asta, cineva m-a întrebat dacă am auzit că se donează mari averi, pentru a fi printre cei aleși, altcineva mi-a spus că, la noi în România, vine sfîrșitul duminică la 4, în fine, zvonuri izvorîte din chestii calculate exact ș.a.m.d.

Problema pe care o am eu acum este una singură: Dacă Gabi are examen la Rumegătoare luni, îl mai las să învețe sau nu are niciun rost? Pe de altă parte, dacă-i propun o altă variantă mai hedonistă de petrecere a acestui timp și pică examenul, vine pastorul ăsta predicator să-i pună o vorbă bună la profesoară? În ceea ce mă privește, nu-mi fac probleme prea mari. Mă plictisesc oricum!

30.000+

14 Mai 2011

Uite că am atins cu blogul spectaculoasa cifră de 30.008 all-time views. Asta, avînd în vedere cele 18 luni de activitate, înseamnă o medie de peste 1600 accesări pe lună. Ceea ce, pentru mine, e satisfăcător.

Dar nu ca să mă dau mare am dat cifrele astea, nici mică, prin comparație cu alte bloguri mult mai mult accesate și vizionate, ci pentru a transcrie aici cum am fost găsită de unii și de alții, pe diverse motoare de căutare, adică google:

punctcontrapunct – cele mai multe

madame bovary sorina, dar și sorina madame bovary – foarte multe

madame bovary floreasca (sic!) – impresionant de multe

și desigur cele mai hazlii:

salmonele aviare, sait de fotosopuri, mite kremnitz, tz, tz, tz…,gazon pitic, saitul pe care este filmul alexandru macedon 2004 ????, „mor cu duiumul eroi”, cineva a reținut chestia asta din poezia lui Vulpescu, frumos;

mișu popescu octombrie 2010, sexisportive?!, frivolitatea, madame bovary soacra, dar și madame bovary privire…lorenalupu frustrare şi răutate  pfff!!!, el choclo tangouri, asta da!, kierkegaard, antologia palatină, mite nebune, vopsea de par eseu, caini bovary, de ce unora dintre femei, destul de multe la numar, cu educatie, etc. le plac barbatii care le brutalizeaza, (asta cred că e cea mai tare) leon bloy citate celebre dar și societatea lui berdiaev, eh? luca sorina, ha ha, povestiri despre orgasm dar și scene de amor sandra brown, trandafirii galbeni ai bunicii, mos oposum si pisicile poznase, pescarie floreasca, montaigne maimute și multe, multe altele.

Important este că, după termenii folosiți în căutare, fiecare a reținut cîte ceva, i-a  plăcut ceva, un vers, un citat, o sintagmă, a uitat adresa, dar a venit înapoi cu memoria celor citite.

Tuturor vă mulțumesc și vă aștept  cu drag!

Două chestii de la care mă abat, deşi cunosc traducerea citatelor latineşti, cunosc şi ceva din opera celor ce le-au gîndit, pe unul mi l-am pus şi ca people who inspire you aşa cum cer canoanele de pe facebook… Degeaba!

Mai degrabă mi se potriveşte expresia suma viciilor e o constantă, iar constanta asta eu o percep ca pe cel mai mare viciu al meu.

Şi ca de obicei, cînd alunec uşor sau foarte repede către extremă, cînd pierd măsura, cînd fac prostii, cînd mă doare, apelez la poezie, acolo unde adevărurile sînt aşa de succint şi frumos exprimate. Tot ce-ţi trebuie e un pic de lectură de profil şi atunci ele, adevărurile, apar ca nişte perle găsite pe aurea mediocritas. Să vedem nişte Argumente:

Argument 1

Numai Ulise, numai Ulise

Iubise gura care-l hulise.

Doar Penelopa, doar Penelopa

Ţesuse stofa şi catastrofa.

Singură Circe, singură Circe

Păstra-n matrice o cicatrice.

şi

Argument 2

Ulise nu putea să moară:

Trăia anapoda,-ntr-o doară.

Ulise nu putea să moară:

Pe cine moartea lui să doară?

Uitase limita şi gura:

Urma doar ritmul şi măsura.

Pierduse simbolul şi gestul:

Strivise versul, pasul, restul.

R. Vulpescu  – Ars Amandi

Eu mă simt cînd Penelopa, cînd Circe, cînd Ulise. Mai ales Ulise!

Am făcut multe azi, mai am încă destule de făcut. Sînt obosită, tracasată, nervoasă. Mă aşez la computer, deschid pagina de blog, mă uit şi pe facebook, închid pagina de blog, închid pagina de facebook, pun computerul pe stand-by, îmi aprind o ţigară, iau o carte din bibliotecă, citesc un sonet, deschid computerul şi scriu o nouă postare, tocmai fiindcă:

I

De scriem, ori vorbim, ori doar privim,

Pe veci inaparenţi rămînem. Fiinţa

În verb sau carte nu ne-o dăltuim,

Ci sufletul pribeag e ca dorinţa.

Oricît în cuget am dori să treacă

Al nostru suflet şi să treacă-n lume

Stă inima în taine ferecată.

Nu ştim ce sîntem înşine anume.

Nu-nchide ntre suflete larg hăul

Abilul gînd, vicleana arătare.

Închis rămîne-n sinea noastră tăul,

Că vrem prin cuget să ne dăm născare.

     Sufletul – rază noi ne sîntem vise

     Şi unul altuia doar vis al altor vise.

Fernando Pessoa Sonete ( traducere Mihaela Anghelescu Irimia )

Acum închid computerul, voi continua ce am de făcut, dar cui îi mai pasă?!

O fi proverbul ăsta  o mostră de  sagesse franţuzească, dar la ce bun? Tindem să ne comparăm creaţiile, opera şi operele, blogul şi blogurile, să cuantificăm, să clasificăm, să tragem concluzii, să facem topuri.

Zice cineva ieri către mine:

El: Şi ea are blog, şi ea scrie cu diacritice şi ea e deşteaptă, dar ea scrie şi poezii.

Ei bine, aici e aici! Eu nu scriu poezii. De ce? Nu mă chinuie talentul, deşi mă chinuie multe, nici nu le pot scrie, fiindcă nu reuşesc să le grupez pe categorii. Cum încerc asta, apare o categorie nouă, îşi găseşte puncte de intersecţie sau reuniune cu alte categorii mai vechi şi nerezolvate, totul devine şi mai haotic şi mai chinuitor. Passons!

Eu: Dă-mi şi mie o adresă de blog, să citesc, să-mi formez o părere, o opinie neavizată, căci nu sînt critic literar, dar măcar aşa ca stil, că stilul e omul însuşi zicea unul Buffon şi mare dreptate avea.

El: Nu cred că ar trebui să-ţi dau adresa, fiindcă eşti acidă, poţi scrie radicale din alea de care numai tu ştii să scrii, nu înţelegi sensibilitatea, nu te emoţionează frunzele moarte, nu ai glanda romantismului, nu pricepi, nu pricepi?

Eu: (mimică afectată, de persoană jignită, nicio lacrimă în colţul ochiului, Ochiului, impacienţă bine mimată, fuck off) Mă jigneşti şi încă nejustificat, (aici am băgat un pleonasm tautologic intenţionat, atmosfera se încingea, dădea bine sau nu, nimănui nu-i mai păsa, de la un moment încolo, nimic nu mai contează) ce aş putea face, de ce aş face, ce mă interesează pe mine autorii necunoscuţi cu bloguri obscure ca şi al meu? (Chestiune spusă special pentru a cîştiga încrederea, a cîştiga adresa celei cu care atît de nefavorabil fusesem comparată, pentru a o obţine, a-i da cu vitriol în ochi, a o face fărîme, a o desfiinţa etc.)

El: Nu sînt de acord, blogul tău o fi obscur, dar are nişte chestii de rafinament, e cu trei capete mai sus decît eşti tu în viaţa de zi cu zi.

Eu: Bouche bée…

Şi totuşi:

Eu: Şi doamna cu poezia, cu blogul, cu diacriticele cum e în viaţa de zi cu zi?

El: Speechless for about ten seconds…

Nu ştiu, (de fapt ştia  şi ştie) nici nu mă interesează (aiurea!), nu vreau să mi se pună mie că aş avea ceva cu EA.

Eu: De ce nu? E o femeie cultă, o artistă etc. etc. etc. Îmi dai adresa sau nu?

El: Nu ţi-o dau şi mi-a dat-o (sic!)

Eu: Hai că nu te mai reţin, plouă torenţial afară, ai grijă cum conduci…

El: Plec, dar nu am făcut bine că ţi-am spus! Pa.Pa.

Repede la calculator, google search, pac, imediat apare, citesc. Bună, talentată, extrem de talentată, ceva între Nichita Stănescu şi Nichita Stănescu la prozodie. Ceva între Nichita Stănescu şi Nichita Stănescu la proză şi zodie. Profil vulturesc. La fel de bună în viaţa de zi cu zi ca şi pe saituri.  Ceva probleme de for interior pare să aibă! Bine că nu trebuie să mă întîlnesc cu ea.

 Am închis calculatorul şi m-am gîndit că aici eu sînt cea adevărată şi asta mă face să mă simt bine cu mine însămi. Nu vreau să par mai mult decît sînt, nici mai puţin. De fapt, nu vreau să par, nici să mă compar.

Vreţi adresa? Nu v-o dau!

 
 

Scrisoare deschisă

2 Mai 2011

Dragă Dane,

Dă şi tu un semn de viaţă, aici sau pe forum. Nu te poţi supăra aşa pe nişte vechi cunoştinţe.  Nu ne poţi lăsa în bezna uitării. Scrie ceva, orice, dar să fie stilul tău inconfundabil, că alte elemente de identificare nu prea avem.

Nu te ştiam ranchiunos. Eu, una, nu sînt şi am şi uitat demult ce s-a întîmplat de ai plecat. Nu ai făcut nicio urare, nici de Crăciun, nici de Paşte! Cum nu cred că ştii care e data mea de naştere, practic, pentru anul ăsta s-au epuizat toate formele protocolare de semn de viaţă din parte-ţi!

Poate că nu ţi-aş fi scris dacă nu aş fi avut un vis azi-noapte. Un vis rău despre tine.  Aş vrea să ştiu că eşti bine şi că eşti bine… Înţelegi tu ce vreau să spun!

Nici măcar nu ştiu dacă mai citeşti acest blog. Sinceră să fiu, nici eu, dacă aş fi în locul tău, nu aş citi toate năzbîtiile astea. Totuşi, sînt chiar îngrijorată şi sper că, în mărinimia ta, o să mă linişteşti.