La mulţi ani!

30 Decembrie 2010

Vă doresc tuturor un An Nou cu bucurie şi sănătate! Să fiţi iubiţi de cei care vă sînt dragi şi nu numai!

Cît despre mine vă invit la o felie de tort!  Şampanie nu beau, dar putem să mai stăm la un pahar de vorbă… Vă aştept cu drag!

P.S. Cine vrea reţeta, să-mi spună…

Anunțuri

Bilanţuri

28 Decembrie 2010

În vreme ce televiziunile s-au întrecut în a difuza filme cu şi despre Crăciun, filme comerciale, filme care vin şi trec, filme pe care nu le mai ţine minte nimeni, astfel că pot fi foarte bine reprogramate Crăciunul viitor, presa s-a aplecat asupra bilanţurilor lunare, respectiv cele mai importante (?!) evenimente ale anului care se apropie de sfîrşit.  Am citit despre „vedete” autohtone despre care nu auzisem niciodată, am văzut cum şi-au petrecut Crăciunul oameni politici despre care nu auzisem niciodată. S-a bătut moneda pe Moni şi Iri, s-au făcut topuri de piţipoance, topuri cu cele mai sexi sportive, au fost menţionate principalele sinucideri şi morţi accidentale.  Nu a fost uitat nimic pentru că, de fapt, totul fusese uitat.

M-au plictisit grozav toate acestea, pînă cînd, iată, văzui o reclamă: De mîine Andrei Pleşu va scrie, în fiecare miercuri, la Adevărul, despre el, despre noi, despre filosofie. Bun. Un om care, cred ei, va salva un ziar? Nu ştim nici noi, nu ştiu nici ei, dar merită încercat! Să ne salvăm prin cultură aş fi spus. Nu ne vom salva. Incultura a ajuns foarte departe. E peste tot. S-o acceptăm aşa cum e. Vorba lui Guţă pe care l-am văzut, întîmplător aseară la ştiri: Am avut de-a face cu atît de mulţi oameni, că am devenit un bun psiholog, la inteligenţa mea etc.etc. Adică nu, vorba lui Patapievici, în România maneliştii vorbesc mai bine decît mulţi dintre români. Aici, undeva între aprecierea lui Patapievici, ca şef al ICR, şi declaraţia lui Guţă, ca şef de MNL, aici cred că e nexusul adevăratei culturi de bilanţ!

Să ne exprimăm liber

24 Decembrie 2010

 DOMNUL SMITH:  Odată un şarpe apropiindu-se de-o vulpe i-a spus: ” Mi se pare că te cunosc !” Vulpea i-a răspuns: „Şi eu”.  ” Atunci, spuse şarpele, dă-mi bani !” „O vulpe nu dă bani, răspunse şiretul animal care, pentru a se salva, sări într-o vale adîncă plină de fragi şi de miere de găină. Dar şarpele o şi aştepta acolo, rîzînd c-un rîs mefistofelic. Vulpea îşi scoase cuţitul urlînd: ” Te-nvăţ eu minte!”, apoi o luă la fugă, întorcîndu-i spatele. N-a avut însă noroc. Şarpele a fost mai iute. Cu o lovitură de pumn bine plasată, pocni vulpea drept în mijlocul frunţii, care se sfărîmă în mii de bucăţi, în timp ce striga:  „Nu!  Nu! De patru ori nu! Nu sînt fiica ta! „

Şarpele şi vulpea, două personaje ce pot fi foarte bine regăsite în aceste vremuri de criză, în care lumea sărbătoreşte cum poate, mai bine, mai rău, Crăciunul.

Eu vă doresc să vă aducă Moşul daruri multe sub brad, iar dacă nu aveţi brad să vi le aducă şi să le lase pe unde s-o putea! Important este ca spiritul acestei sărbători să rămînă viu şi nealterat de toate farafastîcurile comerciale de care avem parte în fiecare an. Cu puţin noroc le putem întoarce spatele spunînd de patru ori Nu! Nu! Nu sînt fiica ta!

Crăciun fericit,  tuturor!

Nunca Te Olvidaré

19 Decembrie 2010

Un cîntec cu nişte versuri absolut senzaţionale. Numai bun de ascultat duminică după-amiaza, după ce ai făcut o mulţime de treburi care mai de care mai lipsite de orice activitate intelectuală

In memoriam George Pruteanu

15 Decembrie 2010

George Pruteanu ar fi împlinit azi 63 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Un comentariu al meu şi un răspuns excepţional al celui care a fost un mare om de cultură, un bun român, un profesor la a cărui şcoală am avut foarte multe de învăţat!

 Domnule Pruteanu,
Nu sînt absolut deloc de acord cu comentariul dumneavoastră de la punctul 5. A nu fi echidistant nu e egal cu a fi dogmatic/fanatic.
Sînt perfect de acord că dacă eşti echidistant, adică egal plasat faţă de marile religii, nu eşti, nu faci parte cu sufletul din niciuna.  (1) Dacă eu aparţin ortodoxiei, cred în aceste valori, sînt aici, în ortodoxie. În asta cred eu. Asta nu înseamnă că nu recunosc că există şi alte credinţe. Dar atîta vreme cît acestea sînt pentru mine în afara idealului meu spiritual*, nu pot decît să iau notă de ele şi atît.  (2) Eu, credincioasă fiind, nu pot să spun da, domnule, uite aici Coranul are dreptate şi aici Talmudul le zice mai bine.  (3) Aici nu e ca la filozofie sau la literatură.  (4) E bun materialismul dialectic, dar parcă şi existenţialismul nu e de lepădat etc. (5) 
În orice caz, nu am vrut să scriu deloc aici, fiindcă despre lucrurile în care crezi, nu poţi să combaţi, dar am fost realmente impresioantă de mesajul domnului M.G. şi am vrut să-i spun asta.
Apropo de Coran şi Talmud. Recunosc sincer, Coranul l-am putut citi, Talmudul, am încercat de vreo cîteva ori, nu! Echidistant fiind, (6)  îmi puteţi spune dumneavoastră de ce?
*idealul spiritual este mîntuirea

     (1) Să ne lămurim. Aparţii cu sufletul unei religii, ortodoxă în cazul dv. şi al meu. Asta nu înseamnă că eu susţin că sunt „egal plasat” faţă de celelalte. Nu e egalitate, fiindcă sufletul atîrnă greu. Dar cu mintea pot înţelege şi explica altora (acum nu vorbesc despre mine, ci despre un profesor ideal) temeiurile, riturile, ceremonialurile altor credinţe. Nu trebuie să le iubesc ca să le prezint corect, nedefavorizant, neutru sub aspect ştiinţific şi moral. Dacă nu pot asta, înseamnă că sunt un încrîncenat.
     (2) Dv. luaţi notă de ele şi atît. Poate şi eu, la fel. Nu mă interesează fluorul, mă interesează doar iodul, că-i bun în farmacie. Dar noi vorbim aici de un profesor, care trebuie să prezinte toţi halogenii: fluor, clor, brom, iod, cu trăsăturile lor caracteristice, fără dragoste sau ură.
     (3) Exact despre asta spun eu că: NU E CAZUL. Nu zice aia mai bine, aia mai prost. Prezentarea pentru şcoală a religiilor trebuie să fie în linia discursului non-emoţional: Biblia zice asta şi asta, Talmudul zice asta şi asta, Coranul zice asta şi asta, iată sărbătorile unora, iată sărbătorile altora ş.a.m.d.
     (4) Sper că asta nu e o ironie la adresa filosofiei şi a literaturii. Prezentarea religiilor poate şi trebuie să fie un discurs carismatic şi detaşat ştiinţific asemănător iniţierii în istoria literaturii sau în arcanele filosofiei. Nu văd de ce n-ar fi aşa.
     (5) Eu nu văd legătura „materialismului dialectic” (?!) cu discuţia de aici. Dacă dv. o vedeţi, vă rog s-o arătaţi.
     (6) Ce înţelegeţi prin „echidistant fiind”? Nu de mine era vorba. (Dacă ar fi să predau Religiile lumii, desigur că ar trebui să-mi impun să fiu „echidistant” şi să le explic cu egală atenţie şi claritate. Asta nu înseamnă că-mi plac în mod egal, nici cu mintea, nici cu sufletul). GP, 28.2.08

Vinovăţie şi anxietate

13 Decembrie 2010

Unde intervine pudoarea? Unde intervine disperarea? Păcatul odată instituit, senzorialul se transformă în păcătoşenie… Vinovăţia sporeşte, libertatea se holbează la ea neputincios. Cazul meu!

Individul devine vinovat nu din anxietatea de a deveni vinovat  –  ci de a fi considerat vinovat.   S. Kierkegaard – Conceptul de anxietate.

Smoke gets in my eyes

11 Decembrie 2010

Dedicaţie pentru Stan şi Bran, în speranţa că va face nişte „glume” care îmi vor ridica smoke-ul din ochi…

Bioritm intelectual?

10 Decembrie 2010

Dacă există aşa ceva şi poate fi măsurat, cu siguranţă, bioritmul meu intelectual a atins cota 0. De ce? Sînt apăsată, frustrată, angoasată, deprimată. Văd lume care se pregăteşte de sărbători. Am făcut şi eu o listă cu ceea ce ar trebui să cumpăr. Lume care se pregăteşte de petrecerile de sfîrşit de an. Oameni care-şi fac programul de Crăciun şi Revelion… Oameni cu simţul responsabilităţii, al integrării, al unui anumit ritm. Care stau bine cu toate bioritmurile, probabil.

Nu citesc, nu mă uit la televizor, nu pot să scriu pe blog.  Am fost pe la nişte restaurante cu prieteni. Mi s-a părut grotesc. Totul. Chelenerii, meniurile, sălile aproape goale. Nicio bucurie, nimic. Doar aglomeraţia infernală de pe străzi. Criză de mizantropie? Nu am chef să vorbesc cu nimeni despre nimic.

Mă sună puţini oameni şi nu ştiu cum să-i expediez. Mă plictiseşte stereotipia întrebărilor. Mereu aceleaşi. Criză de identitate? Bovarism extrem? Nu. Bovarism în oglindă. Şi-atunci? Mă duc la coafor. E enervant, te scoate din toate cele. Vorbeşti cu manichiurista, cu pedichiurista, cu fata de la coafură. Fraternizezi sau nu. Toată lumea are probleme şi duce o viaţă foarte plină. Asculţi şi povesteşti. Povesteşti şi nu eşti ascultat. Mai vorbim noi!

1-6 decembrie

6 Decembrie 2010

O zi

Ziua de ieri s-a ţinut după mine  crezînd,
Ca un cîine flămînd,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frînghie, de viaţa mea –
Şi la o răspîntie cu statui
S-a întors văzînd că nu-i.

S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas pînă azi
La amiazi.

Cine şi-a pierdut o zi cît o viaţă
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceaţa.

Tudor Arghezi – Poezii, Editura Tineretului, 1958

Descrierea seamănă foarte bine cu zilele trăite ?! de mine între 1 şi 6  decembrie. A fost şi frig, a fost şi ceaţă. Au  fost zile parcă din versul acela tot al lui Arghezi, furat parcă de la Verlaine: Sufletul meu e-un parc de stîlpi, la rînd,/ Cu statui albe, sus, pe fiecare.

Mi-e dor? Mă doare?

1 Decembrie

1 Decembrie 2010

Lumea bună e deja la Arcul de Triumf. Bulevardele adiacente sînt blocate. E momentul dinaintea începerii sărbătorii. Ce sărbătorim? Ce ne-a mai rămas de sărbătorit? Integritatea, hm!, Independenţa, hm, hm! Prosperitatea şi bunăstarea. Mîndria de a fi român.  Şi altele care nu mai au nicio valoare în această lume liberă, fără graniţe, dornică să ucidă tradiţiile, dornică să alinieze, să impună, să dirijeze, să FMI-izeze, să supună, să dispună… Metodele de atingere a scopurilor sînt mult mai subtile. Manipularea e în creştere cu funcţia logaritmică.

Ce sărbătorim? Trecutul glorios? Acel moment de bucurie din 1918. Nu a mai rămas nimic din bucuria de atunci. Nici nu ar avea cum.

Acum priorităţile sunt altele, bucuriile sînt amintiri, momentele de veselie chestii mimate. Cam atît de 1 Decembrie 2010. Istoria se scrie de la sine.