Despre iubire şi risipire

17 Decembrie 2013

Motto:

„Ţesea migălos în inimă o plasă de apărare, fire de indiferenţe, fire de ură. Chema din amintirile ei tot ce putea s-o învrăjbească. Se simţea în stare să-l înfrunte cu un surîs de nepăsare pe buze. Şi cînd el venea aproape, cînd îi apuca umerii, cînd îi simţea obrazul pe obrazul ei şi respiraţia în ureche, toată urzeala se destrăma, firele ţesute se duceau în vînt, de nici nu mai ştia unde le e urma. Atunci renunţa la orice împotrivire şi primea mîngîierile lui cu recunostinţă, fericită că poate fi iarăşi fără minte” Radu Tudoran-Fiul risipitor

Fiul risipitor, o carte pe care am recitit-o de multe ori, prima dată am citit-o în adolescenţă, eram în liceu, pe atunci starea mea era lirică cvasi-permanent. Cumva, printre sutele de poezii care mă bîntuiau zi şi noapte, adică versuri pe care le spuneam, aşa cum alţii fredonează melodii, uneori obsesiv zile în şir, cartea asta a lui Tudoran şi-a făcut loc în inima mea, fiindcă tare mă mai asemuiam cu Eva, o femeie pentru un singur bărbat şi nici de acela nu are parte.
Mai apoi, am tot căutat cartea în bibliotecă, uneori citeam anumite pasaje, alteori citeam doar pagina de final care mă emoţionează de fiecare dată cu aceeaşi intensitate.
Acum, trecută de vîrsta tinereţii, îmi dau seama că, de fapt, eu însămi am fost şi sînt o risipitoare şi că mai degrabă eram el prin ochii ei! Am pierdut, am cîştigat? Nu ştiu. Cert este că am rămas ca fiecare din cele două personaje: singură şi neîmplinită!

Anunțuri

16 Responses to “Despre iubire şi risipire”

  1. Mitzaa Biciclista Says:

    Cred că am citit de zece ori această carte. Și nu exagerez nici un pic. Sunt pasaje în acea carte care mă atrag astfel încât simt imaginea creată ca și când aș face parte din peisaj, începând de la mersul funicularului și până la disperarea Evei din ultimele pagini când căuta Secătura întrebând de una singură prin casă: Ești aici? Ești aici?
    Este cea mai iubită carte. Poate doar Să vie Bazarcă a lui I.Teodoreanu să o egaleze ca și sentimentalism. În ochii mei, desigur.

    • Sorina D. Says:

      Da, întrebarea aceea Eşti aici? Eşti aici? e ca un dangăt de clopot, e cea mai frumoasă trăire a romanului, disperare, frică, neputinţă, neîncredere şi multe, mai multe decît îmi vin în minte, adică cele care îmi vin direct în suflet!

      • Mitzaa Biciclista Says:

        Însă la așa o carte, cred că merge așa un cântec.
        Nu știu dacă ați ascultat-o vreodată pe Lhasa De Sela, însă muzica ei te transportă în acea perioadă de timp. Versurile sunt și mai sugestive

      • Sorina D. Says:

        O voce de excepţie!

      • bogdan Says:

        Doamna Mitza, ce v-aș fi dansat pe melodia asta! 🙂

      • Mitzaa Biciclista Says:

        Mulțumesc de invitație, dl Bogdan.
        Poate că în atare situație aș fi tentată să și accept. Mai ales la o așa melodie. Dar dată fiind melodia, care este cu adevărat deosebită, trebuie să recunosc că aș fi, probabil, ușor în cumpănă, fiindcă nu aș ști dacă mă invitați pentru că vreți să dansați cu mine sau doar pentru că vă place melodia.

      • bogdan Says:

        V-aș fi invitat, bineînțeles, pentru ambele, dnă Mitzaa. De fapt, eu zic că este cazul să ne tutuim.

  2. Sara M. Says:

    Cert este că am rămas ca fiecare din cele două personaje: singură şi neîmplinită!

    Nu spuneţi asta! Nu sînteţi deloc singură, cîtă vreme fiul dvs. vă divinizează, iar de neîmplinire… nici vorbă! Aveţi tot ce-şi poate dori un om realizat. Vorbesc de bogăţie intelectuală, de cultură, de un lăstar care vă aduce multe bucurii şi cu care vă mîndriţi! Ceea ce vi se pare că lipseşte va veni la momentul potrivit, cînd veţi fi pregătită să vă completaţi viaţa. Pot să pun rămăşag că această singurătate nu este decît o nălucă.

  3. bogdan Says:

    Până și eu, care am fost un cuceritor feroce (sic!), am melancoliile și nostalgiile mele, semnele de întrebare legate de trecut care mă bântuie cu regularitate, precum crizele de reumatism pe reumatici toamna.
    Cred că semnele astea de întrebare sunt o marcă a firilor superioare, spiritualizate. Așa că din ceva aparent negativ am făcut ceva superior! 🙂

  4. Mitzaa Biciclista Says:

    Bogdan,
    Când cineva, pe care nu-l cunosc în real life, îmi propune să ne tutuim în spatiul virtual, am senzația că mă atinge, parcurgând rapid puntea dintre virtual și real.

    • bogdan Says:

      Da, ce să zic?, ne vorbim atunci cu dvs. şi situaţia este rezolvată. Eu mai scriu pe nişte grupuri de limba engleză, toţi ne tutuim, ne adresăm unul altuia pe numele mic, dar, într-adevăr, este altă cultură. Aşa că, pentru confortul dvs., doamnă Mitza, revenim la pluralul de politeţe. Cu prima ocazie, doamnă Mitza, dansăm pe una din melodiile melancolice ale Lashei de Selo! 🙂

      • Mitzaa Biciclista Says:

        De fapt eu nu am spus nici nu nici da 🙂
        Însă dacă tot a venit vorba de textele în limba engleză, dacă-mi aduc bine aminte lecțiile lui Dan Duțescu, el spunea foarte clar că pronumele You în limba engleză are mai mult formă reverențială decât altminteri.
        Cu prima ocazie însă, s-ar putea să accept să dansăm.

      • bogdan Says:

        Da, aşa este cu you. La americanii este o chestie de amiciţie, de pace, pe grupuri, când oamenii se adresează unuia altuia pe numele mic.

        „Cu prima ocazie însă, s-ar putea să accept să dansăm.”

        Cu prima ocazie, atunci. 🙂

      • bogdan Says:

        „unul altuia”, scuze.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: