Uite aici: http://cartilepemasa.wordpress.com/

Anunțuri

Jocurile seducției

20 Mai 2013

L-au arestatără pe Jiji. Deși nu mă uit la televizor, nu pot să nu mă întreb cine va mai ține emisiunile RTV, că eu din cauza lui Jiji și a Monicăi Tatoiu am rupt definitiv și ireparabil relația cu presa de televiziune.
E oare posibil să ne pască 3 ani cu executare de EBA? Că ar fi cam la nivel…

Să pleci! Pleacă odată!
Între timp, panta rhei!
Fuseseși în gară, la plecări. Luaseși trenul, coborîseși în același loc. Între timp, plătiseși biletul, de fapt acoperiseși, credeai tu, cea mai mare parte din costuri, trăseseși linie, fuseseși în pierdere. Te resemnaseși și ziseseși că o luaseși de la început. Nu fusese întocmai așa. Surprizele nu conteniseră să apară, neuronii nu conteniseră să se consume. Se consumaseră ireversibil. Doar penele, de un cenușiu vechi, recrescuseră imperfect, chiar asimetric, în sensul că la coadă crescuseră multe și ușoare, iar pe cap puține și grele.
Unii și alții se interferaseră deja. Tu plînseseși destul, rîseseși arareori, încercaseși să golești (golește!) conținutul memoriei, reușiseși sau nu, treaba ta, sufletul tău, mintea ta, viața ta o jertfiseși, nimănui nu-i păsase de asta, nici nu avea cum, nici nu avusese de ce, fiecare cu pizda mă-sii la mult mai mult ca perfectul, la toate conjunctivele scrise cu doi de i, la toate imperativele care nu duseseră nicăieri, adică de fapt duseseră în același loc care acum se transformase într-o frumoasă groapă adîncă pe care ți-o săpaseși cu migală și inconștiență, tînjind dupa acel fund de sac ca și cum ar fi fost piscul cel mai strălucitor.
Obosiseși, unii și alții îți dăduseră vești, îți dăduseră bobîrnace, te judecaseră, te umiliseră, te puseseră la colț, spălaseră cu tine pe jos, te storseseră, te puseseră la uscat, te fluteraseră, îți înfipseseră sufletul într-un par ca semn al victoriei repurtate. De fapt, fuseseși agresorul și nu pricepuseși asta de la început. Acum, nu puteai plăti nici la trecut, nici la imperfect, trebuia să plătești la mai-mult-ca-perfect!
Între timp, între mod, panta rhei?! Totul cursese, se scursese, nu curgea, ci se scurgea. Se depășise chiar și debitul canalelor, rămăsese doar duhoarea de nesuportat!
Fuseseși în gară la plecări și te mai duci încă o dată! Poate iei alt bilet, poate nu. Mai-mult-ca-perfectul era îmbrăcat în costum de casier, încasa sume oricît de mici, numai să încaseze și purta o șapcă pe care cineva scrisese: victorie!

Se intersectează, se suprapun sau sînt disjuncte? Unde intervine autocenzura? Cînd dispare bunul-simț?
Sîntem sufocați de agramatism, de știri de senzație, de emisiuni proaste făcute de amatori, cu invitați care vorbesc la limita penibilului care te cuprinde tot pe tine spectatorul, de reclame agresive, de filme proaste.
Dai un reset și nu te mai uiți, nu te mai interesează nici măcar starea vremii, fiindcă te agresează pînă și ținuta lui Busuioc, nemaivorbind de talentele aferente. Nu te mai interesează nici de pensii, nici de greve, nici de învățămînt, nici de sistemul sanitar. Speri, totuși, că ai trecut într-o zonă mai salubră. Fiind un animal social migrezi spre zone internetice de mare succes în zilele noastre. Îți faci niște prieteni. Pe unii îi cunoști sau îi cunoșteai, pe alții îi adaugi acum fiind mutualși sau persoane importante, publice, scriitori sau cvasi scriitori. Ieși astfel din zona liberei exprimări pentru a te azvîrli într-o zonă a exprimărilor libere. Astfel, mai curînd decît ți-ai fi imaginat, iei cel mai fierbinte prosop pe care l-ai fi putut lua vreodată peste ochi. Constați că foștii colegi sînt fie narcisiști, fie exibiționiști, fie agramați, fie toate acestea la un loc. Mutualșii sînt preocupați să vîndă ceva, sînt la fel sau chiar mai agresivi decît reclamele, iar cei care încep cu cvasi sînt de fapt niște pseudo. Scriitori și scriitorași, mai mari sau mai mici în toate privințele și accepțiunile termenului, îți adminstrează constant șocuri de cuvinte care legate în propoziții ce alcătuiesc fraze îți zbîrlesc părul mai ceva decît produsul foltene. Astfel, exprimările lor libere conțin neapărat cuvinte din categoria celor care se înrudesc în toate felurile cu cuvîntul muie, prescurtări de tipul plm, observații pertinente despre lume și viață care îți întorc stomacul pe dos, filosofia pulii etc. Toate acestea sînt presărate cu o doză maximă de: nouă pe aici totul ne pute, țara e de rahat, românii sînt proști și altele la fel de infatuate. Lumea se îmbulzește să comenteze, să dea like, să îi bage în seamă.
Ție nu-ți mai rămîne decît să privești prostit poza fostei tale colege de facultate, poză în pielea goală și cu niște pietre puse pe organul genital. Îți zici că da, asta da exprimare liberă și liberă exprimare. Te întrebi cînd o să apară și poza fără de pietre și continui să accesezi frenetic pagina, ca să nu-ți scape chestia asta. Exprimarea la nudul gol!

11 mai

11 Mai 2013

Cam asta ar fi starea mea de spirit, pe diferite voci…

Un gînd pe zi

9 Mai 2013

A rosti! A ști cum să zici! A ști cum să exiști prin vocea scrisă și imaginea intelectuală! E tot ceea ce valorează în viață: în rest, sunt bărbați și femei, presupuse iubiri și adevăruri factice, subterfugii ale digestiei și uitării, oameni agitîndu-se în toate sensurile, ca larvele de sub o piatră brusc ridicată, sub marele pietroi al cerului albastru și lipsit de sens!
F. Pessoa – Cartea neliniștirii

De Paște

6 Mai 2013

Cristos a înviat!

Verde crud, verde crud/ Mugur alb și roz și pur/ Vis de albastru și azur/ Te mai văd, te mai aud.

Așa era ieri pe drumul spre Brașov. Păduri înverzite în toate nuanțele de verde, de la verde deschis, la verde-maron. Era aproape pustiu pe șosea, nici nu cred că m-am mai bucurat astfel vreodată de priveliștea de pe Valea Prahovei, fiind prea atentă la trafic. Ieri însă șoseaua era liberă cît vedeai cu ochii și în calitate de pasager am privit și am privit: munții încă acoperiți cu zăpadă, brazii, rîurile și pîrîurile, ba chiar am aruncat o privire indiscretă celor care coborîseră ceva mai jos de șosea și mîncau, mici sau ouă roșii sau drob sau ce or mai fi adus cu ei, pe o buză de rîpă, la marginea drumului, la limita igienicului (sic!).
Citadină fiind pînă în vîrful unghiilor, nu m-am încumetat niciodată la astfel de plăceri agrești, am preferat întotdeauna hotelul, cortului și restaurantul, picnicului de la botul calului! Așa că, noi doar am privit și comentat și am mers hotărîți la Brașov. Orașul ăsta, dragostea mea, mă fascinează la fel de fiecare dată, merg prin locuri arhicunoscute și mă bucur la fel de mult de parcă le-aș vedea întîia oară. Ieri, pe la ora prînzului, nu era chiar așa de aglomerat pe strada pietonală, era un soare orbitor, nu se terminase încă slujba la biserica de vizavi de Biserica Neagră și lumea stătea adunată acolo, magazinele erau toate închise, deschise erau doar restaurantele, cafenelele de pe mijlocul străzii și m-am gîndit așa cum faci un gest reflex la deosebirea netă între centrul istoric al Brașovului și cel pe care-l avem noi la București. La Brașov totul pare îmbietor, la București totul pare infect. Am mîncat de prînz gomboți cu prune, kurtoș și înghețată Betty ice. Parcă eram niște copii fugiți de acasă. Fericirea e doar un moment pe care poți sau nu să-l apuci, ca un instantaneu pe retină, ca fructul oprit. Sau poate fericirea e doar acel moment cînd transcenzi rutina.
Bucățica asta de fericire ne-a ajuns pînă seara cînd au venit niște prieteni în vizită. Am așezat frumos masa în sufragerie, am pus platoul cu ouă roșii chiar în mijloc, am aranjat platourile cu diverse bucate pregătite de mine sau comandate la cofetăria Dorobanți 140, ultima mea găselniță. Noi veneam de la Brașov, ei veneau de la Ploiești. Am ciocnit, am povestit, ne-am făcut planuri să plecăm la vară la Lisabona. A fost o zi de Paște plină de lumină, cumva parcă era ruptă din SMS-urile pe care le primesc cu această ocazie!

Această prezentare necesită JavaScript.

Antigravitație

2 Mai 2013

Ce greu a fost pînă am pus titlul. Nu găseam nicidecum ceva care să exprime paradoxul pe care-l trăiesc între senzația de cădere liberă și cea de plutire în gol. Am verificat în dicționar termenul de antigravitație. Acolo spune ceva de substanțe ipotetice cu care poți realiza chestia asta. Dacă sînt ipotetice, sînt, cu siguranță, în mine, fiindcă ipotetic, adică asta e ipoteza, nu am niciun punct de sprijin. Nici nu mă străduiesc prea mult să-l caut, nici nu aș avea unde. Mă găsesc în acea stare în care nu am țel, nu am plan, nu am curaj, nu am chef, nu am nimic în comun cu nimeni. E un abis de rutină, de spirit gregar, de lucruri pe care le faci fiindcă trebuie făcute. De ce nu aș fi plecat la Istanbul? De ce nu am plecat? Nimeni nu se duce la Istanbul acum, în perioda sărbătorilor muncitorești și religioase. Toată lumea ține post sau mănîncă mici și bea bere, ca doar trei zile mai tîrziu să meargă să ia lumină. Unii sînt la munte, foarte mulți sînt la mare. Aș fi vrut și eu să merg la mare, dar numai cînd mă gîndeam la aglomerația infernală, la mitocanul fără chip, de care te lovești la tot pasul, am renunțat. Am renunțat așa cum renunț să merg prin parcuri sau prin pădure sau prin orice loc unde e normal să mergi acum ca să te simți bine, ca să fii adevărat, ca să simți că trăiești, că te distrezi, că faci ceva, altceva decît ce faci cînd săptămîna de lucru e în vigoare. E aceeași rutină scrisă invers. Backward și apoi de la început.

Nu-mi rămîne decît să mă las ușor, de pe tavan, unde mă aflu acum, pînă la nivelul ultimului raft din bibliotecă, să iau o carte și să sper că voi putea evada oarecum. Asta pînă mîine, cînd vreau, nu vreau trebuie să intru în program, ca mașina de spălat rufe, programul ăla cînd potrivești butonul la 90 de grade și timp maxim trei ore. Bine, la mine temperatura rămîne în jur de 90 de grade, timpul însă depășește cu mult trei ore. În toată această vreme de muncă grea, vezi cu ochii minții plictiseala de după, fiindcă nimic din ceea ce ți-ai fi dorit de fapt să nu faci, vei face și invers. Backward poate că ar fi fost un titlu la fel de potrivit.
Mă gîndesc că antigravitația asta e o urmare firească a pierderii legăturilor și a dezrădăcinării sufletești. Am pierdut prea mulți oameni, pe care îi iubeam, într-un fel sau altul. Oricum, la fel de definitiv.