Primele impresii – Migu(el)

Petrecea mult timp în garaj. Nici măcar nu îl mai percepea ca pe un garaj, ci, mai degrabă, ca pe o cameră secretă unde avea o lume a lui. Uneltele dispuse ordonat, cele trei maşini parcate şi mobilierul compus din cîteva rafturi agăţate pe pereţi, munca lui de o vară, păreau invizibile, neimportante şi complet inutile acum cînd avea un colţ secret, unde putea să se documenteze, să scrie şi să dea mesaje tuturor iubitelor lui, trecute, prezente şi chiar viitoare. E drept că nu prea mai credea că aceste viitoare iubite se vor întrupa aievea vreodată, dar el continua să scrie acele texte scurte, pentru că mereu, de cînd se ştia, fusese un tip meticulos, pedant şi cumva, în ciuda lipsei complete a imaginaţiei, reuşea să creeze universuri paralele pe care le trăia la intensitate maximă, ca şi cum ar fi fost determinate de altceva decît propriile-i năzuinţe.

Se simţea bătrîn, povara celor patruzecişinouă de ani îi apăsa tîmplele, ajungea uneori pînă în sufletul care era pustiu, îl umplea, îi aducea lacrimi în colţul ochilor şi asta era singura emoţie autentică pe care o mai putea trăi. Uneori îşi punea un pahar de whisky şi, în timp ce sorbea cu înghiţituri mici licoarea binecuvîntată, se lăsa dus de amintiri care de care mai plăcute, mai trandafirii, mai răzuite cu atenţie de urîciunea oricărui fapt de viaţă, pentru că  multe fuseseră momentele de exerciţiu emoţional; dus şi readus în prezent, trăindu-şi viaţa în garaj, o viaţă ca o maree, flux, reflux,  nişte urme din ce în ce mai îndepărtate pe nisip şi luna ca singură formă de existenţă potenţial plină.

Simţea că se apropie de o răspîntie. Nu o percepea foarte bine, nu ştia precis dacă era vorba de o atrofie a simţurilor sau o prăpastie, ce se căsca văzînd cu ochii, între ceea ce gîndea şi ceea ce percepea. Sute de întrebări rămăseseră fără răspuns, poate şi pentru că nu fusese niciodată un tip încărcat de spiritualitate. Produs al unei epoci şi nostalgic al alteia, simţea tot timpul că îmbracă o haina prea strîmtă sau prea largă. Şi, culmea, asta i s-a întîmplat chiar şi în adolescenţă cînd, mînat de nişte întîmplări vechi aşa cum erau ele povestite de părinţii săi şi augumentate de fanatismul său în a descoperi determinismul istoric, a îmbrăcat haina militară, ca un gest de supremă bărbăţie…

Melting down

Vai ce rău îmi pare că i-au suspendat carnetul lui Mircea Badea. Tocmai lui care trăieşte în România şi asta îi ocupă tot timpul. Chiar nu s-a înţeles că omul nu are timp şi trebuie să bage viteză? Nu, nu s-a înţeles şi asta pentru că tot ce se întîmplă e un complot dirijat din garajul lui Băsescu; asta se va înţelege şi se va trebui înţeles(sic!).
Partea luminoasă a întîmplării este că fiind pieton va trece cu uşurinţă pe la Universitate, o baie de mulţime printre ai tăi, colegi de stat de plată, poate fi foarte refrişantă. Toată treaba e să te strecori liniştit pe lîngă jandarmii care se pare că au înţeles că a venit momentul să îşi cam facă datoria, fiindcă altfel te poţi trezi şi cu amendă penală. Nu că nu ai merita-o din plin, nu că nu ar fi o etapă absolut necesară pentru pregătirea purtării cu demnitatea contestatarului a unui costum tip zeghe. Mă întreb ce fel de centură ai la acest tip de costum!

Ne vedem diseară, prietene, trăieşti în România şi asta o să-ţi ocupe tot timpul. Tot timpul liber, vreau să spun!

Don’t play hard to get

Joacă tare! Se joacă tare! Jocul se numeşte separaţia puterilor în stat. Statul de-abia mai răsuflă, fiindcă statul e în opoziţie cu toate puterile şi din toate puterile. Puterea, pe de altă parte, e dincolo, dincolo de stat, în afara lui şi deasupra.
1. Unii se gîndesc că tertium non datur şi ies din joc.
2. Alţii nu se gîndesc la nimic şi stau în joc. Fiindcă jocul greşeala aşteaptă…
3. Alţii se întrunesc să judece şi, în eforturi disperate, amînă.
4. Alţii, mai mult sau mai puţin de pe margine, fac galerie echipelor jucătoare şi realizează dezbateri de mare interes, din care nimeni nu pricepe nimic. De fapt, cine ar putea pricepe vreodată hărmălaia de pe un stadion. Desigur, înjurăturile rămîn şi ajung dosare în separaţia puterilor sau în puteri separate.
5. Alţii cu sau fără voie de la stat sau de la puteri, pichetează. Ăştia ar trebui urcaţi în dube. Însă nu avem dube, fiindcă puterea e în opoziţie şi statul de-abia mai răsuflă.
6. Altul e în aer, aerul nu mai e aşa de rarefiat. Pleacă în zone cu mari probleme de autonomie pe care, din toate puterile şi statele, vor să le rezolve.
7. Altul stă la Cotroceni şi priveşte jocul la televizor. Nici nu poate să joace deocamdată, nici nu a înţeles foarte bine ce se joacă, nici nu ştie exact ce cîntec să aleagă pentru a juca mai bine, mai frumos, mai charismatic, mai electiv. Deocamdată se bate cu pumnul în piept, fiindcă nu are aşa duşmani declaraţi cu care să se bată (sau dacă îi are pe undeva departe nu prea-i vine bine să se ia cu ei de piept) ci, dimpotrivă, are, crede el, multe milioane de susţinători, desigur nu-i punem la socoteală pe cei care nu au apucat să-şi schimbe încă buletinul şi cărora li s-a dat un delete istoric.
Jocul merge înainte, regulile se schimbă şi ele, înainte, în timpul jocului şi post joc.
Apoi vine un moment aşa ca o vibrare de violete şi tuturor le apare distinct ca pe o plasmă imensă Game over. Se afişează scorul. Am cîştigat sau am pierdut? Am pierdut indiferent de scor, de reguli, de numărare, de echipe. De fapt, noi nici nu aveam nimic de cîştigat. Am intrat fiindcă jocul ne-a atras şi românul s-a născut dornic de schimbare ca orice poet!

Istoria se repetă, scenariul e pentru proşti

În aceste clipe tulburi, într-o zi de sărbătoare religioasă cînd tot românul este liber, revoluţia începe la televizor. Apoi, lumea va ieşi în stradă. Sînt pregătiţi pentru asta fiind abuzaţi constant şi repetat, astfel ca pînă în 21 august să iasă în stradă şi să strige Jos Băsescu.
Bun, jurnalişti, intelectuali, oameni de stînga stîngii susţin că acest abuz e opera lui Băsescu, fiindcă Băsescu însuşi a corupt justiţia, prin oamenii din poziţiile cheie pe care îi are acolo. Băsescu nu apare, nu dă nicio declaraţie, nu confirmă, nu dezminte. Nici nu ar avea de ce. El e suspendat, adică în aer.
Unde sînt cei care au puterea în stat? De ce nu există nicio reacţie din partea lor? De ce nu convoacă parlamentul să-l oprească, să-l demită pe procurorul general, pe şeful Parchetului, pe cei care au dat ordin ca oamenii simpli, votanţi sau absenteişti să nu mai fie abuzaţi. Să nu mai fie puşi să jure pe Biblie dacă au votat sau nu?
Păi nu au nicio reacţie, fiindcă le convine de minune ceea ce se întîmplă. Ei ştiu că au pierdut la CCR şi că pe 21 august Băsescu se va întoarce la Cotroceni. Şi-atunci ce le mai rămîne de făcut? Lor nimic. Că au epuizat toate pîrghiile, aşa zis democratice. Şi-atunci intervine manipularea, tehnică foarte bine exersată de PSD şi tătucul lor comunist, manipularea poporului, adică a poporului votant, ăştia şapte milioane patru sute de mii! Ăştia trebuie să iasă în stradă, ca să plece Băsescu. Nu contează dacă vor muri oameni, nu contează că ne vom face de tot rîsul. Contează doar două lucruri. Băsescu să cadă şi Antonescu să se mute la Cotroceni! Şi pentru asta se va ajunge la ultima consecinţă. Ca în 22 decembrie cînd se trăgea în securişti inexistenţi şi care sînt tot ei, în executiv, legislativ sau juridic, ca atunci cînd au venit minerii să-i termine pe cei din Piaţa Universităţii.
Totul, dar absolut totul va fi dirijat de nişte televiziuni care ştim ale cui interese le reprezintă.
Cert este, şi avem informaţia asta foarte clar, că Ponta care e şi Ministrul Justiţiei e la Putna, pioşindu-se de Sfînta Maria. Nu are treabă, că azi e liber de la Guvern. Liber la prăpăd şi anarhie!

Eroarea din erată

Deci, da. Ca să începem cu concluziile. Deci, da. Ne zbatem în erată, fiindcă în eroare ne aflăm de multă vreme. Adică eu nu înţeleg care e erata şi de unde provine ea. Cîteodată cred că manipularea din mass media a ajuns pînă la curte şi ăştia, curtenii, au căzut în erată. Sau ei fiind în eroare şi-au provocat o erată?
Chestia e că ne-am făcut de erată şi a trebuit să vină un american să ne explice că erate din astea nu se publică şi nu se judecă după ce afli un rezultat.
Oricum nici pînă la ora asta nu ştim ce se judecă: listele actualizate sau actualizarea listelor, situaţia cetăţenilor români din străinătate sau situaţia românilor din ţară. Nu sîntem nici foarte siguri unde se judecă chestia asta, la curte sau la bloc de ăsta de metal şi sticlă.
Sîntem, însă, recunoscători că am fost trataţi aşa de frumos. La haosul democratic şi începutul de dictatură, pe care le arătăm lumii de luni de zile, americanii nu au răspuns cu bombe. L-au trimis doar pe domnul Gordon să ne explice ce şi cum. Acum să vedem înţelegem ce spune domnia-sa sau îi aşteptăm pe americani cum i-am aşteptat în ’45?

Perhaps

Quizás, Quizás, Quizás

Siempre que te pregunto
Que, cuándo, cómo y dónde
Tú siempre me respondes
Quizás, quizás, quizás

Y así pasan los días
Y yo, desesperando
Y tú, tú contestando
Quizás, quizás, quizás

Estás perdiendo el tiempo
Pensando, pensando
Por lo que más tú quieras
¿Hasta cuándo? ¿Hasta cuándo?

Y así pasan los días
Y yo, desesperando
Y tú, tú contestando
Quizás, quizás, quizás

Estás perdiendo el tiempo
Pensando, pensando
Por lo que más tú quieras
¿Hasta cuándo? ¿Hasta cuándo?

Y así pasan los días
Y yo, desesperando
Y tú, tú contestando
Quizás, quizás, quizás.

Mi-este imposibil să fac o analiză lucidă şi să o postez pe blog. Indiferent de domeniu, mai ales politic, mai ales social, mai ales…

Infernul din noi

Motto:
Care dintre noi nu nu s-a jertfit măcar o dată pe sine pentru bunul său renume? F. Nietzsche

Să fie asta oare o cugetare depăşită? Să fie oare însuşi actul de judecată atît de grav ameninţat? Să fi dispărut complet sentimentul ruşinii şi al onoarei? Să umble oare nestingherit în conştiinţa fiecăruia ideea că scopul scuză mijloacele?
Întrebări care îşi caută răspunsul în comentariile depuse la postările mele recente.
Ceva e putred în Danemarca!
Danemarca fiind blogul/forumul de unde fac eu import de comentatori!

Starea de cumpănă

Cînd ai o ţară şi nu ştii ce să faci cu ea! Cînd ai un popor şi nu ştii nimic despre el. Cînd ţi se dă o populaţie şi trebuie să o numeri. Cînd populaţia devine egală cu poporul, ca importanţă, ca interese şi sursă de balans. Cînd stai în cumpănă, dar nu gîndeşti. Aştepţi să vină alţii să răstoarne balansul, de obicei, în defavoarea ta, deşi tu speri altceva. Cînd cumpăna nu se mai echilibrează şi balanţa justiţiei se înclină arbitrar. Cînd haosul politic face din guvernatorul unei bănci, mai ales dacă e naţională?!, guvernatorul unei lumi. Lumea ta, a mea şi a celor 22 pînă la 19 milioane de locuitori. Adică un popor. Un biet popor aflat la stare de cumpănă, pe de o parte şi o tagmă a jefuitorilor, a celor orbiţi de dorinţa de a avea puterea, pe de altă parte.
Acum, că a început numărătoarea, ei ar trebui să fie primii scoşi din orice fel de listă. Şi atunci poate că s-ar reechilibra cumpăna, iar oglinda strîmbă în care privim neputincioşi s-ar transforma într-o apă limpede în care ne-am vedea exact aşa cum sîntem. Toţi pînă la unul. Asupritori şi asupriţi, votanţi şi absenteişti, români şi maghiari. Maghiari care vor să se scoată şi cumva s-au scos, dar altfel decît cred ei.
Şi-atunci numărătoarea chiar ar avea sens!

Ce-a mai rămas din noi

Nu prea mult, nu prea mulţi.
Adică, pe de-o parte, decizional sîntem 9+, pe de altă parte din 18 milioane am rămas 16.
Zic 9 +, fiindcă mai avem din SUA, UE şi alte entităţi interesate, cîteva persoane care îşi dau cu părerea fermă.
Eu vreau să mi se răspundă la nişte întrebări. Cine a fost idiotul care a zis că sîntem 18 milioane şi asta în an electoral? Cine plăteşte costurile referendumului? Cum determinăm strucura corectă a celor aleşi la locale în consilii, că nu au trecut nici trei luni de cînd am ales pe numărul ăsta? Cine le explică celor care au organizat referendumul au făcut fals în acte publice, dacă aveau un document oficial asupra electoratului din România?
De ce nu apare nimeni de la poliţie să dea o explicaţie asupra listelor pe care le-au înaintat la BEC?
De ce ne place să facem din ţînţar, armăsar, fără a reuşi să facem din căcat, bici?
De ce nu le e ruşine de impostura şi incapacitatea de a organiza un referendum, prin comparaţie cu răspunderea pe care o vor cu tot dinadinsul de a conduce o ţară?
De ce USL nu îşi dă seama că se compromite văzînd cu ochii? De ce ne credeţi proşti şi manipulabili?
De ce nu pricepeţi că voi sînteţi servitorii noştri, nu noi, carnea voastră de tun? Să v-o spun pe aia cu Hai sictir ? V-o spun, că altceva nu meritaţi!