Cosas de la vida

30 Iunie 2010

Şi totuşi încă nu s-a terminat sesiunea de vară a lui Gabriel. Greu, foarte greu. Şase ore la Obstetrică, ieri. Bine că a luat. Mai are unul, de asta cu boli transmise prin alimente. Nu mă deranjează bolile, cît mă deranjează că pe fiecare aliment există mai mult sau mai puţin de o bacterie de asta cu nume lung latinesc. Încerc să-l ajut. Îi mai conspectez din sutele de pagini ce trebuie tocite. Şi toate astea pentru ca la anul, după ce îşi ia licenţa, să fie angajat doctor într-un cabinet, cu un fabulos salariu de 1000 lei. Asta cu adevărat îţi dă sentimentul inutilităţii actului de a învăţa. O generaţie tare nefericită. Mă uit la ei, colegii lui Gabi, toţi serioşi, nicio urmă de fiţe sau chestii din astea, nicio obsesie pentru maşini şi cine ştie ce gadget-uri scumpe, învăţînd despre salmonele şi microorganisme gram pozitive şi gram negative, cu tulpini coagulazo-pozitive şi coagulazo-negative, despre gripe aviare şi porcine, care adesea sau uneori, cînd se dă verde la gripe, mai apar pe piaţă. Şi? Cui prodest?
Ah, poate celor care cumpărau zahăr, ulei, făină şi alte produse din lapte, carne şi ouă, cum văzui şi chiar cumpărai, dintr-un spirit gregar al portofelului (sic!), ieri la Kaufland, nefiindu-le indiferent de cîte bacterii din astea gram pozitive sau gram negative aveau pe ele, fiindcă de mîine vine scumpirea şi toate trebuie păstrate corespunzător ca să ţină cît mai mult, deşi nu vor ţine.
Altfel toate bune, nu plecăm în concediu în străinătate, de altfel, nu ştim ce străinătate să alegem că e luna şi criza pe o ţară din Europa.
Probabil China ar fi cel mai potrivit loc de vizitat dar, din motive pe care nu le voi descrie aici, prefer să nu o fac.

Anunțuri

Mi-ar fi plăcut să locuiesc în Brazilia. Eu şi Mazăre. De gustibus… Oricum melodia mă obsedează şi meciul a fost bun. Sper totuşi să bată Olanda next time.

CM&DD

23 Iunie 2010

Scriu de la calculatorul lui Andrei… Nu are tastatura de limba romana si nu gasesc diacriticele. Nu merge nici cu alt shift. Nu ma descurc la Windows 7, nu stiu de unde sa setez. Bla, bla, bla…
Deci CM fara Franta deocamdata. Sper si fara Italia in curind. Imi plac Olanda si Brazilia.
Arbitraj corect, m-am uitat la 60% din meciuri. Vuvuzele absolut dementiale. Imi dau seama ca-mi va lipsi sunetul asta dupa 11 iulie. Va trebui sa gasesc altceva la fel de stresant ca sa nu-mi scada adrenalina care creste la stres, dupa cum am invatat cu Gabi la Medicala 4, la sistemul hipotalamo-hipofizaro-suprarenal. Sistem depasit, de altfel, si de mine si de Gabi care a plecat sa dea examenul de boli infectioase la care, pina acum, din 100 de oameni, au trecut cu 5, 7. Nu avem nicio speranta. Nici eu, si nici el.
Vazui aseara ca l-au arestat pe Dan Diaconescu. Nu am inteles de ce si nici nu pot sa ma uit pe OTV, asa din principiu. Un principiu asemanator cu acela care ma impiedica sa cumpar bilete la revista. In rest toate bune. Nu avem a ne plinge decit de codurile vremii. Buget, taxe, criza, salarii, cod fiscal si alte chestii de redresare care le vin unora in cap (ei fiind cu capul in nori) par a fi depasite, cel putin in plan emotional.
Apropo de criza, acum vreo saptamina cu T. la un restaurant din Herastrau, de-abia gasiram o masa. Si era scump, restaurant cu profil italienesc, deh! So?
Scriu din ce in ce mai rar aici, mi se pare absurd sa filozofez despre tot felul de trasnai, apropo de ce am mai citit eu, de exemplu, Frumoasele straine, ultima aparitie cartaresciana. Ceva ce se doreste a fi plin de umor, umor pe care eu nu l-am depistat si cartea mi s-a parut pe atit de anosta, pe cit de detasata voia sa para.
In alta ordine de preocupari, am mai incercat cu bucataria, doar-doar. Era totusi cald si am renuntat rapid.
Nu-mi gasesc un loc, sint foarte plictisita si dezorientata si ma mai incearca din cind in cind un sentiment de nesiguranta.
Cred ca voi relua lectura Capitalului lui Marx. Astfel, fie voi reusi sa adorm fara pastile, fie …

Căldură mare, monşer!

14 Iunie 2010

Citesc de vreo două zile din astea călduroase, în care singurul obiect cu utilitate absolută, imediată şi de la sine înţeleasă pare a fi aerul condiţionat, Viaţa unui om singur de Adrian Marino. Mi s-a părut destul de plictisitor şi voit pedant Preambulul, în care ni se explică cu destule farafastîcuri care este sensul şi scopul acestei cărţi scrisă şi rescrisă, nu am înţeles mare lucru, l-am citit, totuşi, şi aşteptam cu nerăbdare să ajung la cestiune.
Diaristică structurată pe capitole, oarecum cronologic, deşi nu neapărat, amintiri disparate ale unei memorii cumva asociative, ale unui om oarecum ranchiunos deşi nu vrea să pară, ba dimpotrivă, se crede deasupra tuturor acestor nimicnicii autorlîceşti.
M-a atras pînă acum o idee care revine obsesiv în primele capitole şi anume îndemnul de a nu intra în rînd. Nu mi-a plăcut felul în care se dezice de o anumită parte a literaturii, fără a pune nimic în schimb, nici abordarea asupra teatrului. Mi-a plăcut că-i plăcea Mozart şi mi-a plăcut observaţia teribil de infatuată referitoare la Iosif Sava, observaţie care, pe undeva, mi se pare posibil corectă. Un tip rebel, foarte plin de sine, poate de aceea teribil de singur. Niciun fel de smerenie, niciun fel de teamă. Totul răzuit cu grijă, pentru a lăsa posterităţii un autoportret aşa cum se vedea el: undeva sus, pe un piedestal. Mai citesc, mai vedem…

Pagini de jurnal

5 Iunie 2010

Nişte gînduri ale lui Alexandru Tatos. Din 1972, pînă a murit (adică în 31 ianuarie 1990). O existenţă cenuşie. Niciun fel de joie de vivre. O carte care m-a deprimat prin prisma epocii memorate, prin prisma autorului jurnalului, prin extrapolarea la ceea ce trăim acum. Sentimentul de nedreptate că m-am născut pentru a trăi epoci călduţe. Adică fără războaie, dar şi fără pic de strălucire. Epoci de dictatură mai mult sau mai puţin făţişă. Epoci de înregimentare, de obedienţă, de lipsuri în diverse planuri, de insecuritate cu toată Securitatea trecută şi prezentă. Păcat!