Maneaua (r)urbană

Adică un amestec de rural şi urban de cea mai joasă extracţie. Adică o zonă de oraş sau sat, de sat şi oraş fără cap şi coadă, fără niciun fel de gîndire urbanistică şi arhitectonică. Adică ceea ce poţi vedea în zona de nord a Bucureştiului prin comunele Mogoşoaia, Buftea,  Baloteşti, Corbeanca, Tunari, Moara Vlăsiei. Zic nord, fiindcă în alte puncte cardinale nu fusei să caut o casă. O casă cu curte. Cu curte de asta cu flori, nu betonată, dăluită, pietruită, cu gazon, cu pitici şi păsări ibis din ghips care privesc cu tristeţe încremenirea de gunoaie din afara curţilor, stînd frumos aşezate, pe fosele septice care nu par deloc septice, în stoluri aş spune, avînd în vedere aglomerarea de case care toate sau aproape toate sînt decorate astfel, fiindcă e o modă a prostului gust, a prostului, a parvenitului, care se extinde,  pînă cînd va ajunge în Maramureş, unde, poate, locul căsuţelor cu specific local va fi luat de viloaie din astea roşu bordeaux sau galben citron sau verde praz sau albastru de nevoroneţ sau gri-şters, sau la roşu părăsit. Părăsit de constructor, părăsit de proprietar, avînd un afiş mare pe care scrie de vînzare…

Drumul e o încîntare. De o parte şi de alta a unui drum judeţean oarecum asfaltat, se deschid nişte chestii de servitute, să le zicem alei, să le zicem ulicioare, dar nu prea putem să le zicem nici una nici alta, fiindcă nu au frumuseţea aleilor, nici farmecul ulicioarelor de la ţară. Ele sînt nişte drumuri de servitute pe care unii trec cu calul, alţii trec cu calul cu 300CP, alţii, mai vajnici, cu piciorul, asta dacă nu plouă, cînd nici nu vreau să mă gîndesc ce i s-ar putea întîmpla duduii cu pantofi cu toc şi geantă Vuitton care s-ar avînta pe acolo, nici bătrînei legată cu broboadă şi care mănăncă seminţe la poartă, privind nebunia dimprejur.

Una peste alta, care cum a cumpărat şi el un lot de teren, că a prins un pont, sau un prost, a săpat un puţ, a săpat o fosă, a lotizat, a vorbit cu un arhitect sau l-a sărit pe ăsta, pe arhitect , a făcut un proiect i-a dat un nume, un nume englezesc ceva cu garden la sfîrşit, un nume românesc ceva cu verde sau paradis, dacă mai e şi vreun lac pe acolo se poate ataşa uşor un „lake view” sau alte trăsnăi din astea fanteziste, avînd în vedere realitatea nu închipuirea, şi s-a apucat să construiască. Cum i-a plăcut lui sau cum avea bugetul sau cum i-a făcut contabilul sau antreprenorul devizul, calculul de profit, căci pînă la urmă asta e tot ceea ce contează.

Astfel, iată-ne potcoviţi cu o zonă limitrofă Bucureştiului extrem de profitabilă şi îngrozitor de urîtă. Ceva la fel ca manelele.  Cerere mare pe piaţă, se cumpără, se ascultă, e muzică. Aici la fel. E cerere mare pe piaţă, se cumpără, se populează, se trăieşte, e viaţă.

E ceva despre care mă întrebam dacă aici lumea naşte pui vii…