Eu şi Google

21 Decembrie 2013

Am îmbodobit bradul de solstiţiu, Google împleteşte mănuşi! Fiecare cu Doodle-ul lui!

2013-12-21 18.28.17

2013-12-21 18.28.47

Despre iubire şi risipire

17 Decembrie 2013

Motto:

„Ţesea migălos în inimă o plasă de apărare, fire de indiferenţe, fire de ură. Chema din amintirile ei tot ce putea s-o învrăjbească. Se simţea în stare să-l înfrunte cu un surîs de nepăsare pe buze. Şi cînd el venea aproape, cînd îi apuca umerii, cînd îi simţea obrazul pe obrazul ei şi respiraţia în ureche, toată urzeala se destrăma, firele ţesute se duceau în vînt, de nici nu mai ştia unde le e urma. Atunci renunţa la orice împotrivire şi primea mîngîierile lui cu recunostinţă, fericită că poate fi iarăşi fără minte” Radu Tudoran-Fiul risipitor

Fiul risipitor, o carte pe care am recitit-o de multe ori, prima dată am citit-o în adolescenţă, eram în liceu, pe atunci starea mea era lirică cvasi-permanent. Cumva, printre sutele de poezii care mă bîntuiau zi şi noapte, adică versuri pe care le spuneam, aşa cum alţii fredonează melodii, uneori obsesiv zile în şir, cartea asta a lui Tudoran şi-a făcut loc în inima mea, fiindcă tare mă mai asemuiam cu Eva, o femeie pentru un singur bărbat şi nici de acela nu are parte.
Mai apoi, am tot căutat cartea în bibliotecă, uneori citeam anumite pasaje, alteori citeam doar pagina de final care mă emoţionează de fiecare dată cu aceeaşi intensitate.
Acum, trecută de vîrsta tinereţii, îmi dau seama că, de fapt, eu însămi am fost şi sînt o risipitoare şi că mai degrabă eram el prin ochii ei! Am pierdut, am cîştigat? Nu ştiu. Cert este că am rămas ca fiecare din cele două personaje: singură şi neîmplinită!

Originea de provenienţă

13 Decembrie 2013

Citeam acum cîteva zile pe facebook o polemică despre cum şi de ce astfel e populată biata noastră ţară. Unii spuneau că aici sînt codri verzi de brad şi oameni unul şi unul, alţii susţineau că, tocmai dimpotrivă, populaţia e formată din hipsteri, cocălari, piţipoance etc. Cînd să iau atitudine patriotică, observ această întrebare de la un om de bine: adică, ce să înţeleg, că îţi renegi originea de provenienţă (sic!) şi rămîn cu atitudinea suspendată plastic şi pleonastic.
Şi, de altfel, reneg, nu reneg, tot aia e, că ne reneagă ăştia de la putere originea de provenienţă, pînă n-o mai rămîne nimic!
Le doresc, cu ocazia noului an, ca poza photoshopată să devină realitate:

551267_322047911266790_572616376_n

Un gînd pe zi

18 Noiembrie 2013

Înainte aveam remuşcări după ce greşeam, acum le am înainte de a greşi.
J.L. Borges

O casă

24 Octombrie 2013

Mă gîndeam să construiesc această casă pe un teren aproape de Bucureşti. E frumoasă, e urîtă, e nepotrivită cu zona Munteniei? Aş găsi materiale ca să nu iasă kitschoasă? Ce ziceţi?

casa

Thanksforgetting Day

17 Octombrie 2013

Aş sărbători cu fast ziua uitării. Cîtă zgură am acumulat, cîte sentimente ostile, cîtă scîrbâ de semeni, cîte griji, cîte umori.
Ar veni o zi ca asta, măcar o dată pe an, aş sărbători şi m-aş mai despovăra.
Mi-e greu de propriile-mi amintiri, mi-e greu de memorie!

Fortissimo

10 Octombrie 2013

Pizzicato mezzo-forte, fortissimo. Nu e bine, prea multe ciupituri şi cu prea mare intensitate. În vreme ce unii omoară cîini, fiindcă venise vremea satului fără cîini, la propriu, alţii aşteaptă cu sufletul la gură anunţul despre premiul Nobel. Mai sînt unii care stau pe cutremure de mică intensitate şi alţii care se cutremură intens. Unii trebuie martirizaţi, ca alţii să fie sanctificaţi. Unii şi alţii, depinde de interes. Social, economic, politic şi da capo! Viaţa normală circulă undeva la mare distanţă de ţara asta. Sodoma şi Gomora zilelor lui 2013.

Cum cerşim?

23 Septembrie 2013

E o lume a cerşetorilor. Fiecare vrea ceva, cere ca şi cum ar cerşi. Cei care doar cer, nu prea primesc, cei care cerşesc nu prea mai primesc nici ei, că e criză şi nu are multă lume bani. Adică, de fapt, multă lume are bani puţini şi puţină lume are bani mulţi. Cei puţini cu bani mulţi sînt însă strînşi la pungă, după cum am observat chiar eu în demersurile pe care le-am făcut pentru ajutorarea unor cîini ai străzii. Am dat eu cam 2800 lei, alţii cu bani mult mai mulţi nu au dat niciun leu, zicînd că nu au. Mi-a fost ruşine, tot mie, că am cerut. Passons!
Şi, desigur, sînt cei care cerşesc, care cerşesc cu contract, adică sînt mereu în acelaşi loc, în fiecare zi a săptămînii de la 8 la 18, mai puţin duminica, cînd nu-i văd, deci au stipulat în contract şi o zi liberă. Cel care stă la intersecţia bulevardului Eliade cu Beller are cărucior electric, telefon mobil şi fumează. Cele care stau pe la Nic, pe Beller, au şi ele cărucior electric, telefon mobil şi mult tupeu. Totuşi, ieri am fost agresată, în faţa acestui magazin Nic de pe Beller, de o cerşetoare nouă, nu făcea parte nici din gaşca celor cu cărucioare, nici din a celor care pretind bani, doar fiindcă îţi fac un semn cu mîna unde să parchezi, desigur, neregulamentar. Cerşetoarea asta era o femeie la vreo 28 de ani, îmbrăcată destul de sexi, cu o bluză cu decolteu generos şi nişte blugi strîmţi, avea în dotare un cărucior cu un copil, era de etnie din asta tuciurie, dar curăţică.
Îmi spune, în timp ce mă îndreptam spre intrarea în magazin: Îmi cumperi şi mie două banane? Nu am răspuns, fiindcă nu prea răspund acestor persoane, dar am coborît în magazin şi m-am oprit la legume-fructe să cumpăr nişte banane. Cînd să mi le cîntărească îi spun vînzătoarei despre femeie că a cerut banane şi ea le pune la loc şi zice, nu mai cumpăraţi doamnă, că a cerut mai devreme un bax cu apă, nişte mezeluri etc.
Ei, dacă am văzut că fata aplica sistemul comisionarului, adică, noi, ăştia care mergeam să cumpărăm una-alta, îi făceam şi ei piaţa, nu am mai cumpărat bananele. Cînd am ieşit m-a întrebat de banane şi, fireşte, nu am răspuns. Cred că am auzit o înjurătură cu voce joasă. M-am simţit străină în propria mea ţară şi, mai ales, în propriul meu cartier de fiţe plin de cerşetori!

No comment

13 Septembrie 2013

1185071_221135304711757_1972322901_n

1186346_624362434265049_154871136_n

Stilul epistolar II

12 August 2013

Fiindcă tot mi-adusei aminte de Tudor Mușatescu, am încercat o pastișă:

Stimate domnule dragă,

Cum stau aici de una singură în casă, gîndurile îmi zboară vrînd-nevrînd la trupul organismului dumneavoastră, la mintea dumneavoastră ascuțită ca un brici, la glumele dumneavoastră despre capoatele de diftină și papucii de influență orientală cu ciucuraș, la povestirile despre amante trecute, prezente și viitoare și la cîte și mai cîte, lucuri mărunte, de altfel, cu care, cu atîta abilitate, creați universuri peste universuri în mintea și sufletul meu adesea adolescentine!
Ce să vă spun sau cum să vă spun ce intense trăiri am în prezența, dar, mai ales, în absența dumneavoastră, cînd sentimentele ce le nutresc față de persoana dumneavoastră mă cuprind ca un șuvoi căruia rațiunea nu-i mai poate face față, nu mai poate să-i țină piept, oricît de generos ar fi pieptul (nu al rațiunii)!
Cum să vă spun că mi-e dor de glumele dumneavoastră ușor răutăcioase și cu adresă clară, de pozițiile aproximative de pe covor, de imaginile tremurînde în lacul ușilor de dulap și neclare din cauza ochelarilor zburați undeva pe noptieră?
Cum să vă spun toate acestea, dacă, în indiferența dumneavoastră, nu vă pasă? Cum să mă fac iubită, cum să mă fac înțeleasă?

Elvira

P.S. Telefon 0722234567, Strada Căpităniei, 8, în fund prin gang!