25, 28, 50, 110

25 Aprilie 2013

E o serie. Nu se cere să se calculeze vreo rată, nu se cere nimic, nu se primește nimic.
E 25 aprilie, afară sînt 28 de grade Celsius, la mine în suflet sînt 50 grade tot Celsius și am pulsul 110.
Cred că nu am mai avut așa emoții de cînd am dat examen la liceu (eram 19 candidați pe un loc în bancă, în clasă, în informatică) sau de cînd mă întîlneam pe ascuns cu profesorul de Calculatoare din facultate, ne plimbam de mînă în Herăstrău și mie îmi bătea inima nebunește. Niciodată nu m-am mai simțit astfel sărutată de atunci încoace, deși mi s-a părut oarecum agresiv și mult prea experimentat. Asta însă nu mai contează, dragostea e o chestie de context. Iei contextul, dispare treptat sau brusc draogostea. Vrei să reiei contextul, îl aranjezi cu migală și 25, 28, 50, 110, nu știi ce iese.
De obicei iese prost, dar eu sînt genul care vreau să mă conving cu ochii mei.
Totdeauna am fost un bun negociator în domeniul lucrativ și unul prost în cel personal. Fie ce-o fi nu e ceva care să mă caracterizeze, fiindcă am tendința să despic firul în patru, dacă nu în timp real, după ceva timp și atunci sufăr. Dar, de data asta, nu am altceva a-mi spune.

Anunțuri

22 Responses to “25, 28, 50, 110”

  1. Sara M. Says:

    Cine-i? Cine-i? E tipul de la Hilton?
    Oricine-ar fi, să fie ‘ntr-un ceas bun!

  2. Valerius Says:

    „Numai insuficientul este creator”.

  3. Valerius Says:

    D. D. Roşca, în Existenţa tragică, scrie: „Numai insuficientul este creator, mărturisea Goethe”.

    Iată şi cometariul lui D. D. Roşca: „Şi e natural să fie aşa. Unde nu există din naştere sentimentul lipsei interioare, sau unde el a dispărut (…), nu există, respectiv nu mai există dorinţă şi posibilitate de progres”.

    Aş zice că, din perspectiva cugetării goetheene, pentru Dumnezeu, care îşi este suficient sieşi, creaţia, progresul sunt absurde. Lui Dumnezeu nimic nu-i lipseşte, pentru el nimic nu este insuficient, prin urmare este lipsit de sens să creeze ceva.

    Dimpotrivă, pentru om multe sunt insuficiente, de aceea creaţia, progresul au sens. Fireşte, aşa cum spune D. D. Roşca, o altă condiţie a creaţiei este ca omul să conştientizeze insuficienţa, să aibă „sentimentul lipsei interioare”.

    Când am citat cugetarea lui Goethe am gândit aşa: doamna Sorina a creat panseul „25, 28, 50, 110” pentru că a avut „sentimentul unei lipse interioare”, sentimentul unei anumite insuficienţe (în plan afectiv ?).

    Se spune frecvent că Titu Maiorescu a regizat astfel situaţiile încât Eminescu să nu fie fericit, deoarece în opinia lui (a lui TM) suferinţa lui Eminescu era un izvor al creaţiei, în timp ce fericirea l-ar fi transformat pe Eminescu într-un satisfăcut de condiţia sa. Argumentul este cinic, dar persuasiv.

    • Sorina D. Says:

      Nu știu dacă am avut sentimentul unei lipse interioare, ci mai degrabă emoția că ar fi posibil să renasc din propria-mi cenușă!

      • Valerius Says:

        „Sentiment” sau „emoţie” ? Ar putea fi o problemă. N-o putem rezolva riguros, ca în matematică.

        Într-o măsură sentimentele şi emoţiile se întrepătrund. Din mărturisirea dv. se poate deduce că mai probabil aţi trăit un sentiment, căci aţi fost conştientă de ipostaza în care vă aflaţi, aceea de „cenuşă”. Emoţiile sunt procese afective „primare”, emoţii au şi animalele distincte de om. Dar este forţată afirmaţia că şi animalele au sentimente, căci sentimentele implică un anumit grad de conştienţă. Un animal nu poate avea conştiinţa faptului că se află într-o stare de criză, de „cenuşă”, şi că are şanse să „renască din propria-i cenuşă”, să depăşească starea de criză.

        Părrrrerrrea mea !

      • Sorina D. Says:

        În exprimarea mea sentiment=senzație, emoție=trăire.
        Puteam să spun, nu știu dacă am avut senzația, impresia unei lipse interioare, ci trăirea etc.
        Domnule Valerius, aveți impresia că eram în criză? Nu, depășisem criza, mă adunam de pe jos cu fărașul, cînd 25, 28, 50, 110…

      • Valerius Says:

        Mai am obiecţii cu privire la modul cu lucraţi cu termenii în comentariul dv. precedent, dar mă cenzurez.

        Păi, dacă aţi depăşit criza, atunci e bine. Totul e bine când se termină cu bine. Şi scrisul, ca formă te exteriorizare a tensiunii interioare, face bine. De asta era conştient şi Emil Cioran. Practica scrisul ca un mijloc de exorcizare. Nu pierd niciodată ocazia să amintesc asta, deşi nu-l pot cita exact pe Emil Cioran.

      • Sorina D. Says:

        Nu vă cenzurați, domnule Valerius, nu sînt supărăcioasă!

  4. Sara M. Says:

    dragostea e o chestie de context
    Nu înțeleg cum vine asta. Mi se pare atît de contradictoriu…
    Dacă dragostea ar fi atît de relativă, n-ar mai exista!
    Ce, iubim doar cînd ne place? Iubim și cu bune și rele. Tocmai asta deosebește dragostea de ură…

    P.S. Cred că am înțeles despre cine e vorba. Eu nu i-aș mai da nicio șansă, odată ce m-a făcut să simt, un moment, că nu-l iubesc. Celelate, senzații, emoții, temperaturi, extrasistole, sînt tulburări neurovegetative.

    • Sara M. Says:

      P.P.S. Dragostea nu e o chestie de context, ci de structură. Ca ADN-ul. Iubești în orice context, chiar și atunci cînd ești rănit, dezamăgit, trădat. În asta constă misterul și frumusețea iubirii.

      • Valerius Says:

        Nedumerire:
        „Eu nu i-aș mai da nicio șansă, odată ce m-a făcut să simt, un moment, că nu-l iubesc.”
        ” Iubești în orice context, chiar și atunci cînd ești rănit, dezamăgit, trădat.”

      • Sorina D. Says:

        Domnule Valerius, sînteți de o perspicacitate extraordinară. Să vedem ce răspuns lămuritor de nedumerire găsește doamna Sara M..

      • Sara M. Says:

        Ce e așa greu, perspicace domn?
        Cînd iubești un om, îl ierți în orice împrejurare. Îl adori necondiționat, nu doar în clipele fericite, ci și în acelea în care limita dintre iubire și ură e la o lungime de buză…
        Ruptura dintre dna Sorina și dl T. (căruia nu i se mai potrivea, la un moment dat nici măcar titulatura onorabilă de domn – vedeți mesajele dînsei din acea perioadă) a scos la iveală un adevăr surprinzător, și anume faptul că doamna nu-l mai iubea, ba chiar că nu l-a iubit niciodată, de vreme ce a simțit că toată relația lor de foarte mulți ani a fost o regretabilă pierdere de timp! În aceste condiții, o reluare a legăturii, indiferent de context, nu poate să aducă fericire, ci doar o altă pierdere de vreme.
        Eu nu i-aș da nicio șansă, din două motive: e greu să resuscitezi o iubire aflată în moarte clinică, darmite una surogat, iluzorie, inexistentă…
        Un alt motiv ar fi acela că încrederea în om o pierzi o singură dată, pentru totdeauna. E o chestie la fel de ireversibilă ca moartea.
        Dacă l-ar fi iubit, ar fi meritat o șansă, măcar pentru confortul sufletesc al doamnei. Așa… la ce bun? Boală lungă, moarte sigură.
        N-ar trebui confundată o reacție hormonală cu sentimentul divin al iubirii, care nu poate fi negat niciodată, indiferent de context!
        Așa cred eu, domnule Valerius. Necunoscînd personajele reale și faptele lor, pot să bat cîmpii, desigur…

      • Valerius Says:

        Şi-mai-perspicace-doamnă Sara (Dimineaţa, După-Amiaza, Noaptea, Thea, Lexia ş.cl.),

        Se pare că Dv. ştiţi totul (şi) despre Iubire, în general, despre iubirea doamnei Sorina în particular. Eu sunt Habarnam în problemele astea. Mi-a plăcut eseul Dv. Precum şi cele din forumul Nanu. Dv., cu harul dv., înnobilaţi orice subiect atingeţi.

        Eu mi-am exprimat doar o nedumerire: mi s-a părut că există contradicţie între cele două enunţuri pe care le-am alăturat. Cum în materie de logică nu am putut ajunge la o concluzie comună în nicio controversă anterioară a noastră, zic: fie cum spuneţi Dv. Nu e nevoie să mă mai rugaţi prin email să nu mă supăr, că nu sunt supărat. Pe Dv. n-am cum să mă supăr. Sunteţi cu totul şi cu totul deosebită.

    • Sorina D. Says:

      Nu am dat nicio șansă, am vrut doar să văd ce se întîmplă după 3 luni de absență!
      Și cînd m-am referit la context, mă gîndeam la diferitele etape din viață, iubești omul la timpul său…
      Apoi vine un alt timp, un alt om. Asta e valabil chiar și pentru cei căsătoriți, cred eu.

      • Sara M. Says:

        În căsătorie, dinamica relației e alta. Trăind împreună aceleași bucurii și necazuri, într-o continuitate indestructibilă, schimbările produse de vîrstă sau alți factori din decor sînt insesizabile. De aceea, partenerii nu se văd nicodată altfel decît la început. Și mai e ceva subtil care leagă într-un fel aparte oamenii căsătoriți la nivel afectiv. Un fel de dependență mentală a unuia față de celălalt. Nu degeaba cineva a rostit sintagma jumătatea mea.

  5. bogdan Says:

    And how was the come back, after all? 🙂

    • Sorina D. Says:

      În sfîrșit o întrebare directă, fără presupuneri etc. A fost OK, dar întîlnirea s-a terminat ca filmele simboliste! Adică fiecare își alege finalul fericit sau nu :)))

  6. bogdan Says:

    Multă baftă în continuare!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: