Vederi şi revederi

19 Iunie 2012

Adică momentele acelea în care lumea organizează întîlniri de 10, 20, 30, 40 ş.a.m.d. de ani de la absolvirea unei şcoli.
Oglinzi în oglindă. Prilej pentru a îţi da seama cît ai îmbătrînit tu cel pe care nu te mai ţii aşa bine minte, doar cînd te uiţi la cei de care îţi aminteşti într-un anumit fel, aproape de nerecunoscut acum.
Sincer, nu înţeleg la ce folosesc acestea şi dacă se bucură cineva cu adevărat de revederea în sine, avînd în vedere că te întîlneşti cu nişte oameni cu care drumul tău s-a intersectat pe o perioadă de 4 sau 5 ani şi dacă nu ai mai păstrat contactul de atunci şi pînă peste qx10 ani, înseamnă că nu ai avut nimic în comun cu ei nici atunci şi cu siguranţă nu vei avea nici acum.
Mă deprimă din ce în ce mai multe lucruri care ţin de socializare, termen pe care nu-l accept, dar nu ştiu ce altul să pun, ca să acopăr întreaga plajă a contactelor umane posibil de realizat pe diverse căi mai mult sau mai puţin convenţionale.
E o falsitate a emoţiilor sau mai bine zis încercarea inconştientă ce se întîmplă peste tot şi tot timpul de a mai simţi ceva, de a căuta legătura cu trecutul, fiindcă prezentul e atît de tern, iar viitorul pare ameninţător, atît la nivel individual cît şi general.
E fantastic cum această criză a anihilat, dintr-o simplă mişcare ca de pion la C4, mentalitatea de capra vecinului. Pur şi simplu nimănui nu-i mai pasă pînă la ce nivel se ridică rahatul în care stă el, faţă de nivelul din curtea vecină. Alta era situaţia, cînd în curtea vecină nu era rahat, nici în curtea ta nu era şi ţelul era doar de egalizare a bunurilor, fiindcă binele nu poate fi egalizat, dar răul poate fi generalizat.
Bun şi faci întîlnirile astea, unii s-au ajuns, alţii s-au pierdut. Unii au fost securişti, alţii au fost comunişti, unii şi alţii au fost fii de foşti, unii au funcţii, alţii au disfuncţii, unii sînt cu nevestele de atunci, blazaţi, bătrîni, înăcriţi, alţii sînt la a treia căsătorie venită cumva în funcţie de cît s-a ajuns individul respectiv, de progresul lui material sau social, care e musai să fie invers proporţional cu anii nevestei, alţii au divorţat şi sînt în afara rîndului, alţii nu s-au căsătorit niciodată şi aici ar fi chestia aia cu big question mark, mai ales dacă nu prezintă disfuncţii majore.
Te uiţi la pozele de la întîlnire, toţi vor să pară fericiţi, toţi par să se bucure. De fapt the big picture are un singur personaj. Marea stînjeneală şi asta poate pentru că bunul-simţ universal e încă la locul lui, dincolo de tot şi de toate. Merită să faci toate eforturile să rămîi conectat cu el. Oricum în plină adunare eşti absolut singur, mai singur ca niciodată.

Anunțuri

14 Responses to “Vederi şi revederi”

  1. Carmen Says:

    Sper sa nu gandesti la fel si la revederea noastra, pe care observ ca nu mai reusim sa o facem …

    • Sorina Says:

      În 2013 ar trebui, nu te impacienta!

      • Carmen Says:

        Eu ma refeream la revederea mea cu tine, nu la revederea dupa tz-spe ani de la terminarea facultatii. Oricum , nu stiu cate astfel de intalniri s-au mai facut cu absolventii PCE , promotia noastra, in decursul timpului, ca eu nu am aflat despre ele si , in consecinta, nu am participat.
        Asa ca hai mai bine sa ne „concentram” pe revederea noastra, adica ” you and I ” .

      • Sorina Says:

        OK, cu asta nu am nicio problemă, zăpăcilă! 🙂

  2. harapu Says:

    Am mai citit o dată prezentarea ta de sub reproducerea din dreapta și cred că e o virgulă în plus.

    La topic, ce să zic, încă din liceu mi-a fost clar că n-am să merg la aceste întîlniri, și n-am mers.

    • Sorina Says:

      O fi, nu zic nu, face parte din prezentare. Nu prea le am cu virgulele. Spune la care te referi ca să îi dau delete!

      • harapu Says:

        Ultima virgulă, în opinia mea, este nu doar în plus ci de-a dreptul ilicită.

        Dar admit că pot să mă înșel. Nu sunt un monument de cultură și ortografie.

      • Sorina Says:

        Ai dreptate, cine ştie ce a fost în mintea mea. Eram la început… Mulţumesc! Ce faci, e cald la Braşov? Mi-e dor de Braşov, trebuie să merg acolo neapărat în vara asta!

  3. Dan M. Says:

    Măcar sunt virgulele tale, spre deosebire de cele ale premierului Vittore il Dottore, procurorul-hoţ, care a copiat până şi greşelile de exprimare de la autorii pe care i-a plagiat. Şi, culmea tupeului, arătarea asta încă mai ţine morţiş să ne reprezinte la Consiliul European.

  4. Dan M. Says:

    Lucrarea cu care Ponta a obţinut trofeul de dottore în drept se numeşte „Curtea Penală Internaţională”.
    Îndrumătorul de doctorat al lui Ponta, adică supraveghetorul acestei lucrări, a fost nimeni altul decât profesorul conferenţiar dr. docent, mare crescător de ouă la Cornu şi modest curator de termopane la Muzeul Zambaccian, inculpatul care-şi va afla astăzi sentinţa finală la ICCJ, însuşi maestrul Adrian Năstase.

    • Sorina Says:

      Darling,
      Dar nu înţeleg de ce vă supăraţi aşa! E limpede ca lumina zilei că, aceşti guvernanţi, ca şi alţii care au fost la putere, sînt nişte simpli băieţi de cartier şi fete ajunse prin alte mijloace acolo, decît cele date de competenţă. Furtul intelectual nu e decît o mică parte din furtul general, pe toate palierele vieţii sociale, la care asistăm neajutoraţi de ani în şir. Nu am avut niciun fel de dubii asupra înzestrării intelectuale a puterii din România. Poate că acest lucru se vede mai bine la unul ca Vanghelie care nu ştie să conjuge verbul a fi, dar la ceilalţi, care-şi maschează aşa de bine impostura şi şi-o cosmetizează cu CV-uri bine aranjate la capitolul masterate, doctorate, cărţi publicate, toată treaba asta e o furtună într-un pahar cu apă! Lumea nu are ce mînca, nu se îngrijeşte de plagiat nici cît negru sub unghie. Însă presa trebuie să-şi scoată şi ea partea de senzaţional din ceva. Oricum chestia asta nu interesează nici pe 1% din cei care sînt, de exemplu, mai interesaţi de divorţuri între celebrităţi, viaţa din cluburile de noapte şi alte can-canuri.
      Olguţa are şi ea doctorat? Uite chiar o să încerc să îi găsesc un CV. Mie, persoana asta, mi se pare nu numai incultă, dar chiar sub media de inteligenţă. Are însă acea viclenie tipică unui Tănase Scatiu care o va face să ajungă departe. Şi asta, se pare, contează mai mult decît toate cărţile pe care le-am citit noi amîndoi plus Patapievici, ca să mai dau un exemplu…

  5. Dan M. Says:

    Dar nu sunt darling supărat, ce-ţi veni?
    Olguţa are precis doctoratul în arta felaţiei. A fost iniţiată în această ştiinţă de către Tribun, după cum scrie negru pe alb omul de mare cultură Ilie Merce în cartea sa de memorii „Între preşedinţie şi ospiciu”, apoi a plagiat-o pe Cicciolina şi şi-a luat doctoratul cu lucrarea „Unusual deep throat” sub supravegherea şi îndrumarea domnului deputat Nicu Bănicioiu, coordonatorul tinerelor talente cu ţâţe din PSD.

    • Sorina Says:

      Ei, dacă e aşa de bine pregătită în domeniu, mai are de experimentat puţin şi la pachetul de pe Coasta de Azur. Atunci să vezi ascensiune! Citii acum un CV al ei. E doctorand în sociologie. Nu e scrisă acolo tema, dar ar putea fi: Felaţia ca fenomen social permanent. Interpretări ale tezelor lui Foucault. Noi metode, noi satisfacţii!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: