Martie – o întîmplare simplă

5 Martie 2012

Bine că a venit primăvara, fiindcă chiar am avut senzația hibernării în lunile ianuarie și februarie, o hibernare spleenică cu început de depresie.
De cîteva zile, însă, pe sus e frumos fiind soare, pe jos e mocirlă, se topește zăpada cu sare, cu motorină, cu ce-o mai fi avînd prin ea. O vreme de pantofi cu toc, fiindcă am, n-am treabă, eu, cînd începe luna martie, trec automat la pantofi cu toc.
Weekend relaxat, am încercat să vizionez niște filme. Pe unele am reușit să le văd pînă la sfîrșit, pe altele le-am abandonat pe la jumătate. Deși erau de Oscar. Am revăzut cu plăcere, aseară, pe TCM, Rainman. Un film care m-a fascinat de la prima vizionare, chit că nu-mi place Tom Cruise și nu mi-a plăcut niciodată.
Luni dimineață, pe tocuri, la bancă, la impozite și taxe. Luna martie e din asta în care trebuie să plătesc impozitul pe venit. Merg la Administrația financiară de pe strada Roma unde nu e absolut niciodată niciun loc de parcare, stau la două cozi și, în timp ce stau acolo, mă gîndesc de ce plătesc eu suma asta astronomică o dată la trei luni? Nu am reușit să dau răspunsul la această întrebare, însă am plătit cu mereu la timp și toată suma. Totuși astăzi negăsind loc de parcare, am plecat fără să plătesc, de fapt, nu-mi păsa de calitatea mea de bun contribuabil nici cît negru sub unghie, și zic ia să merg la salon să-mi rezolv coafura pe care o lăsasem de izbeliște din cauza vremii și a vremurilor. Intru, pe Beller, într-un Glamour Salon, după cum scrie pe firma roz cu sclipici, nimeni! Nicio clientă. Mă gîndesc că poate or fi foarte scumpe prețurile (sic) și spun de ce am venit. Spun asta unei fete care era și pe post de coafeză și pe post de casieră și pe post de recepționistă, fiindcă m-a întrebat dacă vreau o cafea, ceea ce nu am vrut. Zice, da, sigur, poftiți pe scaunul de la spălat, pe scaunul din stînga. Apa de-abia curgea, înăuntru era frig de mi-au înghețat picioarele și tocurile de la pantofi, de mi s-a activat rinita cronică, de… Cer și mi se dă o revistă cu modele de tunsori. Incredibil dar adevărat, era cu tunsori masculine. Pentru o clipă, am fost convinsă că am nimerit la bărbați, îmi revin și întreb. Îmi dă altă revistă, de data asta una pentru femei tunse bărbătește. Zic, domnișoară, va trebui să ne descurcăm fără model. Zice:Îl mai scurtați măcar doi centimetri, că așa, îmi dau eu seama cam cum doriți, după forma pe care ați avut-o înainte. Zic: Doi centimetri e numai bine, și începem. Adică ea începe. Toată chestia a durat 50 de minute, timp în care un individ, care m-a călcat pur și simplu pe nervi, făcea poze, băga o tastatură în niște minimonitoare de perete, pe care apăreau reclame de tipul: Balonare? Digestie lentă etc., adică numai chestii legate de frumusețe. Vine momentul în care trebuie să plătesc. Întreb cît costă, îmi spune 170 lei. Îi dau 200 și plec bucuroasă că am scăpat doar cu atît. Un salon de fițe sau o biată frizerie? Depinde de unde privești.
Nici acum nu știu dacă nu era mai bine să mă plimb pe Roma, pînă găseam un loc de parcare…

Anunțuri

97 Responses to “Martie – o întîmplare simplă”

  1. bogdan Says:

    Știi cum se spune, Sorina, ”pierzi, câștigi, negustor te numești”. Am pățit-o și eu într-un mod similar, nu cu tunsoarea însă, ci cu un produs achiziționat, deși acesta este destul de scump, calitatea lui lasă de dorit.
    Măcar dincolo ce e de fițe și scump în general oferă calitate.

  2. bogdan Says:

    Păi în Vest, Sorina, unde altundeva. Noi suntem eternii mărginaşi, şi spun asta cu toată tristeţea.

  3. Dan M. Says:

    Bogdan, bugetarul nostru, habar n-are ce-i aia plata impozitelor la AF, că doar nu-şi închipuie careva că el emite bon fiscal pentru şpaga de o încasează când eliberează autorizaţii de transport. Sigur, are şi el problemele lui, emoţii specifice luării de mită, cum ar fi faptul că atunci când e treaz îi tremură încontinuu bucile de frica banilor daţi cu făină.
    I-a mers bine săptămâna trecută: a avut noroc de 4 TIR-uri, producând astfel 280 de Euro bătuţi pe muchie. Ah, la fix i-au venit, căci, după ce participase pe un blog la o dezbatere despre Facebook, înţelesese că-i lipseşte ceva esenţial.

    Aşadar sâmbătă dimineaţă, cu plusvaloarea de 280€ în buzunar, s-a prezentat pe strada Sofia, la Roxy Tattoo Salon. Din cataloagele puse la dispoziţie de un domnişor cu cercel în nas şi belciug în ureche şi-a ales mai multe modele, după cum l-a dus pe el mintea. Pe mâna stângă şi-a imprimat cu acul un leu, simbol al virilităţii; pe braţul drept, şi-a tras un Priap, pentru cei ce nu pricep din prima ce vrea să spună tatuajul anterior, pe piept o coroană dentară muşcând dintr-o cruce celtică înfiptă într-o sirenă plasată chiar deasupra inimii şi – nenorocire mare! – a rămas fără bani taman când se hotărâse să-şi pună pe şale cel mai frumos şi mai potrivit tatuaj din câte există: cinci-şase fire de trifoi cu patru foi înconjoară o potcoavă de care e legată o eşarfă pe care scrie „Lucky Fucker”. Şi-a făcut programare pentru sâmbătă 10 martie la ora 11:00 iar acum e la serviciu unde priveşte „cu toată tristeţea” pe fereastră. Evident, nu vede că vine primăvara, fiind prea concentrat să pândească întreprinzătorii privaţi ce au treabă la organele statului responsabile cu transporturile.

  4. bogdan Says:

    Dănuţe, mi-am dat seama, citind postarea ta de mai sus, că tu ai rămas un etern adolescent. Mă aşteptam totuşi la mai mult de la tine, dar asta este, sunt cazuri în viaţă când aşteptările nu se împlinesc.
    Sunt sigur acum că eşti exact genul care dă femeile pe spate.

    • Sorina Says:

      Nu sînt de acord cu tine, Bogdane! Nu-mi pare a fi genul care să dea femeile pe spate. E mult prea orgolios și femeile, în general, se feresc să aibă de-a face cu bărbați foarte orgolioși fiindcă aceștia le pot răni foarte ușor, mai ales că ele sînt așa de simțitoare…

      O melodie adecvată cazului:

    • bogdan Says:

      Era o ironie, Sorina, bineînțeles.

      Acuma, poate are și Dănuț nișa lui, deși aplecarea lui laudativă spre blogul Lorenei – blog instructiv și cu oameni plini de umor, veseli (gay, in english), pentru care Dănuț nu are de ajuns timp să-i aloce, după cum i-ar dori inima – introduce anumite incertitudini cu privire la această nișă.

      • Dan M. Says:

        „blog instructiv și cu oameni plini de umor”

        Uitaşi o chestie importantă Bogdane!
        Eu am zis că blogul Lorenei este instructiv, cu oameni plini de umor ŞI comentatori redutabili. Un exemplu care vă e cunoscut amândurora de comentator redutabil este Dan „Liviu” Boeriu. Spune tu, Sorina, cu mâna pe inimă, nu-i corectă evaluarea mea?
        Pe Bogdan nu-l întreb, că nu dau nici doi bani ruginiţi pe discernământul lui.

      • bogdan Says:

        Tu și cu Boeriu sunteți de aceeași teapă, Dănuțe, înainte aș fi zis că sunteți amândoi doi onaniști triști, acum, după aplecarea voastră asupra blogului Lorenei, nu mai sunt sigur că nu sunteți și altceva.

  5. Dan M. Says:

    Dragii mei, dar poate că nu au toţi bărbaţii presiunea aşa de crescută în ventriculele concupiscenţei încât să vrea să dea cu femeile pe spate. Un exemplu banal ar fi cel al unui bărbat care cunoaşte dragostea adevărată şi gustă din binefacerile dumnezeieşti ale armoniei ce se naşte în familia întemeiată împreună cu iubita sa. Dragostea este întotdeauna şi fără excepţie unidirecţională, adică monogamică, orice altă situaţie numită cu acelaşi substantiv fiind doar un nechezol al divinului sentiment. Păi pentru un asemenea fiu al omului ideea de a da cu femeile pe spate nu e mai însemnată decât o ceapă degerată. Iar dacă el nu vrea, nu prea mai contează de cine se feresc femeile, nici în general, nici în particular.

    • Sorina Says:

      To dream the impossible dream
      To fight the unbeatable foe
      To bear with unbearable sorrow
      To run where the brave dare not go

      To right the unrightable wrong
      To love pure and chaste from afar
      To try when your arms are too weary
      To reach the unreachable star

      This is my quest
      To follow that star
      No matter how hopeless
      No matter how far

      To fight for the right
      Without question or pause
      To be willing to march into Hell
      For a heavenly cause

      And I know if I’ll only be true
      To this glorious quest
      That my heart will lie peaceful and calm
      When I’m laid to my rest

      And the world will be better for this
      That one man, scorned and covered with scars
      Still strove with his last ounce of courage
      To reach the unreachable star

      și pe muzică

      P.S. nu prea mai contează de cine se feresc femeile, nici în general, nici în particular.

      În particular trebuie să conteze, fiindcă altminteri tot eșafodajul întru iubire se duce de rîpă și rămîn numai cuvintele izvorîte din orgoliul de a fi unic. Ceea ce, nici în general și nici în particular, nu prea contează!

  6. M.G. Says:

    Mă întreb cum i-o fi venit lui Dan ideea cu „coroana dentară muşcând dintr-o cruce celtică înfiptă într-o sirenă plasată chiar deasupra inimii”. De ce coroană dentară? De ce muşcă ea din crucea celtică? Parcă avem aici un remake al Piraţilor din Caraibe, turnat într-o viziune balcanică de ultim moment. Parcă sirena e de Dunăre, iar coroana dentară extrasă de la o mârţoagă de Bărăgan. Dane, nu cumva tu ai văzut filmul de curând şi te-a sedus ideea sirenelor brutale încât a trebuit să amenajezi în peisaj o cruce bine înfiptă?

    Mă nelinişteşte însă afirmaţia lui Bogdan că Dan ar frecventa (încântat) blogul Lorenei (Lupu). Dane, n-am verificat, dar dacă e aşa, eu zic să faci rost de o duzină de cruci celtice (cu coroană dentară cu tot), pentru că pe blogul stimabilei sălbăticiuni (de la „Lupu” se trage acest epitet) umblă tot felul de duhuri terifiante faţă de care îţi trebuie o solidă (auto)apărare. Nu de alta, dar am observat că orice contact cu ele perturbă violent uzul raţiunii, iar unii cad în păcat şi continuă să-şi scalde ochii şi mintea într-o materie vâscoasă şi fetidă.

    • Dan M. Says:

      Fii liniştit M.G., că sunt chiar imun la soiul ăsta de rele, de care mă apără cu străşnicie acea armură alcătuită din „centura adevărului, platoşa dreptăţii, scutul credinţei, coiful mântuirii şi sabia duhului”. Eu zic că aceste elemente se constituie într-o solidă autoapărare ce face ca materiile vâscoase şi fetide să ricoşeze. Astfel, la uzul raţiunii, şi spre deliciul ei, nu mai ajung decât lucrurile valoroase, care nu sunt puţine pe acel blog.

      P.S. Ideile alea mi-au venit prin empatie = mi-am forţat mintea să gândească ca Bogdan şi ca meşterii făuritori de tatuaje.

      • Sorina Says:

        1.Cu Dan Boeriu am avut o discuție lungă despre acel blog. Nu am ajuns la un punct comun. El consideră că blogul și proprietarul blogului sînt de valoare, eu am altă impresie. Am fost dezamăgită de anumite intervenții ale sale, așa că pot să-ți spun că la Boeriu am reușit să trag linia de demarcație între om și operă, așa cum am făcut și la Camil Petrescu, de exemplu. Respectînd, desigur, proporțiile.
        2.Nu aș vrea să te contrazic în afirmațiile tale induse de P.S.-ul meu, dar eu chiar un astfel de om iubesc, iar dacă am dat impresia Aldonzei, este doar fiindcă mă adresam ție.
        3.Poți să-mi spui și mie un element valoros de pe acel blog? Poate fi un titlu de articol, un comentator, orice. Aș vrea doar să înțeleg, nu mă voi folosi de asta împotriva ta, promit!

  7. Dan M. Says:

    @„P.S. nu prea mai contează de cine se feresc femeile, nici în general, nici în particular.
    În particular trebuie să conteze, fiindcă altminteri tot eșafodajul întru iubire se duce de rîpă și rămîn numai cuvintele izvorîte din orgoliul de a fi unic. Ceea ce, nici în general și nici în particular, nu prea contează!”

    PS-ul tău, Sorina, pare rupt din cântecelul Aldonzei: „It’s All the Same”. Mare atenţie totuşi: fata cânta astfel înainte de a deveni Dulcineea. Pe atunci trăia încă în stare de ignoranţă, căci n-apucase să-l cunoască pe bărbatul din La Mancha.

    „The Impossible Dream” e superb. Însă nu e autoexplicativ. Ca să te apropii de înălţimea gândurilor bărbatului din La Mancha, adevărat fiu al omului, trebuie neapărat să cuplezi acest faimos cântec al musical-ului cu o replică lămuritoare pe care i-o dă scutierului său pe la începutul primului act. Îmi aduc aminte că Sancho, nedumerit, îl întreabă unde naiba vede frumuseţea aia de o laudă necontenit, că doar şi el priveşte la aceleaşi lucruri şi nu vede nimic strălucitor sau deosebit, iar Don Quijote îi explică blând că frumuseţea se află de fapt în ochii privitorului…

    P.S. Această replica parcă-i un ecou al citatului preferat de domnul M.G. din Sfântul Augustin.

  8. Dan M. Says:

    @3
    Ţi-am dat deja două exemple concrete de elemente valoroase de pe acel blog:
    1) amanta lu’ Nelu administratorul de bloc are uneori nişte intervenţii aşa de haioase că-ţi vine greu să crezi că e chiar mama lui Bogdan
    2) Dan Boeriu care este, în general, un bun comentator
    Mai sunt şi alte câteva lucruri de valoare pe acolo, dar nu vreau să-ţi răpesc plăcerea de a le descoperi singură. Succes!

    • Sorina Says:

      Ei, nu te supăra așa, recunosc că am fost dură, mai ales că îți scriam ție, cel mai bine pregătit în arta de a citi printre rînduri. Nu chiar ca mine de pregătit, dar cu performanțe mari!
      Nu, nu accept umorul vulgar, nu accept vulgul în nicio manifestare a sa, nu mă străduiesc să găsesc mărgăritare în troacă, nu accept militantismul gay!
      Nu-i pot prețui pe cei care se amestecă în asta, scriind acolo ca buni comentatori. Nu am să repet augusta replică De gustibus non disputandum, dar nici nu-ți ascund că am fost dezamăgită de declarația ta cum că-ți place blogul respectiv. De altfel, nu mi-a plăcut nici că Bogdan a scris acolo, ba, mai mult, chiar mi-a găsit puncte comune cu proprietara blogului.

      În orice caz, în ceea ce te privește, – nu am nicio explicație rațională să-mi dau mie însămi, în primul rînd – dezamăgirea nu a depășit respectul pe care-l am față de mintea ta, căci sufletul nu ți-l cunosc, și nu am procedat ca în cazul lui Liviu, unde balanța s-a înclinat invers.

      • M.G. Says:

        Dane,

        Am intrat un pic în blogul sălbăticiunii şi am avut exact aceeaşi senzaţie ca acum ceva ani. Încă de la postarea din capul foii te izbesc în serie vulgarităţile. Nici un scriitor de oarecare talent nu se poate exprima în halul în care o face sălbăticiunea. Aşa cum nici un critic nu poate să-i abordeze opera tocmai din cauza acestor vulgarităţi care fac parte din limbajul ei cotidian. Nu e un limbaj căutat, nu e impus de vreun personaj (fictiv) pe care îl include în vreo scriere, nu e o vreo exprimare născută din vreo iritare de moment, nu. E chiar modul de a fi al acestei… persoane, că femeie mie nu-mi vine s-o numesc. Se pare că nici nu are afinităţi cu femeile. Ce, nu e plauzibil? Uite un preţios exemplu din originala autoare: „Azi e ziua în care urăsc femeile proaste şi mi se pare că pumnul în muian rujat e un lucru perfect justificat. Deşi nu chiar atât de justificat cum ar fi bocancul în muian rujat.” Pare mai degrabă un bandit, un outlaw al limbajului, care, înfipt în nişte bocanci bine prăfuiţi şi încins cu o bandă interminabilă de obscenităţi, le mitraliază cu năduf în aer, chiuind pe străzile unei suburbii sud-americane.

        De unde vine acel năduf şi când se va epuiza el, probabil că nimeni nu ştie. O ţine aşa de ani buni. Crede că „are momente de mare sclipire” şi că, „în raport cu media”, pare „un briliant”. Pe baza acestor concluzii, trase într-un moment de îndreptăţită şi obiectivă autocritică publică, scrie, scrie şi scrie… La ea, admiraţia faţă de un text se exprimă nedisimulat şi neprelucrat: „bă, ce text mişto!”. Asta relevă aşa, la o analiză de prim contact, o gândire rudimentară, brută şi infantilă. Păi cum ar fi ca, la citirea unui text, Dan C. Mihăilescu, Alex Ştefănescu ori Daniel Cristea-Enache să conchidă admirativ: „bă, ce text mişto!”

        Ce este chiar mai supărător la această autoare e că, pe fontispiciul blogului ei, îl parafrazează odios pe Radu Gyr, scriind: „Culcă-te, Gheorghe, culcă-te, Ioane!” Nu realizează deloc că şi-a măsurat aşa propria-i valoare printr-o antiteză izbitoare între sublimul din Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! şi grotescul din năpăstuitul blog al impulsivei autoare.

      • Sorina Says:

        Un punct de vedere excepțional exprimat, iar interpretarea din finalul mesajului, referitoare la poezia lui Radu Gyr, arată adevărata măsură a culturii și spiritualității din acel spațiu public.
        A susține că e un blog așa de instructiv, încît nu ai suficient timp cît ți-ai dori să petreci acolo, e ca și cum ai susține că nu ai destul timp să citești instructivele reviste porno, fiindcă tehnic sînt așa de bine realizate, iar calitatea hîrtiei este net superioară celei pe care apare revista Dilema Veche. Forme fără fond. Deși cred că e prea mult spus și așa! Diforme fără fond, ar fi mai aproape de adevăr!

      • Sorina Says:

        Pun aici linkul cu articolul pe care l-am scris imediat după ce am citit prima dată ceea ce se scrie pe acel blog, poate nu l-ați citit, domnule M.G.!
        https://punctcontrapunct.wordpress.com/2010/10/06/mai-mult-decit-frustrati/

  9. M.G. Says:

    Nu am citit articolul din 2010. Cel puţin nu-mi amintesc de el. Observaţiile sunt foarte corecte. (Am spus eu că sunteţi/faceţi bine.) Mă gândesc că fata asta chiar trebuie eliberată de duhul vulgarităţii. Pentru o femeie, eu cred că e o stare dramatică. Ce bărbat s-ar putea apropia (cu minimă admiraţie) de o asemenea femeie!? Se pare că în jurul ei nu se află nimeni care să-i spună, din milă măcar, că stă pe un morman de gunoaie şi nu pe Everest. Din păcate, ea s-a obişnuit cu aerul fetid, crezând că respiră aerul cel mai curat de pe planetă.

    • bogdan Says:

      M.G., Lorena Lupu este gay icon, un promotor al mișcării gay din România. Ea a făcut referire pe blogul ei la relații pe care le-a avut atât cu femei cât și cu bărbați. Nu trebuie să te uiți cu multă atenție pe blogul ei ca să vezi că acolo se face propagandă stilului de viață homosexual.

      Nu sunt homofob, însă, ca și dl profesor, pe vremuri, consider homosexualitatea un lucru anormal și doresc ca homosexualii să dea dovadă de discreție și să termine cu revendicări gen căsătorie între persoane de același sex și adopție.
      Nu am putut să nu observ că homosexualii sunt o comunitate cu mari probleme de comportament, că aceștia au o viață chinuită.

  10. bogdan Says:

    Sorina, am avut şi eu o oarecare admiraţie, pe vremuri, pentru erudiţia lui Dan M. Însă , inteligenţa nu ţine numai de nişte cărţi citite, ea ţine şi de comportamentul social, iar prostiile spuse de Dan precum şi mitocăniile lui, fie ele şi învelite în staniol, nu-l arată a fi un om inteligent. În plus, omul se repetă teribil, atât cu prostiile cât şi cu “erudiţiile” lui.
    Sorina, ştiu că tu îl vei crede un mare reprezentant al “intelighenţei” până în pânzele albe, dar crede-mă, nu este aşa, omul este doar un balon de săpun.

    • Sorina Says:

      Nu, nu cred asta! Are defecte, ca orice om, dar nu i se poate pune la îndoială știința de carte. Mă bate la scor! Nu am cum să nu respect chestia asta, eu cea mai elitistă dintre elitiști…

      • bogdan Says:

        A citi mult, Sorina, în cazul lui Dan M., nu ține loc de inteligență, aceasta, după cum spuneam mai sus, este un concept mai complex, mai subtil. Nu, nu sunt gelos pe el, doar mă încumet să constat.

        Pun și eu o întrebare ”marxistă”, în glumă bineînțeles, la care elită te referi în cazul lui Dan M. , la cea veselă și cu scrieri instructive de pe blogul Lorenei?

      • Sorina Says:

        Ziceam de mine că-s elitistă…

      • bogdan Says:

        Am înţeles că eşti elitistă. Însă el, Dan M., din ce elită face parte?

  11. Dan M. Says:

    Dragii mei Sorina şi M.G.,

    Înţeleg părerea voastră şi o respect, cu toate că nu sunt de acord cu voi. Poate îţi mai aduci aminte Sorina că, în ce mă priveşte pe mine, nu e prima oară când te întâlneşti cu acest paradox.
    Observ că argumentele voastre, atât de frumos exprimate, trec totuşi cu prea mare uşurinţă din sfera subiectivului în cea a obiectivului şi vă scapă astfel ideea că pot exista şi alte unghiuri de privire, la fel de legitime şi tot aşa de adevărate, din care lucrurile să se vadă altfel. E foarte uşor să găseşti urâtul în ceea ce nu-ţi place, însă asta nu face ca faptul de a-ţi plăcea sau nu ceva să devină mai mult decât un sentiment subiectiv.

    Păi de-o pildă, folosind metodele voastre şi păstrând proporţiile, i-am putea desfiinţa instantaneu atât pe Hieronymus Bosch cât şi pe François Villon. În tablourile primului sunt înfăţişate doar fiinţe hidoase şi groteşti, ce afişează rânjete satanice, de unde rezultă că sunt creaţii în care nu apare altceva decât monstruosul fizic şi sufletesc zămislit în hăurile fără fund ale unei năpăstuite minţi omeneşti. Doamne fereşte! Iar în poeziile celui de-al doilea, veritabil outlaw al limbajului, prind glas în special prostituatele şi depravaţii Franţei şi ne defilează prin faţa ochilor o bandă interminabilă de obscenităţi debitate de ocnaşi evadaţi, tâlhari şi alte creaturi patibulare. Doamne ajută-ne!
    Oare chiar atât de tare să fi bătut câmpii poetul cu ale lui „Din bube, mucegaiuri şi noroi iscat-am frumuseţi şi preţuri noi” încât voi să aveţi dreptate în sfera obiectivului?
    Hmmm. Dubito, ergo cogito.
    Eu, unul, cunosc numeroase situaţii în care urâtul devine frumos, în care atracţia răului se împreunează cu oroarea transformându-se miraculos în ceva aflat la graniţa sublimului. E impresia mea, sunt experienţele mele şi nu încerc să vi le impun vouă. Vă recomand să procedaţi la fel!

    • bogdan Says:

      Ia te uită la oltean, imediat după ce spune că nu încearcă să vă impună modul lui de gândire face o răsucire prăzulie de 180 de grade şi vă recomandă imperios să gândiţi la fel!

      Dane, Hieronymus Bosch şi François Villon sunt consăteni de-ai tăi din Craiova? Şi ei spun că blogul Lorenei este instructiv şi că în el scriu oameni cu umor?

      • Dan M. Says:

        Ţărane,
        Eu le-am recomandat să procedeze la fel (= să renunţe la încercarea de a-mi impune mie impresiile lor), nu să gândească la fel. Sensul este evident pentru orice om care are minte mai multă decât Pulică.
        Dovedişi acum că nu eşti în stare să pricepi nici măcar trei propoziţii înlănţuite, în succesiunea lor logică.
        Deci eşti prost.
        Q.E:D.

      • bogdan Says:

        Mă, oltene, mă, nu ştii să explici.

        Indiferent cum sunt eu tot sunt peste tine.

        PS Singurul țăran de pe aici tu ești, că ești din Craiova.

      • mama lui bogdan Says:

      • Sorina Says:

        Am dat aprobare, doar pentru a se vedea calitatea excepțională a acestui comentator venit din vecinii nu tocmai apropiați!

    • Sorina Says:

      Păcat că nu ai citit un articol de-al meu în care făceam referire la Villon și domnișoara asta! Poate îl citești.
      În orice caz, proporțiile nu se pot respecta dintr-un singur motiv. Dacă talent nu e, nimic nu e, oricît de mult ne-am strădui să facem frumosul urît și urîtul frumos. Dar, dacă tu vezi talent în toată brambureala aia sau măcar germenii necesari apariției unei villonese, pe aici, pe plaiuri mioritice, chiar ai un surplus sufletesc și imaginativ pentru care, nu te invidiez și nici nu te admir!

    • M.G. Says:

      Dane, dragă, eu nu am încercat să-ţi impun ceva. Opinia este o opinie. Dacă tu optezi pentru citirea textelor Lorenei Lupu în detrimentul tuturor celorlalte scrieri produse pe mapamond, eu n-am nimic împotrivă. Doar mă voi gândi (din reflex) la cuvintele: cine se aseamănă se adună sau la cuvintele asinus asinum fricat. Şi, vezi tu, din punctul meu de vedere, opţiunea pentru cuvinte şi pentru idei e la fel de importantă ca opţiunea pentru oameni. Mie nu-mi e indiferent dacă, în compartimentul vagonului unui tren, călătoresc cu Lorena Lupu sau cu Sorina. Şi muţi de-am fi, tot ar conta, pentru că fiecare om emite ceva, chiar şi când tace. Dacă poţi să simţi… Despre urât am citit şi eu, cu foarte mult timp în urmă, aşa cum am citit şi despre frumos şi despre sublim. Admit şi eu că există cazuri în care aspecte sau elemente respingătoare provoacă admiraţie. Numai că, Dane, lucrurile nu-s chiar atât de simple. Nimic din ceea ce este urât nu poate provoca admiraţie dacă el nu evidenţiază, concomitent, frumosul. Au subliniat unii că urâtul nu poate fi ignorat complet, însă e o subliniere făcută cu precauţie, tocmai pentru a nu confunda urâtul cu frumosul. E unul, Rosenkranz, care a scris O estetică a urâtului şi citez din el (preluat dintr-un manual de estetică): „Spre a evoca aparenţa ideii în totalitatea ei, arta nu poate ocoli plăsmuirea urâtului… Ca moment constitutiv dintr-o totalitate armonioasă, urâtul nu are voie să fie gratuit, ci trebuie să se dovedească necesar.”Află că aceste cuvinte sunt subliniate în manual de către mine, cu mulţi ani în urmă, şi, se pare, am învăţat bine această lecţie. Dacă îmi arăţi că Lorena Lupu emite urâtul, că acel urât se dovedeşte necesar şi că el subliniază, fie şi foarte fin, frumosul, atunci pot oricând admite că, în cazul prezentat, urâtul zămislit (vulgaritatea, mitocănia etc.) este valoros. Degeaba îi invoci pe Arghezi sau pe Baudelaire, Lorena Lupu scrie pe blog (la el ne referim, nu?). Ea nu face operă, ci taifas, o (preponderentă) flecăreală. Sincer, mie îmi e jenă că discut despre o persoană care emite atâtea vulgarităţi, dar, ce să fac, de dragul dezbaterii întru lămurire o fac şi pe-asta. Pe timp limitat, însă.

      Mai am un argument-două, şi mai solide, dar aştept să văd ce răspunzi, ca să o luăm sistematic. (Acum mă grăbesc un pic, pentru că am de terminat o lucrare.)

      • Sorina Says:

        Pe timp limitat, însă.
        Și eu la fel. O fi adevărat că frumusețea este peste tot; nu ea este aceea care lipsește ochilor noștri, ci ochii noștri nu o văd, cum spunea Auguste Rodin, dar asta nu are nicio legătură cu vulgaritatea, lipsa ideilor și pălăvrăgeala pe bază de obscenități!

  12. Dan M. Says:

    @ mama lui bogdan

    Sărut-mâinile şi felicitări doamnă, nu pentru fiul de l-aţi făcut cu sudoarea cracilor, ci în avans pentru ziua de mâine.
    Cu adânc respect pentru anii ce-i aveţi şi pentru străduinţa dumneavoastră de a vă exprima gândul cu diacritice, aşa cum se cade pe acest blog unde e preferabil să evitaţi vorbitul pe păsăreşte, că nu-i pică bine gazdei, îmi permit o nevinovată observaţie: socotesc că nu trebuia, stimată doamnă, să-l bateţi aşa de tare cu vătraiul în cap când era mic, că uite cum a ajuns acum săracul! Barem de l-aţi fi scăpat de oranie, dar nu v-a reuşit nici chestia asta. Ceasul rău, pisica neagră, deie Domnul în desagă!
    Vă rog să-i daţi două dulci pupicuri domnişoarei Lorena, scumpa de ea, şi să transmiteţi salutări domnului Nelu şi complimente vecinului Gay de la trei.

  13. Dan M. Says:

    @ mama lui bogdan

    Bine doamnă, vă înţeleg şi vă cred, şi vă rog să mă iertaţi dacă cumva v-am jignit, însă eu am auzit că soţul dumneavoastră avea veleităţi de intelectual şi că a ţinut morţiş să-şi facă studiile de carte măcar la seral la ff, dacă altfel n-a fost să fie. Păi după ce pleca soţul la învăţătură, să trudească buchea cărţii pe-nserate, cum vă descurcaţi cu ăl mic când îl apuca mâncărimea de oranie şi începea să se joace prinselea cu ursuleţul prin buzunarul rupt de la pantaloni? Nu v-a scăpat niciodată făcăleţul în scăfârlia lui?

    Cu aleasă consideraţie, doamnă.

  14. mama lui bogdan Says:

  15. Dan M. Says:

    @M.G & Sorina: Pe timp limitat, însă.

    Păi eu nu am făcut altceva decât să răspund insistentelor voastre cereri de explicaţii. Încheiasem demult ceea ce aveam de spus pe subiectul Lorena Lupu şi chiar nu simţeam niciun chef să prelungesc dezbaterea, fiind conştient că este absolut imposibil să ne întâlnim în final la un punct de vedere comun.
    Vedeţi voi, presupunând prin absurd că am respecta tustrei, permanent, canoanele logicii, nu avem cum să ajungem la aceleaşi concluzii deoarece, în mod evident, plecăm de la premise diferite. Şi apoi eu nu pot să-l conving pe M.G. să vadă ceva, câtă vreme el vrea cu tot dinadinsul să vadă contrariul. Idem şi cu Sorina.
    Una dintre premisele voastre e ideea că felul în care se prezintă Lorena pe propriul blog „e chiar modul de a fi al acestei … persoane”.
    Eu cred că, dimpotrivă, adevărul e cu totul altul.
    Observ că Lorena chiar trăieşte din scris, în sensul cel mai pur al termenilor. Cărţi publicate, articole în reviste, reportaje, traduceri etc. Şi scrie bine, se vede de la o poştă că are harul cuvântului împletit cu graţia bunei gândiri. Până aici totul mi se pare vrednic de admiraţie.
    Pentru ca marfa să i se vândă cât mai bine cu putinţă ea trebuie să-şi construiască o imagine apetisantă, cu impact cât mai mare asupra publicului ţintă. Or eu cred, şi n-aveţi nicio şansă să-mi zdruncinaţi această convingere, că blogul este pentru ea un element esenţial de marketing. Doar aparent e vorba numai de palavrageală şi taifas. Mie mi se pare că vrea (nu neapărat calculat şi programat, ci poate doar în mod intuitiv) să-şi construiască o imagine coerentă de artist non-conformist. Ţine cu tot dinadinsul să pozeze în rebelă, se expune ostentativ în rolul fetei spărgătoare de tabuuri. Un soi de Baudelaire, sau mai bine zis un fel de Wilde feminin.
    Elementele definitorii de suprafaţă se leagă astfel într-un tot unitar: ea e fata născută la Pula în Croaţia, care fute tot ce mişcă, iar dacă nu mişcă îi dă un ghiont, trăieşte la Futeau în Franţa, îşi pune pe frontispiciul saitului inversiunea „Culcă-te, Gheorghe, culcă-te, Ioane!” etc.
    Toate astea se constituie într-o mască, să-i zicem auctorială, care nu e neapărat frumoasă sau admirabilă, dar care în mod cert e provocatoare şi incitantă. Acestea sunt elementele de strategie, în timp ce tactica este ca într-un cadru cu libertate de exprimare cvasi-totală să augmenteze continuu efectele acestei măşti cu texte agresive, însă nu lipsite de oareşce frumuseţe şi sensibilitate, în care foloseşte un limbaj franc, fără perdea, pe cât de şocant pe atât de incisiv.
    O foarte bună dovadă a succesului acestei construcţii e însuşi faptul dezbaterilor care se poartă pe blogul Sorinei. Păi dacă era o fata în banca ei, cuminte şi potolită, ar mai fi discutat oare cineva despre ea? Să fim serioşi! Eu însumi am aflat despre existenţa Lorenei pur şi simplu după ce am citit nişte diatribe mai vechi de-ale Sorinei.
    Ca atare, măcar în sens utilitar, este bine ceea ce face pe propriul blog. Şi nu văd cum s-ar putea introduce sensuri mai înalte în marketing, unde rege e principiul „scopul scuză mijloacele”.

    P.S. Să-mi spuneţi care e limita de timp ca să-mi fac şi eu amereul.

    • Sorina Says:

      Nu e cazul să fii așa de ironic în P.S. Pe timp limitat era discuția despre subiectul dat, nu altceva. Sigur că răstălmăcirea e bună la indus vinovății.
      Ce pot să-ți spun după atenta citire a eseului despre Lorena Lupu, eseu pe care ai avut amabilitatea să-l scrii aici, este că mă bucur nespus că există excepții de la maxima fără ghilimele a hîtrului latin. Uite că nu toate femeile sunt neam de ulii hrăpăreți și cîteodată binele pe care-l faci unei femei nu e ca și cum l-ai arunca în puț. Iar o iubire nouă e ca o bubă nouă, te incită mai mult și dai cu alifie mai des!
      Eu îți mulțumesc pentru că ai avut deschiderea necesară să îmi răspunzi la nedumeriri și găsesc că argumentele tale sînt foarte pertinente, în general. Cum particularul nu contează în cazul dat, nu o să te contrazic și nici nu voi încerca vreodată, după cum nici nu am încercat, să îți schimb convingerile, părerile, preferințele.

      Sper că putem pune punct acestui subiect, iar dacă vei considera că putem discuta pe alte teme, ești oricînd bine venit și bine primit aici! Înțeleg, însă, și că dragoste cu sila nu se poate, așadar voi respecta orice decizie ai lua!

    • M.G. Says:

      Am adăugat cu aldine, între paranteze drepte, comentarii pe marginea mesajului scris de Dan M.

      @M.G & Sorina: Pe timp limitat, însă.
      Păi eu nu am făcut altceva decât să răspund insistentelor voastre cereri de explicaţii. [Eu, Dane, nu am cerut explicaţii.] Încheiasem demult ceea ce aveam de spus pe subiectul Lorena Lupu şi chiar nu simţeam niciun chef să prelungesc dezbaterea, fiind conştient că este absolut imposibil să ne întâlnim în final la un punct de vedere comun. [Aflarea adevărului, care, din fericire, este unul singur, ar trebui să fie nu doar o ţintă principală, ci şi prilej de bucurie. Atunci când în discuţie e binele şi răul, nu doar o formă neutră, etic vorbind, e cazul să tragi o linie între cele două noţiuni. Dacă îţi pasă.]

      Vedeţi voi, presupunând prin absurd că am respecta tustrei, permanent, canoanele logicii, nu avem cum să ajungem la aceleaşi concluzii deoarece, în mod evident, plecăm de la premise diferite. Şi apoi eu nu pot să-l conving pe M.G. să vadă ceva, câtă vreme el vrea cu tot dinadinsul să vadă contrariul. Idem şi cu Sorina. [Eu vreau să văd atât răul, ca să mă feresc de el, cât şi binele, ca să-l urmez. Asta vreau eu să văd cu tot dinadinsul.]

      Una dintre premisele voastre e ideea că felul în care se prezintă Lorena pe propriul blog „e chiar modul de a fi al acestei … persoane”. [Ajungem noi şi aici. Tocmai am văzut o secvenţă cu un aşa-zis călugăr în aeroport care înjura – şi înjura până şi biserica -, pentru că, se pare, cineva îi greşise viza. Omul era în straie de călugăr, dar înjura în fel şi chip în gura mare. După raţionamentul tău, Dane, călugărul poate înjura/vorbi oricum că asta n-ar reflecta modul lui de a fi. Parcă-l vezi zicând: nu vă holbaţi/ doar disecaţi/ aveţi în faţă un călugăr, chiar vă jur!/ spun porcării, sunt imatur/ dar voi să ştiţi că chiar acum / în mine, chiar în nodul dur, / e-un sfânt, un vrednic apostol, / nici vorbă de dracul gol.]
      Eu cred că, dimpotrivă, adevărul e cu totul altul.
      Observ că Lorena chiar trăieşte din scris, în sensul cel mai pur al termenilor. Cărţi publicate, articole în reviste, reportaje, traduceri etc. Şi scrie bine, se vede de la o poştă că are harul cuvântului împletit cu graţia bunei gândiri. [N-am citit ce scrie sălbăticiunea în cărţile ei publicate, dar, crede-mă, oricât de bine ar scrie ea, textele din cărţi sunt anulate de ceea ce propagă pe blogul ei. Poate şi Gigi Becali tocmai scrie un jurnal plin de „graţia bunei gândiri”, însă conduita lui (exteriorizată) are puţine laturi de apreciat. Şi, oricât de bine ar scrie cineva, dacă scrie insanităţi, otrăvind sufletele oamenilor, mai bine rămânea analfabet.] Până aici totul mi se pare vrednic de admiraţie.
      Pentru ca marfa să i se vândă cât mai bine cu putinţă ea trebuie să-şi construiască o imagine apetisantă, cu impact cât mai mare asupra publicului ţintă. [Iertare, mie nu-mi plac cei care spun orice, care mimează orice, care îngurgitează orice doar ca să-şi vândă creaţiile. Asta e ipocrizie, nu vreo virtute. E o vânzare de suflet, înainte de toate. Dar, în era comerţului, asemenea acţiuni comerciale par pasabile. Din cauza asta lumea decade şi decade şi decade.] Or eu cred, şi n-aveţi nicio şansă să-mi zdruncinaţi această convingere, că blogul este pentru ea un element esenţial de marketing. [O fi blogul ei instrument de marketing, dar e, concomitent, şi un loc în care se terfelesc şi se schingiuiesc cuvinte şi suflete.] Doar aparent e vorba numai de palavrageală şi taifas. [Aparent, zici? Cum facem distincţia între ce vrea autorul să fie aparent şi ce nu? Cum elimină autorul riscul aparenţelor? Sau autorul ne testează inteligenţa, dorind să vadă dacă cititorii sunt capabili să depisteze nişte nestemate ascunse în materia vâscoasă şi fetidă publicată pe blog?] Mie mi se pare că vrea (nu neapărat calculat şi programat, ci poate doar în mod intuitiv) să-şi construiască o imagine coerentă de artist non-conformist. Ţine cu tot dinadinsul să pozeze în rebelă, se expune ostentativ în rolul fetei spărgătoare de tabuuri. Un soi de Baudelaire, sau mai bine zis un fel de Wilde feminin. [Ce Baudelaire! Ce Wilde! Derapajul spre imoralitate şi scabros nu te transformă în rebelul eliberator şi deschizător de drumuri către sublim, frumos şi bine. Baudelaire şi Wilde au avut păcatele lor, încă neşterse. O viziune prea poetică asupra răului şi asupra urmărilor lui creează o suferinţă imensă pe care unii o încearcă abia foarte târziu în viaţă. Chiar şi finalmente nefericitul Baudelaire zicea că frumosul e singura ambiţie, singurul scop al gustului.]

      Elementele definitorii de suprafaţă se leagă astfel într-un tot unitar: ea e fata născută la Pula în Croaţia, care fute tot ce mişcă, iar dacă nu mişcă îi dă un ghiont, trăieşte la Futeau în Franţa, îşi pune pe frontispiciul saitului inversiunea „Culcă-te, Gheorghe, culcă-te, Ioane!” etc. [Eu, Dane, nu văd nimic valoros în cuvintele acestea. Crezi că dl Pruteanu, ca să-l luăm ca reper, ar fi apreciat aceste furculisionuri? Cum ar zice, parţial, sălbăticiunea: „bă, cam facil, cam grosolan, cam de mahala, cam cum nu trebuie scris!”]
      Toate astea se constituie într-o mască, să-i zicem auctorială, care nu e neapărat frumoasă sau admirabilă, dar care în mod cert e provocatoare şi incitantă. [Mască auctorială!? Păi avem atâtea astfel de măşti provocatoare şi incitante prin lumea interlopă sau în sânul „mahalalei inepte”, vorba unuia, încât nu cred că masca asta ne lipsea, ca să mai dorim să fim incitaţi în vreun fel.] Acestea sunt elementele de strategie, în timp ce tactica este ca într-un cadru cu libertate de exprimare cvasi-totală să augmenteze continuu efectele acestei măşti cu texte agresive, însă nu lipsite de oareşce frumuseţe şi sensibilitate, în care foloseşte un limbaj franc, fără perdea, pe cât de şocant pe atât de incisiv. [Limbajul franc, fără perdea, nu are în mod necesar înţelesul de limbaj vulgar. Frumuseţea şi sensibilitatea presărate ici şi colo nu dizolvă însă fondul dizgraţios, aşa cum nuferii aşezaţi sporadic pe o mlaştină nu pot escamota nici duhoarea, nici primejdia scăldatului în apa stătută.]
      O foarte bună dovadă a succesului acestei construcţii e însuşi faptul dezbaterilor care se poartă pe blogul Sorinei. [Nu, acesta nu se poate numi succes, ci insucces. E ca şi cum am spune că azi criminalul de la coafor şi-a amenajat o construcţie mentală, comportamentală etc. de succes, dacă toată lumea vorbeşte azi despre el la televizor. Noroc că despre el se va vorbi încă o săptămână-două. De blogul cu orori se poate vorbi mai mult (e drept, nu la televizor), pe măsură ce ororile se dezlănţuie în textele sălbăticiunii. Poţi zice că Lorena Lupu, după vorbă, după port, e un fel de Ion Râmaru al blogosferei, că doar tu ai scris că nimic nu-i scapă, indiferent că mişcă sau nu.] Păi dacă era o fata în banca ei, cuminte şi potolită, ar mai fi discutat oare cineva despre ea? [Scopul unui om în viaţă n-ar trebui să fie acela de a se vorbi despre el la modul laudativ. Vanitatea asta este pedepsită în cele din urmă. Fata cuminte şi potolită are avantajul purităţii, infinit mai preţios decât toate trivialităţile moderniste ale sălbăticiunii.] Să fim serioşi! Eu însumi am aflat despre existenţa Lorenei pur şi simplu după ce am citit nişte diatribe mai vechi de-ale Sorinei. [Vezi, din cauza asta n-ar trebui vorbit/scris/citit despre ea. Poţi cruţa nişte oameni de supliciul alimentării cu nişte obscenităţi care otrăvesc sufletul.]

      Ca atare, măcar în sens utilitar, este bine ceea ce face pe propriul blog. Şi nu văd cum s-ar putea introduce sensuri mai înalte în marketing, unde rege e principiul „scopul scuză mijloacele”. [Dacă ajungem la „scopul scuză mijloacele”, cred că suntem complet pierduţi şi, în cazul acesta, nu văd de ce ar mai trebui omul să scrie şi să citească. Ar fi suficient ca fiecare să sughită, să rânjească sau să râgâie ca să ajungem la concluzia că trăim printre semeni de real succes, care ne/se îmbogăţesc atât spiritual, cât şi material. Revin mai târziu cu alte câteva cuvinte. Până atunci, îţi recomand să citeşti Cântul XI al lui Dante, ca să-ţi dai seama încotro bat. Redau eu aici un fragment, în traducerea Profesorului George Pruteanu:
      „Poţi vătăma, apoi, Dumnezeirea
      cu-afurisenii ori huliri perfide
      sau terfelind suprema lege, firea.

      De-aceea, brîul cel mai strîmt închide
      Sodoma, Càorsa şi pe cei care
      mînjesc ce-i sfînt prin spusele fetide.”

      ]

      • Sorina Says:

        Domnule M.G.,
        Mesajul dumneavoastră mi-a înseninat sufletul, mi-a luminat seara și mi-a redat speranța. E starea de bine pe care ți-o dă senzația că nu ești singur. Nu singur împotriva tuturor, ci singur pur și simplu.
        M-a durut că am întrerupt dialogul cu Liviu ( despre literatură și nu numai) din cauza acestei sălbăticiuni, cum bine îi ziceți, și m-ar fi durut să întrerup dialogul și cu Dan pe care l-am admirat întotdeauna în plan intelectual. Eu vă mărturisesc cu sinceritate că nu cred că e adevărat ce a scris. Eu cred că vrea să ne necăjească, mai ales pe mine. Și dintr-odată, chiar în timp ce scriam asta, mi-am adus aminte că toți prietenii mei îmi spun că tare bine semăn cu Sonia lui Dostoievski… Să fie asta o explicație?

      • bogdan Says:

        M.G., o intru şi eu în polemica asta, o să spun că, din punctul meu de vedere, textele de pe blogul Lorenei sunt Lorena însăşi, aşa cum este ea, cu rele şi cu bune. Nu neg, există şi texte prin care îşi face reclamă, însă ele sunt o completare a fondului, nu fac parte din el. La rele, la o parte din ele s-a făcut referire aici – vorbind de categoria “rele”, de curând există acolo, pe blog, un text nou cu titlul “Când eram mic, sugeam … “, sigur expresiile licenţioase nu te vor propulsa ca scriitor în “Istoria literaturii române”.
        Există şi bune, nu am putut să nu apreciez anumite texte militante, legate de viaţa socială, de exemplu Lorena Lupu a scris cu nerv de o grevă sau anumite interviuri, luate unor personalităţi din domeniul culturii sau artei.
        Mai este şi problema ce ţine de, înţeleg, orientarea ei bisexuală, lumea gay, oricât se vrea să se demonstreze normalitatea ei, nu este una normală, este o lume pervertită, ca şi obiceiurile sexuale ale membrilor ei.

        Tu, M.G. şi cu Sorina aveţi un lucru în comun, faceţi parte dintr-o lume care crede în forţa raţiunii şi a ideilor morale, în estetică. Dan a luat poziţie şi s-a situat în altă lume, cea a brutalităţii şi a imoralităţii, cea ai cărei membri scuipă pe valorile lumii morale, urând-o din toţi rărunchii lor, pentru că ei s-au vândut Răului, iar Răul nu se împacă cu Binele.
        Există un preţ pentru Rău, cum măiestru ai precizat, iar acela este aruncarea în Infernul descris de Dante.

      • M.G. Says:

        Doamnă,

        Eu ştiu că dv. vă place să staţi în lumină şi este îmbucurător. Alţii se mai retrag în întuneric. E ceva care pe ei îi orbeşte. N-au ochii încă pregătiţi pentru o aşa strălucire. La Dan M. şi la Liviu e un exces de ludic, un exces de libertate a cuvintelor. Totuşi, un exces… Sunt seduşi prea uşor de insidioasa aură a noncomformismului. Poate că semănaţi cu Sonia lui Dostoievski şi vă supără opţiunile mai mult sau mai puţin literare ale celor doi, dar eu sper să nu ajungeţi să le spuneţi ca Gruşenka: „Ştiu bine, cu toate că eşti o bestie, ai un suflet nobil şi generos.” Nu v-aţi obişnuit până acum cu oamenii? Eu m-am obişnuit. Doar că încep să obosesc tot acordându-le clemenţă. Eu încă o fac, însă Creatorul lor nu o va face la nesfârşit.

        Bogdan,

        Sigur că ai dreptate. Sălbăticiunea scrie pe blog din propria-i simţire. Acea simţire îi acordă nelimitate resurse de a împrăştia gunoaie peste tot. Unii o numesc nesimţire. Poate pentru că simţirea aceea „nu mai mişcă”, iar sălbăticiunea, paradoxal, nu-i dă încă nici un „ghiont”. La un moment dat, sunt convins că va primi un ghiont de la cel care poate să i-l dea cel mai bine. Atunci o vom compătimi. O fi gay, n-o fi, nu ştiu! Dar ştiu că încalcă legea firii, iar pentru toţi călcătorii aceştia există doar un singur destin…

      • bogdan Says:

        Da, ai dreptate, M.G.. cu plata pentru această încălcare, nimeni nu scapă de ea.

        Putem vorbi de niște circumstanțe atenuante, care însă nu înlătură pedeapsa firii, L.L. provine se pare dintr-un mediu familial cu probleme, iar orientarea ei sexuală, de care a scris pe blogul ei (a fost promovată imaginea ei în calitate de participant important la manifestările Gayfest), este un alt motiv pentru a privi excentricitățile ei ca rezultat al unei vieți chinuite de anormalitate.
        Întrebarea este, bun, ea ca ea, i se pot găsi anumite justificări pentru acele dintre scrierile ei care sunt aberante, însă cei care nu au aceleași probleme (sau cel puțin presupunem noi că nu au aceleași probleme) de ce o urmează pe drumul ei?

      • Sorina Says:

        Nimănui nu i se poate găsi o justificare pentru că propovăduiește răul, folosind pretextul libertății de exprimare, non-conformismului și mai știu și eu ce alte chestii din astea care dau bine la marketing. Scriitura asta agresivă nu e făcută de pe un pat de suferință sau convalescență, scriitura asta e făcută de pe poziții de forță, fiindcă dacă se mai ivește pe acolo vreun comentator care mai are măcar o urmă de bun-simț și nu înțelege ce se întîmplă și, mai ales, ce se dorește, care este mesajul sublim care ar trebui găsit și răzuit cu grijă de tot nămolul înconjurător, ei bine acela este imediat reprimat, categorisit ca fiind prost, trecut prin ciur și prin dîrmon, demonizat și poate chiar banat. Acolo libertatea (de exprimare) e o necesitate subînțeleasă. Te conformezi non-conformismului sau dispari. Ceea ce, desigur, anulează pretextele. Ce mai rămîne? Nimic. Niște suflete mutilate într-o lume bezmetică!

      • bogdan Says:

        Non-conformismul acolo este de fapt non-creștinism și non-civilizație.

      • bogdan Says:

        „Niște suflete mutilate într-o lume bezmetică!” – corect diagnostic!

  16. Dan M. Says:

    @Sper că putem pune punct acestui subiect …

    Bine, dar eu cel mai tare aveam chef să continui dialogul ce abia se înfiripase cu stimabilă doamnă mama lui Bogdan.
    Putea să ne povestească cum a petrecut de Ziua Îndrăgostiţilor cu domnul Nelu, unde a scos-o în oraş de 1 martie, chestii palpitante despre noile tehnici ale amorului occidental, amintiri din copilăria progeniturii, vreo reţetă de sarmale etc. Ţi-e clar că insipidul ei fiu nu-i poate ţine locul.
    Ce mă fac acum?

  17. Dan M. Says:

    „Aflarea adevărului, care, din fericire, este unul singur, ar trebui să fie nu doar o ţintă principală, ci şi prilej de bucurie. Atunci când în discuţie e binele şi răul, nu doar o formă neutră, etic vorbind, e cazul să tragi o linie între cele două noţiuni. Dacă îţi pasă.”

    Frumoase cuvinte. Dorinţa de a te apropia de adevăr îţi face cinste dragă M.G. Însă metodele pe care le foloseşti (mijloacele despre care vorbea Machiavelli), în ceea ce priveşte încercarea ta de a cunoaşte fiinţa-în-sine a persoanei ce poartă numele Lorena Lupu, nu se situează din păcate la aceeaşi înălţime cu nobilul scop invocat.
    Un singur exemplu e suficient:

    În aproape fiecare mesaj pe care l-ai scris în ultimele zile pe acest subiect o numeşti pe Lorena „sălbăticiunea”. Atât de mult ţi-a plăcut găselniţa asta remarcabilă, care, culmea culmilor „dreptei” gândiri, ţi-a fost inspirată de numele persoanei în cauză, încât în mesajul de i-a înseninat sufletul şi i-a luminat seara şi i-a redat speranţa gingaşei noastre gazde, fie ea veşnic adorată de bărbatul din La Mancha, în mesajul acesta ultim, zic, ai folosit calificativul „sălbăticiunea” de nu mai puţin de patru ori. De patru ori. Uau!
    Sunt sigur că tu înţelegi acum foarte bine ce vreau eu să spun, mă mir însă că nu ţi-ai dat seama încotro băteam când, for the sake of argument, admiteam prin reducere la absurd că tustrei am respecta permanent canoanele logicii, deşi voi le călcaserăţi flagrant în picioare deja.
    Chiar crezi că ne-am putea apropia împreună de acel unic adevăr prin tehnici de soiul ăsta? Sau ai tu o dispensă specială pe care ţi-a trimis-o prin fax Atena, zeiţa înţelepciunii, de a te folosi după bunul tău plac de principiul „scopul scuză mijloacele”? Dacă-i aşa, scaneaz-o te rog frumos şi pune un link aici la copie, promit că voi accepta imediat că ai dreptate.
    De patru ori! M-ai dat gata.

    P.S. Sorina, parcă ziceai că vrei să punem punct acestei dezbateri sau n-am citit eu bine printre rânduri?

  18. M.G. Says:

    Dane,

    Discreditarea pe care încerci să mi-o aduci este o bună probă că, în afară de pretinsul cuvânt ofensator, nu ai găsit contraargumente la cele scrise de mine. (Dar ştii că eu nu vorbesc decât prea puţin de la mine… Dacă vrei să te baţi, cu Altcineva o să te baţi, ceea ce nu-ţi doresc, pentru că o să ieşi ferfeniţă.) Probabil că nici nu-ţi trece prin cap că, atunci când zic „sălbăticiune”, nu-mi trece deloc prin cap intenţia de a jigni (eventual gratuit) persoana la care mă refer. Cred că mi-a venit să-i spun „sălbăticiunea” pentru că e o persoană care s-a retras într-un nonconformism care e foarte departe de oameni, departe de ceea ce e social acceptabil, departe de raţional, bun, frumos şi sublim. Departe de chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ştii vorbele acelea: Fii om! Comportă-te ca un om! Oricât de banale ţi-ar părea aceste cuvinte, ele încă păstrează sensul acela pe care toţi îl simţim, chiar dacă nu în acelaşi grad şi nu cu aceeaşi frecvenţă. Nu întâmplător, până şi dicţionarul îmi dă dreptate. Dacă vrei să verifici, „sălbăticiunea” nu este un epitet injurios. M-aş mira să găseşti undeva altceva. Dar mai important decât aceste argumente este argumentul că, atunci când mă gândesc la L.L., nu mă gândesc cu nicio urmă de ură, cu nicio urmă de intenţie agresivă. Preponderent este sentimentul de dezamăgire şi milă. Am dezamăgirea că un spirit se pierde. Am milă, pentru că am dobândit-o cu mult timp în urmă. Am spus şi mai sus că am obosit să acord clemenţă oamenilor. Dar încă o mai acord. E ceva la nivel personal. Îmi pare rău că L.L., ca om, se pierde în neant şi că, odată cu ea, îi pierde şi pe alţii, otrăvindu-i uşor. Clemenţa şi mila care mă străbat pe mine vin dintr-o întreagă experienţă de viaţă şi, cumva (sper să fie aşa!), cred că am dobândit-o din exemplul lui Hristos, în pofida faptului că ştiu, tot de la El, că pe farisei şi pe saduchei i-a numit „pui de năpârci”, ceea ce e un epitet neplăcut pentru cel care îl primeşte (tot conform dicţionarului). Şi epitetul acesta le-a fost atribuit tocmai de Creator (sper să nu te-apuci să-L acuzi şi pe El) pentru că „roadele” lor nu erau vrednice. Deci să analizăm ce „roade” face blogul Lorenei Lupu? Eu ştiu deja. Creatorul ştie şi El. Tu cred că trebuie să afli. Şi mă mir că mă acuzi că aş folosi numele cuiva pentru a-l denigra. Nu, Dane, nu fac asta şi ştiu că nu se face. Numai că, în cazul nostru, n-am putut evita asemănarea (directă) cu „lupii răpitori” îmbrăcaţi în haine de oi despre care tot Hristos ne vorbeşte. Dar, încă o dată, este esenţial ce se află în mintea cuiva atunci când zice „sălbăticiune”. Ce se află în mintea mea ai aflat acum. Iar despre limba curată probabil că ştiu mai multe decât tine, de vreme ce nu ai realizat că, atunci când trimit la „sălbăticiune”, trimit la câteva sensuri în acelaşi timp, foarte bine întemeiate.

    O să revin cu încă vreo câteva cuvinte, dar mai pe seară, pentru că acum trebuie să ajung la o întâlnire.

    P.S. Încă nu vreau să te dau gata. Ce să fac, acţionez iar cu o irepresibilă clemenţă!

    • Sorina Says:

      Interesantă abordare a termenului de sălbăticiune, exact la asta m-am gîndit și eu. Întrebarea care se naște în mod firesc ar fi aceasta: Care este conotația pe care o dă Dan acestui termen? Că prea l-a numărat de n ori și s-a indignat!

      P.S. Dane, dragă, bărbatul din La Mancha îți mulțumește pentru grijă și îți dorește, la rîndul său, să te bucuri de Dulcineea ta! Dacă nu ai găsit-o încă, îți recomandă să o încaleci pe Rosinanta și să pleci în căuatrea ei!

  19. Dan M. Says:

    M-am oprit numai la tehnica utilizării epitetului pentru că este esenţială şi definitorie pentru felul în care purtaţi voi această dezbatere. Sigur că mai aveam şi alte contraargumente, o mulţime chiar mai numeroasă ca degetele de la cele doi mâini, fii convins, dar am considerat şi consider în continuare că nu mai sunt defel necesare.

    Revenind:
    Cam subţire apărarea … de fapt mult prea firavă. Ştiu bine, din proprie experienţă, cât este de greu şi de dureros să recunoşti o greşeală. Aproape că te-ai putea gândi că aşa o disperare trebuie să simtă osândiţii când îi iau dracii în furci ca să-i azvârle în cazanul cu smoală.
    Totuşi, chiar de patru ori în acelaşi mesaj?
    Spui acum:
    „Cred că mi-a venit să-i spun „sălbăticiunea” pentru că e o persoană care s-a retras într-un nonconformism care e foarte departe de oameni, departe de ceea ce e social acceptabil, departe de raţional, bun, frumos şi sublim.”
    Meşteşugite vorbe, fără îndoială, dar păreai mai sincer înainte, când tu însuţi ai declarat, citez:
    „pentru că pe blogul stimabilei sălbăticiuni (de la „Lupu” se trage acest epitet)”

    Iar la chestia cu:
    „Nu întâmplător, până şi dicţionarul îmi dă dreptate. Dacă vrei să verifici, „sălbăticiunea” nu este un epitet injurios.”
    m-a zguduit un hohot zdravăn de râs. Nu mă mai puteam opri, m-am ridicat în picioare de teamă să nu rup scaunul, parol.

    Adică, de-o pildă, eu sunt îndreptăţit să-l numesc pe Bogdan dihor, chiar să nu-l mai scot din dihorule, iar pe Sorina, dacă mă supără vreodată, ceea ce mă îndoiesc foarte tare că se va întâmpla, aş putea-o face liniştit mistreaţă (darling, stai în pace, nu te agita, e doar for the sake of argument).
    Iar dacă cei doi mai sus menţionaţi, colerici cum îi ştii, s-ar înfuria şi ar protesta, eu le-aş putea da cu temei cu DEX peste ochi, întrebându-i unde scrie scumpii mei că dihor (sau mistreaţă) este epitet injurios? Vă rog frumos să verificaţi!

    P.S. How are you today dihorule? Câte TIR-uri prinseşi azi? Stai, nu te îndrăci, că-ţi sar ochii din cap degeaba; marş la DEX!

    • Sorina Says:

      Fauna are suficiente încrengături, clase, ordine și specii încît să ne găsim fiecare la fiecare cîte un corespondent. De exemplu, eu, dacă m-ai supăra vreodată, ceea ce sînt sigură că se poate întmpla, mai ales fiindcă sînt impulsivă, ți-aș zice codobatură! Apropo de asta, uite poate devenim mai intimi, omul din La Mancha cînd se supără pe mine, adică destul de des, îmi spune așa: păunița mea cu pene de vultureasă. Cum ți se pare? Să verific cu DEX-ul?

  20. M.G. Says:

    Dane,

    Prea te-ai obişnuit cu manipulările şi cu tehnicile zilei. Îţi recomand să iei în calcul că mai există muritori (aşa cum sunt ei, cu păcatele lor, mai mici sau mai mari), care spun adevărul şi care nu se gândesc la diverse tehnici de manipulare atunci când discută cu şi despre oameni. Aşa că, te rog, imaginează-ţi că n-am apelat deloc la „tehnica utilizării epitetului” când i-am dat preferatei tale calificativul de „sălbăticiune”. Şi dacă ai ajuns să înţelegi paranteza (de la „Lupu” se trage acest epitet)” în sensul ei de suprafaţă, atunci ce pretenţii să mai am de la tine! Este evident pentru orice fel de cititor cât de cât educat că paranteza exprimă o deducţie în cheie umoristică. Dar tu (să zic şi eu din rea-credinţă?) te faci că nu vezi. Sau ţi se întâmplă asta din oarbă simpatie faţă de „drăgălaşa” sălbăticiune?

    Nu umblu cu „vorbe meşteşugite” ca să acopăr o minciună. Eu nu-mi permit aşa ceva, că mă vede Dumnezeu şi cred că, la final de zi, nici nu m-aş mai suporta. Ştiu, tu crezi acum că nu sunt sincer, însă înţelegerea ta e deformată, adică e, cum zice un autor patristic, „ştirbită de dorinţe terestre, care îngreunează toate simţurile şi le fac neputincioase; [oamenii,] deşi înţeleg [cele expuse], se prefac însă şi nu le acceptă ca adevărate; ei, fiind mânaţi de vicii, cu bună ştiinţă practică răul, atraşi fiind de farmecul lui şi părăsesc calea virtuţii, deranjaţi de exigenţele acesteia.”

    Aşa că, Dane, eu ştiu şi mă supun exigenţelor. Nu umblu cu „vorbe meşteşugite” ca să câştig nimic şi ca să-mi capăt pedeapsa. Dar tu, Dane, eşti obişnuit cu astfel de tertipuri şi crezi că şi eu fac aşa ceva. Eu nu mi-am propus în vreun fel să-mi batjocoresc adversarul sau interlocutorul. Tu, în schimb, aşa faci. Mie, de exemplu, nu-mi place cum îl porcăieşti pe Bogdan şi, crede-mă, îl porcăieşti gratuit. E şi el un om şi, din ce se vede, cu păcate mult mai mici decât ale Lorenei Lupu. Puteai să-l faci o „sălbăticiune”, sunt sigur că nu s-ar fi supărat dacă te-ai fi limitat la atât. Şi ar fi fost infinit mai bine decât să te iei de fiica lui. Aşa ceva, Dane, nu se face. Gândeşte-te că mâine-poimâine zice şi Bogdan ceva de fiica ta. Ţi-ar cădea bine? Să mai afli că nu-mi place nici când Bogdan îţi replică şi el cu nişte cuvinte tari, însă el are scuza provocării cu nişte cuvinte tari. Nu-l absolvă nimeni nici pe el de cuvenita răsplată, dar bănuiesc că a lui va fi mult mai puţin dureroasă.

    Am ajuns acum şi la obiecţia ta că dicţionarul n-ar indica o deosebire între sensurile a două cuvinte propuse spre analiză („sălbăticiune” şi „dihor”) atunci când ele sunt folosite drept calificativ dat unor persoane. Fals, dragă Dan, fals. Ce te-a orbit de data aceasta? Iritarea, furia, ura? Păi cum să nu vezi tu, Dane, nişte însuşiri pregnante scrise chiar în dicţionar şi care, alăturate unei persoane, o dezonorează? Dihorul răspândeşte un miros urât, fără nici o altă distincţie. Sălbăticiunea nu are însuşiri care, prin alăturare, să te dezonoreze pur şi simplu. După tine, dacă aş numi-o pe L.L. o tigroaică a literelor, ar trebui să te dai opărit că ţi-am jignit preferata. Nici „o mistreaţă a literelor” nu e suficient să o descalifici pe L.L. Asta pentru că „mistreaţă” nu-ţi aduce în minte vreo însuşire net respingătoare… Aşa că nu ţi-a prea ieşit exemplul acesta. (Din fericire, Sorina a sesizat că există o diferenţă şi chiar ţi-a pus retoric o întrebare foarte nimerită.) Te rog să remarci că nu ţi-am numit preferata „o sălbatică”, nu că n-aş fi avut motive sau voie, ci pentru că aşa sunt eu, mai clement.

    Şi, dragă Dan, dacă ai contraargumente atât de numeroase, cum zici, de ce nu le încerci şi pe acelea? Ar fi fost mai interesant şi mai instructiv decât să te iei de o paranteză pe care ai înţeles-o prost. Vezi, e bine că ai spus-o: pentru tine (din experienţa ta, cum spui) „este greu şi dureros să recunoşti o greşeală”. Pentru mine, din experienţa mea, nu este greu. Dacă eşti sincer cu tine, dacă ţii să nu minţi şi dacă ţii la oameni, n-ai cum să nu-ţi recunoşti prompt greşeala. Altfel, faci o nedreptate. Dar tu te-ai obişnuit cu lumea, cu Lorena Lupu, cu batjocura şi cu alte insanităţi care ţi se par interesante şi atrăgătoare. Mitocăniile ajung în ochii tăi adevărate „graţii” ale exprimării şi ale gândirii. Din păcate, tu te-ai solidarizat cu Lorena Lupu, eşti în tabăra ei. Cum spuneam, opţiunile tale spun cine eşti.

    Îţi aminteşti că am spus că păstrez argumentele mai solide pentru final. Mă văd obligat să le aduc acum. Citeşte cu atenţie ce urmează: „Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12, 34-37)

    Cuvintele acestea le-a spus Hristos – reperul meu, nu Lorena Lupu – reperul tău. Eu sunt încredinţat că vom da socoteală pentru fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vom fi rostit. De aceea, eu am grijă ce cuvinte folosesc. Mie îmi este teamă de pedeapsa Creatorului. Ţie şi Lorenei Lupu, nu. Şi, mai mult decât atât, nu spun porcării doar din teamă, ci din convingere, din neputinţa de a provoca răul. Te rog să te gândeşti la aceste cuvinte ale Creatorului atunci când îl porcăieşti pe Bogdan sau când scrii ce nu trebuie scris. Cuvintele acestea ale Creatorului tău sunt cele strălucitoare şi mântuitoare şi nu cele ale Lorenei Lupu…

    • mama dihorului Says:

      Domnu MG da dece trebue toţ s-ă credem la mîntuitoru dumevoastră? Uite Nelu azis că ie budist care ieu am crezut lanceput că se referă la locu undei place să stea cu ziaru câteo oră dimeneaţa care peurmă aflaii că ie o religie puate mă înscriu şi ieu.

      • M.G. Says:

        Eu cred că trebuie ca „toţi” să credem în Mântuitorul, nu pentru că e al meu, ci pentru că El ne-a creat şi pentru că tot El poate să vă curme, după bunul Său plac, plăcerea de a face pe „mama dihorului”, care, pe lângă faptul că nu e vreun personaj faimos, este şi unul neinspirat.

      • Sorina Says:

        Domnule M.G.,
        Ajutați-mă cu un sfat înțelept. Ce să fac, să las acest nou comentator, nu tocmai lipsit de umor, așa cum era și Neturmentatu la domnul Profesor, sau să-l blochez definitiv? Nu am puterea să decid chestia asta, pe de o parte fiindcă nu folosește cuvinte licențioase, deși, la limită, scapă mici răutăți, pe de altă parte, fiindcă o pată de culoare e o pată de culoare și viața nu e numai în alb și negru…Nici nu ar fi bine să fie așa, după părerea mea!

      • Sorina Says:

        Îmi permit și eu o întrebare apropo de nedumerirea dumneavoastră. Mama dumneavoastră, să-i spunem bunica dihorului, nu v-a ales o nașă pentru Sfînta Taină a Botezului? Nu ați avut parte de partea văzută a acesteia? Sau vreți dumneavoastră așa să vă înscrieți la budiști, dintr-o soartă și-un destin al administratorului de la bloc?

      • mama dihorului Says:

        Duamna Sorina care vă rog ieu frumuos cumine s-ă vorbiţ m-ai penţeles care aşea nu pricep. Şi nu vă supăraţ că v-ă spui dacă bunica dihorului a ales pe cineva ca şi naşă asta nunseamnă că ieu sînt fericită cu alegeriea nu cred că din cauza la botez trebue să păstrăm aceaş religie tuată vieaţa care puate apare ceva mai frumuos cadeezenplu budismu lu Nelu. Ieu aşea cred care decît sînt ortodocsă şi patrioată lam ânvăţat pe fimiu la fel care sănuş bată nevasta deşi panorama ar merita câte-o dată căsăpită şi să fiie patriot duamnă.

      • Sorina Says:

        Ei, păi dacă bunica dihorului, adică mama dumneavoastră, și-a îndeplinit datoria creștinească și dumneavoastră nu sînteți fericită cu alegerea părinților, puteți să schimbați.
        Așa de-un paregzemplu, ne puteți explica de ce ar fi mai frumos budismul și cum v-ar face mai fericită? Mă refer aici la finalitate, desigur!

      • mama dihorului Says:

        Finalitatiea ie scumpă duamnă că vieţile ie scurte care tot acolo ajugem adecă cu trupun pămînt care nunseamnă totuş că navem voe s-ă zicem aicea pe pămînt că care cei se cuvine ca şi religiie. Uite ieu crecă mi se potriveşte budismu lu Nelu care naş vriea să spun neapărat şi dece care vaţ ruşiina din cauza la sexu care emplică religiiea ie mul mai lung sănătos şi cu finalitate voioasă. Ieu am decît 4 clase cum bine va spus fimiu pretenul dumevoastră care ieu nu m-ă simt deloc enferiuară care mea zis Nelu că ca mine alta nui.

      • Sorina Says:

        Cred că sînteți în eroare, eu nu am niciun prieten dihor!
        Observ, totuși, că aveți ceva de împărțit cu Bogdan! Am rugămintea ca bătălia aceasta să o purtați în altă parte, nu la mine pe blog! Bogdan are și el blogul lui care este frecventat de mai multe cunoștințe de-ale dumneavoastră, inclusiv domnu’ Dan. Aveți la dispoziție și blogul Lorenei, o fată strașnică, unde vi se permite să scrieți orice, ba chiar vi se cere să scrieți orice, mai ales dacă e vulgar, răutăcios și aduce prejudicii de imagine unora sau altora.
        Nu cred că vă interesează ceea ce scriu eu aici, veniți doar ca să necăjiți pe cineva și ăsta e un act pueril care nu se potrivește cu vîrsta pe care ziceți că o aveți.
        Îmi dau seama că v-ați îndrăgostit de acest personaj pe care l-ați creat mai ceva decît Pygmalion, dar vă rog să înțelegeți că aici el nu va prinde viață.

      • mama analistului Says:

        Să m-ă scuza-ţi stimată duamnă care fimiu va făcut mai demult mă scuza-ţi ân fel şi chip care ieu nu aşea lam educat lam ânvăţat de bine de frumos care dupe cele 4 clase alemele ieam zis maică pune-ţi şi tu o carbetă cu răpirea din serial s-au cum âi zice şti-ţi dumevoastră lace m-ă refer tablou acela făcut din covor care ie o prinţesă furată pe iel. Fimiu na vrut să masculte rău a făcut care deacea ieu cred că iel nu m-ai mă reprezintă deacea v-ă rog să m-ă lăsa-ţi să comentez la dumevoastră care găsesc lucrur enteresante aicea care ieu nam auzit de iele. Pînă ân clasa a patra nu ierea nici-o duamnă Bovarin ân cărţ care să ştiiu şi ieu de dînsa care dacă m-ă lăsa-ţ să stau la dumevoastră pe bloc ar fiii cacum aşi face liceul aicea care laş putea ajunge pe bărbatumeu nu ştiu dacă şti-ţi că ierea fuarte inteligent a făcut liceul la serial tare aşi vriea să fiu şi eu şcolită cu carte ca iel şi dumevoastră.

        Mulţumesc frumos scumpă duamnă care vă rog să ertaţ dacă am cauzat care mi se pare tare frumos blocu dumevoastră deşiii fimiu va jicnit m-aide mult.

  21. Dan M. Says:

    Dragă M.G.,
    Ar fi ilar, dacă nu ar fi atât de întristător, faptul că tu compari hârjoneala mea cu Bogdan cu străduinţa ta de a o afurisi în direct şi pe bune pe Lorena Lupu. Credeam că vorbim serios aici, în vreme ce e evident pentru toată lumea că hârjoneala mea cu fiul mamei lui Bogdan nu e altceva decât o joacă. Ce vină am eu dacă băiatul ăsta (la fel ca Valerius) e încarnarea platitudinii şi e purtător doar de idei primite de-a gata, fiind în stare să spună ceva interesant şi cu o palidă umbră de haz dacă şi numai dacă e cu totul scos din sărite?

    Văd că ai început şi cu ad hominem-urile la persoana mea, căci ce altceva faci atunci când sugerezi prin întrebări retorice că aş fi orbit de iritare, furie sau ură. Complet aiurea. Ăstea să fie argumentele de le-ai păstrat pentru mai târziu ca să mă dai gata?
    În fine, hai să trecem la subiect:

    Spui tu: „Sălbăticiunea nu are însuşiri care, prin alăturare, să te dezonoreze pur şi simplu”.
    Păi epitetul „sălbăticiunea” nici nu are nevoie de vreo alăturare de însuşiri dezonorante, întrucât sensul primar al termenului este chiar acela de fiinţă lipsită de umanitate, ceea ce-l face să fie mult mai descalificant decât apelativul dihor pe care eu l-am folosit, oricum, în glumă. Iar realitatea este că tu ai încercat să o loveşti pe Lorena cu pietroiul ăsta colţuros în mod repetat, ceea ce aduce a tentativă de lapidare.

    În acelaşi timp observ că-ţi împănezi aceste pamflete cu diverse fragmente de învăţătură creştină.
    Eu simt că greşeşti în mai multe feluri procedând astfel.
    Cuvântul Scripturii, dragă M.G., este menit să dea satisfacere celor mai înalte cerinţe ale spiritului, dar nu poate fi transformat într-un instrument destinat rezolvării cauzelor pământeşti concrete. Prea uşor cad în greşeală oamenii care încearcă să amelioreze efectiv lumea cu Biblia în mână, căci tot nişte credincioşi cucernici erau aceia care au întemeiat instituţii ca Inquisitio Haereticae Pravitatis sau Index Librorum Prohibitorum. Şi nu trebuie uitat că pe aceeaşi Biblie se sprijină atât Tomás de Torquemada cât şi Francisc din Assisi.
    Iar aici parcă vorbeşte un Bernardo Gui redivivus:
    „Cuvintele acestea le-a spus Hristos – reperul meu, nu Lorena Lupu – reperul tău”
    Hodoronc-tronc; ce-i cu confuzia asta de planuri, prietene M.G.? Nu-mi vine să-mi cred ochilor, oare tu să fii acela care îl alătură pe Cristos Lorenei Lupu, aşezându-i pe El şi pe ea la acelaşi nivel ontologic ca repere existenţiale interşanjabile?

    Totuşi, îţi trec cu vederea şi această zăpăceală şi îţi mărturisesc că eu pun mare preţ pe spusele lui Isus „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă!”, mesaj pe care-l înţeleg în felul următor: în drumul spre mântuire pe care-l parcurgem pe Pământ trebuie să ne bucurăm apreciind frumuseţile acestei lumi şi să lăsăm viaţa să ne surprindă în mod plăcut cu câte un râs enorm şi neaşteptat, că altfel totul este deşertăciune sau nimicnicie, atunci când nu e ticăloşie ori suferinţă.

    Mai comiţi o mare greşeală atunci când încerci să-ţi aperi dreptul de a folosi epitete ce declasează luându-L ca exemplu pe El (când îi numeşte pe farisei şi pe saduchei „pui de năpârci”). Sigur că nu mă voi apuca să-L acuz pe El, întrucât greşeala este tot a ta.
    Lucrurile sunt foarte simple şi deosebit de clare pentru un drept-credincios.
    Isus, fiind Fiul lui Dumnezeu, este membru fondator al Sfintei şi Nedespărţitei Treimi. În această calitate El este Adevărul şi ca atare, cunoscând atât adevărul cât şi sentinţa ce va fi dată la Judecata de Apoi, este îndreptăţit să-i numească pe farisei şi pe saduchei aşa cum sunt. Nouă însă, ca fiinţe limitate, contaminate cu păcatul originar şi trecătoare prin această vale a plângerii, rareori a frumosului şi a râsului, nouă nu ne este dat să cunoaştem cu certitudine adevărul. Pentru situaţia noastră sfatul lui Isus este acesta:
    „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”
    Prin urmare, dragă M.G., din punct de vedere creştin, ai voie să o numeşti sălbăticiune pe Lorena, numai dacă eşti precis că te-ai născut prin Imaculata Concepţie.

    • Sorina Says:

      Păi epitetul „sălbăticiunea” nici nu are nevoie de vreo alăturare de însuşiri dezonorante, întrucât sensul primar al termenului este chiar acela de fiinţă lipsită de umanitate
      Nici vorbă de așa ceva. Scrie clar în DEX că epitetul se folosește pentru o persoană care se izolează de civilizație, trăiește retrasă etc.
      Mie, personal, sălbăticiune mi s-a părut cumva chiar drăgălaș pentru persoana în cauză.
      De fapt cred că se potrivește foarte bine cu timiditatea ei.Numai persoanele timide și complet nesigure pe ele bravează în halul ăsta, dînd din lac în puț!
      Oricum e sub orice nivel. Cultural îmi pare slăbuță rău, iar comportamental e de coșmar. Însă, dacă-ți plac femeile vulgare, e posibil chiar s-o accepți. Deși femeile vulgare plac, în general, pentru scurt timp, MAXIM 5 minute, după unii autori…

      • M.G. Says:

        „Oricum e sub orice nivel. Cultural îmi pare slăbuţă rău, iar comportamental e de coşmar. Însă, dacă-ţi plac femeile vulgare, e posibil chiar s-o accepţi. Deşi femeile vulgare plac, în general, pentru scurt timp, MAXIM 5 minute, după unii autori…

        Doamnă, nici nu ştiţi ce sinteză edificatoare aţi făcut!

      • Sorina Says:

        Sper că va înțelege și Dan, oricum și tăcerea e un răspuns!

  22. Dan M. Says:

    Ia lasă-mă în pace Sorina cu DEX-ul tău, din care rupi orice fragment îţi convine! Este evident că voi nu folosiţi epitetul bătând înspre izolarea de oameni şi de civilizaţie. Căci nu asta îi imputaţi voi cu atâta înverşunare Lorenei.
    Sensul primar al termenului este acela de „animal sălbatic”. Primul sinonim al cuvântului este „fiară”. Restul sinonimelor sunt: „asprime, barbarie, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, violență”. Adică exact ce vă opintiţi voi să-i reproşaţi, neîntemeiat, Lorenei.
    Pe scurt: calificativul sugerează o fiinţă lipsită de omenie.

    • Sorina Says:

      Uau, dar ce pătimaș ești, dragă! Am arătat doar care este înțelesul cuvîntului folosit ca epitet. Nimeni nu putea să creadă că e altceva, nimeni nu putea să creadă că donșoara asta e vreo pisică sălbatică cu blog.
      Ce mă nedumeri mai tare fu chiar ultima ta aserțiune:calificativul sugerează o fiinţă lipsită de omenie. Asta, darling, se numește act ratat, după alți autori. Fiindcă omenie este: Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă., ceea ce nu se potrivește cu duduia deloc. Ea chiar e lipsită de omenie, adică sălbăticiune, în sensul dat de tine termenului. Astfel se închise cercul și putem spune împăcați QED.

      • M.G. Says:

        Foarte corecte observaţiile Sorinei. Dane, nu am ce face! Eşti neatent şi Sorina te taxează.

  23. M.G. Says:

    Doamnă,

    În legătură cu sfatul pe care-l aşteptaţi de la mine. Ştiu că noul comentator pare o pată de culoare într-o atmosferă gri, dar să nu uităm că atmosfera devine gri tocmai din cauza unor astfel de culori care se tot amestecă… Nu-mi vine să dau sfaturi. Pentru că e blogul dv., eu cred că trebuie să decideţi dacă mesajele necunoscutului vă aduc nu doar „o pată de culoare”, ci şi ceva folositor, pentru dv. şi, poate, şi pentru alţii. Nu ştiu dacă vi se întâmplă şi dv., dar mie, când îmi place un text, îl recitesc după un timp mai scurt sau mai lung, după stare. Dacă ajungeţi la concluzia că recitiţi (cu plăcere) textele necunoscutului autor, atunci le puteţi păstra. Dacă nu, atunci nu.

    O să revin un pic mai târziu şi cu un mesaj pentru Dan, care tot încearcă să iasă de sub exigenţele care nu-i permit nici lui, nici sălbăticiunii L.L. „să se bucure şi să se veselească” în maniera în care o fac ei pe blog. Este de necrezut cum Dan a luat aceste cuvinte ale Mântuitorului, dar a uitat să observe contextul şi motivele pentru care Iisus îi îndeamnă să se bucure şi să se veselească. (Unde mai pui că aceste cuvinte erau adresate ucenicilor Mântuitorului şi nu vreunor petrecăreţi sau nonconformişti ai vremii.)

    • Sorina Says:

      Nu știu, de fapt, nu cred că-mi aduc ceva folositor. Totuși, există reguli nescrise pentru a bloca pe cineva. Nu le-a încălcat, astfel că acțiunea mea ar fi un abuz de putere, iar eu nu pot să fac așa ceva. Mi-aduc aminte ce discuție în contradictoriu am avut cu George Pruteanu despre Francisc Creștinul. Toate argumentele mele au căzut, – fiindcă Profesorul chiar știa să respecte libertatea de exprimare – iar Francisc Creștinul a continuat să scrie…

  24. M.G. Says:

    Am adăugat cu aldine, între paranteze drepte, comentariile mele la mesajul lui Dan M.

    Dragă M.G.,
    Ar fi ilar, dacă nu ar fi atât de întristător, faptul că tu compari hârjoneala mea cu Bogdan cu străduinţa ta de a o afurisi în direct şi pe bune pe Lorena Lupu. [Nu este nicio afurisire. Cuvintele mele sunt destul de blânde. Ţi-aş putea da nişte exemple de cum vorbesc alţi „creştini”, care se mai şi ocupă cu conferenţiatul pe teme teologice. Atunci să vezi afurisire!] Credeam că vorbim serios aici, în vreme ce e evident pentru toată lumea că hârjoneala mea cu fiul mamei lui Bogdan nu e altceva decât o joacă. [O fi „hârjoneala” ta cu Bogdan „o joacă”, dar, se pare, el nu o gustă deloc şi atunci „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”.] Ce vină am eu dacă băiatul ăsta (la fel ca Valerius) e încarnarea platitudinii şi e purtător doar de idei primite de-a gata, fiind în stare să spună ceva interesant şi cu o palidă umbră de haz dacă şi numai dacă e cu totul scos din sărite? [Care va să zică asta ar fi scuza? Chiar crezi că atunci când se enervează Bogdan spune ceva „interesant”? Chiar crezi că atunci când se enervează Bogdan spune ceva cu o „palidă umbră de haz”? Eu cred că-l minimalizezi chiar şi acum. Nu toţi suntem înzestraţi cu aceeaşi expresivitate, dar mai puţina expresivitate nu-i un păcat capital. Nu-i nici măcar un păcat! Aşa că de unde această pedeapsă pe care i-o aplici tu, discreţionar; chiar tu, un ins pretins mai subtil, mai inteligent şi mai expresiv?!]
    Văd că ai început şi cu ad hominem-urile la persoana mea, căci ce altceva faci atunci când sugerezi prin întrebări retorice că aş fi orbit de iritare, furie sau ură. [Dane, ia mai verifică tu argumentul „ad hominem” şi-ai să vezi că nu l-am utilizat deloc. Eşti cam neatent.] Complet aiurea. Ăstea să fie argumentele de le-ai păstrat pentru mai târziu ca să mă dai gata? [Unde am spus eu că acesta ar fi argumentul ca să te dau gata? „Datul gata” era şi el scris în cheie umoristică, pentru că pe tine chiar nu ţin să te dau gata. Nici nu bănuieşti de ce. Observ însă că nu ai combătut eficace argumentele cele mai importante.]
    În fine, hai să trecem la subiect: [Să trecem!]
    Spui tu: „Sălbăticiunea nu are însuşiri care, prin alăturare, să te dezonoreze pur şi simplu”.
    Păi epitetul „sălbăticiunea” nici nu are nevoie de vreo alăturare de însuşiri dezonorante, întrucât sensul primar al termenului este chiar acela de fiinţă lipsită de umanitate, ceea ce-l face să fie mult mai descalificant decât apelativul dihor pe care eu l-am folosit, oricum, în glumă. Iar realitatea este că tu ai încercat să o loveşti pe Lorena cu pietroiul ăsta colţuros în mod repetat, ceea ce aduce a tentativă de lapidare. [Nu, „sălbăticiune” nu are sensul precizat de tine. Sorina a subliniat suficient de ce. N-o mai fac şi eu. Văd că nu ai reţinut nici motivele care m-au făcut pe mine să o numesc „sălbăticiune” pe L.L. Păi aşa crezi tu că se face o lapidare? Cu asemenea dulcegării? Din fericire sau din nefericire (tu decizi care e varianta reală) L.L. se discreditează singură. E suficient să citeşti ce scrie, ca să-ţi dai seama că nu e vreun reper de frumuseţe sau moralitate, ca să o luăm ca model.]

    În acelaşi timp observ că-ţi împănezi aceste pamflete cu diverse fragmente de învăţătură creştină. [Scrierea mea nu are sarcasmul necesar pentru a fi calificată pamflet.]
    Eu simt că greşeşti în mai multe feluri procedând astfel.
    Cuvântul Scripturii, dragă M.G., este menit să dea satisfacere celor mai înalte cerinţe ale spiritului, dar nu poate fi transformat într-un instrument destinat rezolvării cauzelor pământeşti concrete. [ Eu cred că spiritul nu are aşa nişte cerinţe, care se cer „satisfăcute”. Spiritul e ceva care poate fi doar mişcat, trezit şi înălţat de nişte cuvinte sau de gesturi compatibile cu „dragostea de aproape”, cu „binele” şi cu „frumosul”. Nu ştiu de ce te avânţi tu pe linie teologică atunci când ştii că n-ai siguranţa necesară! Nici măcar nu simţi direcţia cea bună, căci, dacă era altfel, nu scriai ce ai scris. Şi aici te rog să fii sincer cu tine însuţi. Apostolul Pavel zice către dragul său Timotei: „Şi fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” (2 Timotei 3, 15-17) ] Prea uşor cad în greşeală oamenii care încearcă să amelioreze efectiv lumea cu Biblia în mână, căci tot nişte credincioşi cucernici erau aceia care au întemeiat instituţii ca Inquisitio Haereticae Pravitatis sau Index Librorum Prohibitorum. [Acum vii cu erorile unor muritori care se credeau creştini ca să desfiinţezi Sfânta Scriptură? Ia uită-te tu ceva mai prin apropiere, la Biserica Ortodoxă, să vezi dacă găseşti asemenea „erori” şi la ea.]Şi nu trebuie uitat că pe aceeaşi Biblie se sprijină atât Tomás de Torquemada cât şi Francisc din Assisi.

    Iar aici parcă vorbeşte un Bernardo Gui redivivus:
    „Cuvintele acestea le-a spus Hristos – reperul meu, nu Lorena Lupu – reperul tău”
    Hodoronc-tronc; ce-i cu confuzia asta de planuri, prietene M.G.? Nu-mi vine să-mi cred ochilor, oare tu să fii acela care îl alătură pe Cristos Lorenei Lupu, aşezându-i pe El şi pe ea la acelaşi nivel ontologic ca repere existenţiale interşanjabile? [„Interşanjabilitatea” e o interpretare care îţi aparţine. Eu scriam despre reper nu despre elemente comparabile-interşanjabile. Pentru un creştin, reperul şi măsura pentru orice este doar Hristos. Orice gând, orice faptă, orice cuvânt – scris sau rostit –, se judecă în raport cu învăţătura lui Hristos, în raport poruncile Sale şi cu exemplul Lui. Hristos ne spune că vom da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor, iar tu aduci argumente că L.L. poate scrie (absolvită de orice judecată) cuvinte licenţioase în scop de marketing. Adică nu trebuie condamnată pentru acele cuvinte, ci trebuie văzut (doar) scopul financiar şi „nobil” al supravieţuirii prin orice metodă. Ştiu, eu sunt „prea” religios. Nu am ce face! Creatorul ne-a dat lumea aceasta, iar eu nu-L pot expulza din ea. Nu vreau şi aş vrea să cred că nici nu pot…]

    Totuşi, îţi trec cu vederea şi această zăpăceală [Nu e nicio „zăpăceală”. Numai tu o vezi!] şi îţi mărturisesc că eu pun mare preţ pe spusele lui Isus „Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă!”, mesaj pe care-l înţeleg în felul următor: în drumul spre mântuire pe care-l parcurgem pe Pământ trebuie să ne bucurăm apreciind frumuseţile acestei lumi şi să lăsăm viaţa să ne surprindă în mod plăcut cu câte un râs enorm şi neaşteptat, că altfel totul este deşertăciune sau nimicnicie, atunci când nu e ticăloşie ori suferinţă. [Ţi-am spus că nu te pricepi la teologie! Din cauza asta sunt mai îngăduitor. De ce nu citeşti măcar contextul acelor cuvinte? De ce nu citeşti, eventual, comentariile teologilor pe marginea versetelor respective (că sunt mai multe)? Iată, deci, contextul: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5, 11-13) După cum se observă „bucuria şi veselia” au ca motiv „răsplata în ceruri” (după o cruntă prigoană) şi în nici un caz „frumuseţile acestei lumi”. Oare printre „frumuseţile acestei lumi” se află şi cuvintele licenţioase ale sălbăticiunii? Sau poate că, după simpla citire a cuvintelor sălbăticiunii, cititorul se simte brusc „prigonit” şi-atunci alta e perspectiva. Şi cum, să lăsăm viaţa „să ne surprindă cu un râs enorm şi neaşteptat!?” Dane, tu nu ştii ce spun nişte sfinţi părinţi despre râs. Există un râs virtuos şi un râs primejdios. Râsul virtuos nu are nicio legătură cu obscenitatea şi nu este un eveniment care „surprinde neaşteptat”. Nu intru în detalii, că n-am cu cine. Dar, ca să-ţi dai seama „cum” râzi, trebuie să ajungi la propria-ţi conştiinţă. Dacă râzi din pricina unor cuvinte necuviincioase şi trufaşe (a se vedea blogul sălbăticiunii pentru nenumărate exemple), atunci te-a cuprins „râsul primejdios”. Da’ pentru că ai spus că prea doresc să „ameliorez” lumea cu Biblia în mână, vin şi eu cu nişte cuvinte de la Macarie Egipteanul, aşa, ca să vezi că ştiu că ameliorarea este anevoioasă: „Dacă numai auzind cineva (Cuvântul) ar trece fără osteneală de partea binelui, (atunci) toţi bufonii şi desfrânaţii ar intra în împărăţia (lui Dumnezeu) şi în viaţa (veşnică). Dar nimeni nu le va da aşa ceva fără trudă şi osteneală, pentru că strâmtă şi plină de necazuri este calea…” ]
    Mai comiţi o mare greşeală atunci când încerci să-ţi aperi dreptul de a folosi epitete ce declasează luându-L ca exemplu pe El (când îi numeşte pe farisei şi pe saduchei „pui de năpârci”). Sigur că nu mă voi apuca să-L acuz pe El, întrucât greşeala este tot a ta. [Eu, Dane, cred că am dreptul să-i numesc pe unii mincinoşi atunci când mint, desfrânaţi atunci când sunt preacurvari, ucigaşi când ucid, bufoni, când râd primejdios ş.a.m.d. Iar îţi spun că n-ai citit sfinţii părinţi care îi făceau pe unii „spurcaţi” pe baza păcatelor pe care le aveau respectivii. Nu-i aşa că şi ei utilizau abuziv nişte epitete? ]
    Lucrurile sunt foarte simple şi deosebit de clare pentru un drept-credincios.
    Isus, fiind Fiul lui Dumnezeu, este membru fondator al Sfintei şi Nedespărţitei Treimi. [De unde ai preluat tu treaba asta cu „fondatorul”? Parcă vorbeşti la o adunarea membrilor unei asociaţii pământene şi explici care sunt drepturile şi obligaţiile! Despre Dumnezeu nu se vorbeşte aşa!] În această calitate El este Adevărul [În această „calitate”! Dane, reţine, ce se potriveşte pentru muritori, nu se potriveşte în mod necesar Treimii.] şi ca atare, cunoscând atât adevărul cât şi sentinţa ce va fi dată la Judecata de Apoi, este îndreptăţit să-i numească pe farisei şi pe saduchei aşa cum sunt. [Fals! Ştii tu, Dane, că nici unul dintre acei farisei – care au ascultat cuvintele Mântuitorului – nu s-a pocăit şi că nu primeşte viaţa veşnică? Cine îţi livrează ţie asemenea interpretări fără nicio bază scriptică? Hristos i-a numit cum i-a numit pe baza faptelor lor trecute şi prezente. Nu a suspendat liberul arbitru în viitor, ca să tragi tu concluzia pe care ai tras-o!] Nouă însă, ca fiinţe limitate, contaminate cu păcatul originar şi trecătoare prin această vale a plângerii, rareori a frumosului şi a râsului, nouă nu ne este dat să cunoaştem cu certitudine adevărul. [Rătăcire! Putem cunoaşte adevărul! Altfel, am fi exoneraţi de orice răspundere, pe motiv că nu puteam cunoaştem ce este Adevărul şi ce trebuie să facem. E simplu şi logic, dar tu operezi cu o logică întoarsă. Vrei să fii exonerat cu această scuză facilă şi anulezi Adevărul, încât să nu spună nimeni „asta e bine” şi „asta e rău”!]

    Pentru situaţia noastră sfatul lui Isus este acesta: [Iisus nu a dat prin aceste cuvinte vreun „sfat”, ci a introdus o condiţie pentru condamnarea femeii în discuţie. Altfel, la prezent, Iisus nu ne dă nouă sfaturi, în nici un caz prin intermediul tastelor de la calculatorul tău. El ne-a spus de mai mult de două mii de ani ce să facem, ce porunci să respectăm.]

    „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea” [Foloseşti citate alandala. Trebuie să citeşti mult ca să-ţi dai seama de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Lucrurile sunt mai complicate, dar şi mai strălucitoare, după ce le înţelegi. Te sfătuiesc să citeşti comentarii, dacă găseşti pe marginea acestui verset. Poate să mergi şi la biserică. Dacă nu găseşti nimic, o să-ţi trimit eu ceva. Dar numai dacă o să ceri. Acum o să-ţi spun, din nou, că citezi fragmentat şi scoţi din context. Uite un început care să-ţi dea de gândit: „Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8, 10-11) Ai reţinut ce spune Mântuitorul în final? Spune aşa: „de acum să nu mai păcătuieşti”. Oare asta înseamnă ceva şî pentru tine? ]

    Prin urmare, dragă M.G., din punct de vedere creştin, ai voie să o numeşti sălbăticiune pe Lorena, numai dacă eşti precis că te-ai născut prin Imaculata Concepţie. [Adică eu nu am voie să o numesc „sălbăticiune”, dar tu poţi să-l faci pe Bogdan în fel şi chip. Vorbeşti şi de „Imaculata Concepţie”! Nu ştiu cum poţi! Argumentul tău e lipsit de premise valide şi relevante. E trist, foarte trist că aduci iar în discuţie cuvinte şi evenimente al căror înţeles nu l-ai asimilat. Mi-e şi ruşine să dezbat aşa ceva cu tine, pentru că îmi dau seama că tu – inconştient, sper – apelezi nepotrivit la concepte, cuvinte şi evenimente scriptice încât aproape că le maculezi. Dacă mai dezbat cu tine asemenea lucruri, simt că mă fac părtaş la maculare. După cum vezi, n-am folosit în dialogul cu tine cuvinte aspre. Puteam să te tratez pe un ton satiric, dacă voiam, dar n-am făcut-o pentru că nu vreau să confunzi această discuţie cu una din blogul L.L. sau cu vreo sesiune de „râs enorm şi neaşteptat”.]


    • Vai domnu MÎGÎ ce frumuos le spune-ţi ca cărturari păcat cănunţele-ge nimeni nimica care vaţ străduit degeaba bine ziciea domnu Dan naveţ voe saruncaţ cu pieatra dumevoastră care pe domnişuara Lorena scumpa de iea aţ făcuto mă scuzaţ animal sălbatic să v-ă fiie ruşine care domnu dan are voe vă spun ieu dece care iel na folosit la argumentarea care ia venit vre-un lucru dinăsta dintre scriptură care dumevoastră mereu staţ cu iean mă scuzaţ gură nu ie frumuos nu toţ trebue să gândim ca matale domnule chear mai inervat cu nervi acuma săţ fiie ruşine abotnicule mie siilă de uameni care ne spune ce s-ă facem nu sînteţ aiciea Hicler domnu MÎGÎ. Nu v-ă supăraţ că maţ mînieat care vreau săvăntreb dumevoastră aţ făcut coit cu vre-o femee care dacă sînteţ ânsurat aţ făcut numa dupe căsătorie s-au dacă nu sînteţ însurat care sănţelegem că sînteţ virgin pentru respectarea la scriptură?

      • Sorina Says:

        Nu toți trebuie să gîndim ca domnul M.G., dar e grav să nu gîndiți deloc. Iar dacă vă e silă, nu vă obligă nimeni să citiți și cum de-abia sînteți tolerat(ă) pe acest blog, vă puteți retrage trăgînd focuri rare. Grijă mare la cuvintele folosite, nu e bine să vă inervați cu nervii, spuneți prostii și atingeți puncte care nu vă privesc cîtuși de puțin!
        Văd că nu răspundeți la întrebări ce vă sînt adresate direct, dar vă dați cu presupusul în domenii în care nu vă ridicați nici la genunchiul broaștei cu cunoștințele!

    • Sorina Says:

      Domnule M.G.,

      Primul gînd care mi-a venit în minte aseară, după ce am citit considerațiile dumneavoastră, a fost că aveți o minte extraordinar de bine organizată. Eram cumva chiar invidioasă pe această calitate care, la femei fiind mai rară, mie îmi lipsește…
      Am recitit acum, de dimineață, mesajul și fiindcă, nu știu cum sau de ce, am reușit să trec dincolo de cuvinte, am înțeles ceva mai important. Ușurința cu care argumentați nu vine din forța minții, ci din, nici nu știu cum să exprim, prea plinul sufletului. Binele care e în dumneavoastră vă dă această putere, vă dă această răbdare și chiar acea clemență pe care smerit o puneți între ghilimele.
      Eu recunosc că nu am cunoștințe de teologie. De altfel, întotdeauna am crezut că nu am nevoie să aprofundez știința credinței, fiindcă mi-era suficient doar să cred și nu-mi propuneam niciodată să discut despre asta, fiindcă eu nu pot și nici nu vreau să-mi argumentez credința.
      Totuși, astăzi, am înțeles un lucru important. E bine să ai cunoștințe de teologie, fiindcă a venit momentul să argumentezi, să explici, să folosești învățătura creștină, căci răul din jur s-a multiplicat epidemic și asta cred că, într-un fel, se datorează și ignoranței în domeniul științei lui Dumnezeu.


      • Vede-ţ duamnă ca reuşit domnu MÎGÎ să v-ă covingă să deveni-ţ abotnică care asta ierea rostu luii m-ă bucur ie om capabil aşi vriea săl envit la neşte clătite dacar accepta.

      • M.G. Says:

        Doamnă,

        Eu vă mulţumesc pentru cuvinte. Mi-au mai spus nişte persoane aceleaşi lucruri, cu aproape aceleaşi cuvinte. Senzaţia pe care o aveţi nu este, deci, una pur subiectivă. Dacă şi alţii simt aceleaşi lucruri, atunci trebuie să fie ceva în cuvintele mele. Eu nu am fost conştient de această senzaţie decât după ce mi-au spus alte persoane despre ea. Şi atunci, ca şi acum, vă spun că senzaţia aceasta, atât cât există, trebuie să fie rodul căutării şi făptuirii binelui şi adevărului. Nu este uşor. Toţi suntem ispitiţi, cu puteri colosale, să facem răul, încât, dacă reuşeşti să te opui măcar o clipă, produci o scânteie în întunericul foarte dens al lumii în care trăim. Scânteia vă transmite dv. această senzaţie…

        Eu nu aş vorbi de o „ştiinţă a credinţei”, cum ziceţi dv. Credinţa pur şi simplu există, fără nici un fel de ştiinţă. Credinţa nu se naşte din ştiinţă sau din studii de autoritate. Cum zice un celebru pastor: „credinţa care se sprijină pe autoritate nu e credinţă.” Cu alte cuvinte, nu poţi dobândi o credinţă autentică încrezându-te într-un eminent cărturar care spune că el crede şi mărturiseşte că Dumnezeu este minunat. Vorba lui Ţuţea, chiar şi „o babă murdară pe picioare” poate avea credinţă; nu trebuie să fii laureat al premiului Nobel. Aşa că nu e nevoie de nici o argumentare a credinţei. Dar despre Dumnezeu se poate vorbi şi argumenta. Asta face teologia, ştiinţa despre Dumnezeu. Din nefericire, eu realizez că e aproape inutil să le vorbeşti ştiinţific ateilor despre Dumnezeu. Credinţa e rodul revelaţiei, nu al argumentelor valide. Eu ştiu însă că acolo unde argumentele nu izbutesc, Cuvântul Sfintei Scripturi izbuteşte. Nu întâmplător! De aceea folosesc eu versete. Lor nu li se poate opune nici un argument pământean. Sunt indestructibile şi incontestabile. Pentru că sunt cuvintele Creatorului, cele care au creat lumea şi omul, deopotrivă. Cu ele se curăţă păcatele, cu ele se alungă răul şi cu ele se binecuvântează şi mântuiesc oamenii. Nu cu altele…

      • Sorina Says:

        Aveți dreptate, cred însă că nu mi-ați înțeles bine a doua parte a mesajului. Exact asta am vrut să spun și eu dar nu așa de bine structurat.
        Termenul de știință a credinței l-am ales special pentru a arăta că nu aveam nevoie de așa ceva ca să cred. Ceea ce nu se aplică la teologie, după cum am înțeles acum. Teologia e bună cînd vrei să argumentezi. Dar asta, adică să argumentez, eu nu pot să fac, nu cînd e vorba de credință. Și sper să mă înțelegeți, fiindcă mai mult nu pot să spun, nu am cuvinte să spun.

  25. Dan M. Says:

    Şi a fost dimineaţă şi a fost seară: 12 martie, ziua a şasea a dezbaterii pe subiectul Lorena.
    Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate sălbăticiunile de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către M.G.:
    „Dumnezeu a zis El, oare, că nu eşti tu cel mare şi cel mai tare la teologie?”
    Iar M.G. îi zise şarpelui:
    „Dar Fiul Său, parte constitutivă a Sfintei şi Nedespărţitei Treimi, a spus să nu ne semeţim.”
    Atunci şarpele a zis către M.G.:
    „Lasă că n-o să moară nimeni din asta! Nu trebuie să fii modest când nu e cazul. Eu ştiu că tu ai mâncat cu mare râvnă din Cuvântul Scripturii şi îmi pare că ai ajuns să cunoşti binele şi răul aproape ca Dumnezeu. Dan e mai sfios, mai prudent şi nici nu crede că posedă tot adevărul, aşa că n-o să zică niciodată că el a citit mai mult. Şi nu trebuie să o spui foarte direct, să nu fie prea flagrantă înfumurarea, poţi să i-o serveşti niţel cotită lui Dan. Spune-i pur şi simplu: Bă, tu nu vezi că nu te pricepi la teologie! Iar dacă mai bagi în mesaj niscaiva versete alături de câteva citate din sfinţii părinţi, plus o obrăznicie prin care musai să pretinzi că el citează alandala, dar tu nu, atunci efectul e garantat. Pun pariu pe furca mea că domniţele din public vor cădea pe spate în extaz.”
    Şi M.G. a făcut întocmai cum i-a spus şarpele iar Dorina dela Mancea l-a primit cu aplauze şi ovaţii.
    Şi astfel li s-au închis ochii amândurora şi nu au cunoscut că sunt goi, şi nu au cusut frunze de smochin şi nu şi-au făcut acoperăminte.

    • Sorina Says:

      Binevestirea lui Hristos începe prin cuvintele: „Pocăiti-vă, căci s-a apropiat împaratia cerurilor”. Aceste cuvinte refac dialogul dintre Dumnezeu si oameni, care fusese curmat în rai prin neascultarea celor întîi zidiți. Ele se rostesc acum în perspectiva unei noi creații, a unui neam nou – al cărui începator este însuși Ziditorul Hristos. Încît, pocăința este mijlocul prin care se șterge păcatul și, în cele din urmă, se plineste cuvîntul cel dintru început al lui Dumnezeu pentru om.
      Dar asta Dan nu avea ochi să vadă și nici urechi să audă, fiind prea preocupat să scrie pilde care nici măcar, cronologic, nu se potriveau..

      • Sorina Says:

        P.S.Experienţa de-o viaţă şi mintea de vă merge ca trenul pe şine vă sunt buni consilieri, parol. Aș fi scris experiența de-o viață și mintea vă merge ca trenul pe șine și vă este buni consilieri. Pentru simetrie.

  26. M.G. Says:

    Am adăugat cu aldine, între paranteze drepte, comentariile mele pe marginea mesajului scris de Dan M.

    Şi a fost dimineaţă şi a fost seară: 12 martie, ziua a şasea a dezbaterii pe subiectul Lorena. [Cred că subiectul era mai degrabă despre bună-cuviinţă, despre obscenitate şi valoare. Sălbăticiunea L.L. era şi ea mai degrabă pretextul decât obiect de studiu. Ca ea s-au văzut numeroşi (prea numeroşi chiar) predecesori]

    Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate sălbăticiunile de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către M.G.:

    „Dumnezeu a zis El, oare, că nu eşti tu cel mare şi cel mai tare la teologie?” [Aici nu e vorba de cine e mai tare în teologie, ci de minime cunoştinţe teologice, căpătate dintr-o citire cu minimă atenţie a Sfintelor Scripturi. Când te apuci să dai citate din Sfintele Scripturi se presupune că le-ai înţeles şi că ştii ce scrii. Însă tu nu ştii, nu citeşti cum trebuie şi scoţi din context. Adică citezi alandala. Faptul rămâne fapt, aşa că eu nu evit cuvântul.]
    Iar M.G. îi zise şarpelui:
    „Dar Fiul Său, parte constitutivă a Sfintei şi Nedespărţitei Treimi, a spus să nu ne semeţim.” [E bine să-ţi examinezi conştiinţa şi să vezi dacă nu cumva semeţirea aceasta se naşte chiar când iei în băşcălie un subiect atât de serios, crezând că eşti cumva deasupra lui.]

    Atunci şarpele a zis către M.G.:
    „Lasă că n-o să moară nimeni din asta! Nu trebuie să fii modest când nu e cazul. Eu ştiu că tu ai mâncat cu mare râvnă din Cuvântul Scripturii şi îmi pare că ai ajuns să cunoşti binele şi răul aproape ca Dumnezeu. Dan e mai sfios, mai prudent şi nici nu crede că posedă tot adevărul, [Eu cred că nu e semn de prudenţă să afirmi că „nouă nu ne este dat să cunoaştem cu certitudine adevărul”. Sper să-ţi recunoşti aceste cuvinte care spun totul despre convingerile tale „religioase”.] aşa că n-o să zică niciodată că el a citit mai mult. [La mine nu ţine această aşa-zisă modestie. Dacă am înţeles ceva, n-o să-i spun interlocutorului sau lumii întregi că „am citit dar, din modestie, nu pot spune că am şi priceput”. Asta o poate spune cel care nu are respect pentru cuvinte şi pentru raţiune. O poate spune un analfabet sau cel care vrea să facă pe prostul. Sau cel care, temându-se de sensul abia priceput, fuge de el, amăgindu-se cu scuza că sensul nu e cert şi că înţelegerea textului e ceva iluzoriu. Asta nu e decât o viziune de struţ înfricoşat. E clar că ţie nu-ţi sună în cap cuvintele: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” din Ioan 8,32 şi nici acestea: „Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.” din Ioan 3,21. Tu, Dane, nu ai un adevăr pe care să-l lucrezi, că n-ai certitudini, deşi amândoi ştim că tu ţi-ai selectat doar certitudinile care îţi convin.] Şi nu trebuie să o spui foarte direct, să nu fie prea flagrantă înfumurarea, poţi să i-o serveşti niţel cotită lui Dan. [Oare nu tot înfumurat îl credeau unii şi pe Apostolul Pavel? Poate că şi din acest motiv l-au ucis, căci, nu-i aşa, prea le ştia pe toate! Tu confunzi aici – interesat, bineînţeles –, „înfumurarea” cu „rostirea adevărului”. Dacă se întâmplă ca adevărul rostit să nu-ţi cadă bine, atunci musai cel care-l transmite e un „înfumurat”. Dar tu nu ştii, aşa cum ştiu eu, că Dumnezeu se uită drept în inima noastră. Aşa că eu nu mă feresc de privirea lui, pentru că ştiu cum scriu şi cum simt. Oare tu te expui la fel? Evident, diferenţa care poate exista aici este că unii cred într-un mod concret, pe când alţii doar literar.] Spune-i pur şi simplu: Bă, tu nu vezi că nu te pricepi la teologie! [Dacă vine la tine un ţânc şi-n loc de trotinetă îţi cere să-l pui să piloteze un supersonic, deasupra norilor, tu ce i-ai spune, Dane? Că şi supersonicul e o trotinetă, un pic modificată, dar care poate fi, negreşit, măiastru pilotată de ţâncul nerăbdător de zbor fulgerător… Nu ţi se pare un natural că, atunci când dai cu bâta în baltă, cei din jur sunt îndreptăţiţi să-ţi atragă atenţia că gestul nu e vreo mişcare graţioasă demnă de consemnare în analele academiei.]Iar dacă mai bagi în mesaj niscaiva versete alături de câteva citate din sfinţii părinţi, plus o obrăznicie prin care musai să pretinzi că el citează alandala, dar tu nu, atunci efectul e garantat. Pun pariu pe furca mea că domniţele din public vor cădea pe spate în extaz.” [Ca să-ţi dai seama dacă greşeşti sau nu, ia tu, Dane, aceste texte şi pune-le pe masa unui preot vrednic şi întreabă-l: „Am scris eu bine, părinte? „M.G., ăsta, a scris greşit? Cine pare înfumurat în textele acestea?” După ce primeşti răspunsul, să ni-l prezinţi aici, ca dovadă că tu, cel smerit şi adecvat în exprimare, eşti cel îndreptăţit. Dacă nu faci asta, te rog să nu vorbeşti de „obrăznicie”, pentru că tu ai trecut de limita obrăzniciei. Nu poţi să vorbeşti despre lucruri sacre ca pe blogul L.L. şi nici ca la un cenaclu literar în care diferiţi puberi se întrec în compuneri despre chiţibuşuri.]
    Şi M.G. a făcut întocmai cum i-a spus şarpele iar Dorina dela Mancea l-a primit cu aplauze şi ovaţii.
    Şi astfel li s-au închis ochii amândurora şi nu au cunoscut că sunt goi, şi nu au cusut frunze de smochin şi nu şi-au făcut acoperăminte. [Uite ce prostii scrii! Păi dacă nu am cunoaşte că suntem goi, atunci ne-am afla deja într-o stare de graţie, într-o stare paradiziacă. Păi bine, Dane, aşa ne dai tu peste ochi(i) (închişi)? Eu te-aş întreba dacă eşti creştin sau ateu, pentru că, Dane, replica ta prea are clinchetul creaţiilor din blogul L.L. Ceea ce nu ştii tu este că eu cunosc atât de bine reacţiile acestea, încât pot să-ţi spun că sunt exact după tiparul obişnuit: adevărul nu e cert, cine eşti tu să ne spui nouă cum stă treaba? etc. Iar eu mă întreb de fiecare dată cum de nu-şi dau seama oamenii că „înfumurarea” lor de a respinge orice „socoteală” pentru ceea ce fac, scriu, vorbesc sau citesc îi anulează ca fiinţe spirituale. Mai ascultă un pic de adevăr: „Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună, caută mărire, cinste şi nestricăciune, Iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi furie. Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al elinului; Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu!” (Romani 7, 2-11) Observă că ţi se cere supunerea faţă de un adevăr cert. Observă că ţi se vorbeşte despre bine şi despre rău, ambele la fel de certe pentru toţi şi cu aceeaşi semnificaţie pentru toţi. Aceste cuvinte le-a rostit Apostolul Pavel, poate pe el îl crezi, deşi observ că se întâmplă ca acum mai bine de două mii de ani: „Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi.”]

  27. Dan M. Says:

    Ai făcut ceva progrese zilele astea M.G.
    O dovedeşte faptul că începuşi să te mai controlezi şi astfel folosişi epitetul sălbăticiune doar o singură dată într-un mesaj aşa de lung, ceea ce e un mare pas înainte.
    În rest cam tot aceeaşi confuzie de planuri.
    Subiectul era strict Lorena Lupu – mai concret blogul ei pe care eu în continuare îl găsesc a fi plăcut şi instructiv. Însăşi Sorina, după cum bine vezi, începu să savureze deliciile din postările mamei analistului. Ce zglobie e când o citează! Iar tu se pare că te pregăteşti chiar acum să mergi la clătite. Păi eu ce altceva vă ziceam?
    Lucrurile rămân aşa cum le-am stabilit de la bun început.

    În altă ordine de idei, nu e prima oară când ne plimbăm împreună pe meleagurile creştinismului. Ştii prea bine că situaţia e neschimbată – fix aceeaşi era şi pe vremuri. Eu am fost întotdeauna un spirit mai ecumenic, în timp ce tu ai fost mereu înclinat spre particularismul în care s-a întâmplat să te naşti. O ţii una şi bună cu adevărul care e unic şi pe care doar tu îl înţelegi, chestie pe care o „dovedeşti” spunând că ceilalţi nu se pricep la teologie şi că citează alandala, fapte stabilite tot de tine. La viaţa mea am stat de vorbă pe îndelete cu mulţi preoţi. Cu toată dragostea, credinţa şi speranţa pe care ştii că le împărtăşim îţi mărturisesc că n-am întâlnit doi păstori de suflete care să-mi propovăduiască acelaşi unic creştinism. Tu poţi să crezi că al tău creştinism este singurul adevărat, dar nu poţi să invoci această chestiune ca argument valid într-o dezbatere cinstită. Asta e situaţia, căci dacă lucrurile ar sta altfel, atunci n-am mai avea în lume atâtea schisme, denominaţii şi aşa-zise erezii, toate întemeiate pe aceeaşi Unică şi Adevărată Biblie. Iar eu cred cu tot sufletul că Isus Cristos râdea adeseori, chiar dacă evangheliştii n-au insistat prea tare asupra acestui aspect omenesc-poate-prea-omenesc al întrupării.

    • Sorina Says:

      Dacă vei continua să-ți bați joc de mine, asociindu-mă cu ființa asta deghizată, pe cuvînt de onoare că-i blochez definitiv accesul aici. M-am săturat de discuția asta despre Lorena Lupu și blogul ei absolut înfiorător. Nu îl suport, nu suport mizeria de acolo și nu vreau să întrețin, mizeria de la ea, la mine! Mă dezgustă, pricepi? Nu glumesc absolut deloc, chiar sînt mîhnită.

      • Dan M. Says:

        Păi dacă eu te supăr, de ce atunci să nu-mi blochezi mie accesul?
        Ce-ai cu mama cea spirituală, da-i-ar Domnul sănătate şi viaţă frumoasă alături de budistul Nelu?

      • Sorina Says:

        Ce ar trebui să răspund la prima întrebare?
        Vai, nu, niciun început de gînd nu am avut în acest sens…
        sau
        Nu, nu pot să te blochez, existența mea ar fi pustie, dacă tu nu ai mai scrie aici…
        sau
        Sîntem cunoștințe vechi, nu aș face asta niciodată…
        sau
        Nu o să-ți blochez accesul fiindcă nu te cred iremediabil… și-atît!
        sau
        Pur și simplu, nu o să răspund!


      • Domnu Dan care nij ieu nunţeleg dece ca să m-ă bloceze duamna Dorina dela Mancea care ieu în permamenţă am vorbit frumuos care nu meam bătut gioc de dînsa duamne fereştemă. Duamnă ieu veam zis că v-ă atmir nespus am decît 4 clase cum bine spuniea fimiu cînd ierea dornic că spună la tot cartieru care la bătut că cine ie mama şi tata intelectoal aşea deci ieu am decît 4 clase atmir eludiţiea dumevoastră şi ştinţa de carte care ieu nam avut parte de iea âm pare rău care am căotat sămă mărit de mică cu intelectoalu de tata analistului care ierea la seral mare om ca caracter ierea care ieu totuş prin asta numam făcut mai deşteaptă decît că scăpai dela cuada vaci care slobozea uneori. Dragă duamna Dorina care v-ă rog frumuos nu m-ă blocţ ie o rază de lumină blocu dumevoastră pentru mine care cel puţin Nelu mea zis că ie un bloc instructiv care a-i ce ânvăţa mea zis femee decînd ceteşti acolo parcă m-ai bine scri care ieu ierea alfabetă mă scuzaţ că vă spui şi nu numa atâta dar ce citesc aicea âm dă cum să v-ă spun o stare de evanghelizarea aşea gratis de la domnu MÎGÎ cacînd vine la uşă martori lu iehova carei alung prima dată credieam căm cere baniii da dupe aiea am ascultat cu atenţiie. Aşea fac şi acuma. Mai ziceţ duamna şi domnu MÎGÎ care să ştiţ ieu eau aminte.

        Vă pup.

  28. M.G. Says:

    Am adăugat cu aldine, între paranteze drepte, comentariile mele pe marginea mesajului scris de Dan M.

    Ai făcut ceva progrese zilele astea M.G.
    O dovedeşte faptul că începuşi să te mai controlezi şi astfel folosişi epitetul sălbăticiune doar o singură dată într-un mesaj aşa de lung, ceea ce e un mare pas înainte.[Eu cred că şi dacă foloseam cuvântul „sălbăticiune” de zece ori mai frecvent, tu tot un progres ai fi observat dacă o menajam în restul mesajului pe simpatica-ţi autoare. Nu mai spun că, dacă îi aduceam vreo laudă cât de mică, sigur m-ai fi declarat cel puţin echilibrat şi obiectiv…]
    În rest cam tot aceeaşi confuzie de planuri. [Afirmaţiei tale îi lipseşte explicaţia, demonstraţia, capătul de aţă… Totul e neclar. Cum poţi să fii atât de confuz!?]
    Subiectul era strict Lorena Lupu – mai concret blogul ei pe care eu în continuare îl găsesc a fi plăcut şi instructiv. [Aşa, aşa. Blogul e instructiv. Am observat. Cum citeşti ceva din el, cum sălbăticiunea îţi descarcă în sân o „basculantă” de splendori ale limbii.] Însăşi Sorina, după cum bine vezi, începu să savureze deliciile din postările mamei analistului. [Am observat eu ludica îngăduinţă faţă de personajul respectiv, însă cred el e tolerat nu pentru că ar fi mama analistului, ci pentru că e mai degrabă mama analgezicului.]Ce zglobie e când o citează! Iar tu se pare că te pregăteşti chiar acum să mergi la clătite. [Dacă ar fi vorba de nişte clătite cu crème pâtissière, n-ar fi rău. Din nefericire, sunt prea multe indicii care sugerează că personajul epuizează toate cremele disponibile ca să se dea cu ele pe faţă, pe paiaţă… ]Păi eu ce altceva vă ziceam?
    Lucrurile rămân aşa cum le-am stabilit de la bun început. [La început erau neclare, au rămas neclare sau, în cel mai bun caz, necorectate.]
    În altă ordine de idei, nu e prima oară când ne plimbăm împreună pe meleagurile creştinismului. Ştii prea bine că situaţia e neschimbată – fix aceeaşi era şi pe vremuri. Eu am fost întotdeauna un spirit mai ecumenic, în timp ce tu ai fost mereu înclinat spre particularismul în care s-a întâmplat să te naşti. [Nu ştiu la ce „particularism” te referi. Eu nu agreez ecumenismul pentru că Hristos nu e frate cu Buddha.] O ţii una şi bună cu adevărul care e unic şi pe care doar tu îl înţelegi, chestie pe care o „dovedeşti” spunând că ceilalţi nu se pricep la teologie şi că citează alandala, fapte stabilite tot de tine. [Adevărul e unic, aşa cum apa e unică, aşa cum aurul este unic şi aşa cum Dan M. este unic. Numai tu vrei să crezi că eşti, concomitent, şi Dan M. şi tăblaşul universal al ontologiei.]La viaţa mea am stat de vorbă pe îndelete cu mulţi preoţi. Cu toată dragostea, credinţa şi speranţa pe care ştii că le împărtăşim îţi mărturisesc că n-am întâlnit doi păstori de suflete care să-mi propovăduiască acelaşi unic creştinism. [Dacă ai remarcat diferenţe esenţiale, nu era nicio problemă; toţi sunt oameni şi toţi greşesc. De aceea se spune să nu te încrezi în oameni, ci în Dumnezeu. Pe tărâmul credinţei nu poţi face altfel.]Tu poţi să crezi că al tău creştinism este singurul adevărat, dar nu poţi să invoci această chestiune ca argument valid într-o dezbatere cinstită. [Eu cred că adevărate sunt cuvintele lui Dumnezeu. La el vreau să mă raportez. Dacă te îndepărtezi de Cuvântul Lui, e cert că greşeşti.] Asta e situaţia, căci dacă lucrurile ar sta altfel, atunci n-am mai avea în lume atâtea schisme, denominaţii şi aşa-zise erezii, toate întemeiate pe aceeaşi Unică şi Adevărată Biblie. [Din cauza multelor denominaţiuni suntem obligaţi, cu atât mai mult, să ne raportăm la Cuvintele lui Dumnezeu şi la exemplul lui Hristos. Că doar n-o să rămânem perplecşi în faţa stufărişului!] Iar eu cred cu tot sufletul că Isus Cristos râdea adeseori, chiar dacă evangheliştii n-au insistat prea tare asupra acestui aspect omenesc-poate-prea-omenesc al întrupării. [Eu nu ştiu dacă Hristos râdea, însă dacă a făcut-o, nu putea fi decât acel râs virtuos şi în nici un caz un râs provocat de vreo băşcălie sinistră, precum cea de pe blogul sălbăticiunii. Indiciile sunt altele, cel puţin în perioada maturităţii. Ştiind pentru ce este chemat şi însemnătatea chemării Sale în plan cosmic, nu doar terestru, m-aş mira ca Hristos să fi fost acaparat, fie şi pentru câteva clipe, de vreo”bijuterie umoristică” generată, voit sau nu, de vreun actor de ocazie. Suferinţa prefigurată, pe care urma să o îndure, nu era altceva decât traducerea fizică a păcatului, a răului la care conlucrează toţi oamenii, unii mai mult intenţionaţi decât alţii. Această sumbră realitate, cunoscută de Hristos în toate colţişoarele ei ascunse, nu cred să-i mai fi lăsat loc de vreun surâs, ştiind că El i-a dat omului un suflet grandios pe care cei mai mulţi dintre semenii noştri aleg să îl trimită în neant.]


  29. @ mama analistului
    Nu accept asemenea mesaj. Nu jigniți comentatorii de pe acest blog. V-am blocat accesul, gata! Dacă veți scrie civilizat, vă dau aprobare la comentariu, dacă nu, nu!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: