„Politica, scumpă doamnă…”

1 Februarie 2012

Asta era, din cîte îmi mai amintesc, o replică stereotipă, dar celebră, din piesa Titanic Vals de Tudor Mușatescu. Era acolo un personaj, avocatul Nercea, om politic și geambaș de politicieni care se ocupa de jocuri de culise și promitea, în schimbul unor sume importante de bani. posturi de deputați etc. Replica o spunea pe un ton superior, de cunoscător în ale politicii, iar doamna se uita extaziată la el, convinsă fiind că nu va ajunge să priceapă, deși nu era nimic de priceput.

Cam asta îmi spun eu cînd mă uit la emisiuni politice, la știri cu și despre politicieni, cînd citesc pe bloguri de profil, cum ar fi cel al Conului Mishu, din articolele căruia, sincer, nu pricep mai mult de 10%, cînd intru în polemici pe această temă și dau înapoi, fiindcă nu sînt pregătită.

Pe de altă parte, mă întreb ingenuu, cîți din actualii conducători, actualii foști și viitorii actuali înțeleg ceva din fenomenul ăsta. Cîți au ajuns acolo strecurîndu-se prin foșnetul jupoanelor, datorită vreunui Nercea, a traficului de influență și a unor sume de bani? Căci nu putem fi o țară care a fost și este condusă de idioți, penibili, isterici, hoți, incompetenți, judecați, arestați, eliberați și repuși în roluri. Nu putem fi o țară în care nu mai există oameni care se pricep la politică, au și studii de profil și  sînt și integri, adică au coloana vertebrală dreaptă. Care să nu se îndoaie în fața unor puteri găunoase, în fața unor alianțe falimentare, în fața unor bănci hrăpărețe. Nu putem fi, dar sîntem. Și atunci, deși nu mă pricep deloc la politică, mă gîndesc că, mai întîi, trebuie să scăpăm de acești Nercea. Apoi într-un spațiu ceva mai curat și fără trafic de influență, poate ar mai reuși să apară vreo floare rară care să ne scoată din rahatul ăsta în care sîntem băgați pînă la gît, sau mai sus?!

În orice alte condiții, nu avem ce ne propune, fiindcă tot nu va avea cine dispune.

Dar nu e vreme de revoluții, fiindcă e vreme de ninsoare, de ger și de chestii vremelnice care la noi sînt un capăt de țară, dintr-un capăt în altul, de la nord la sud și, mai ales la centru. Incredibil!

Anunțuri

3 Responses to “„Politica, scumpă doamnă…””

  1. Dan M. Says:

    Hello Sorina, how are you today? Good, isn’t it? I am so glad to have the true knowledge of this fact.

    La subiect:
    Un filosof grec, al cărui nume nu reuşesc să mi-l amintesc acum, făcea un raţionament deductiv prin care arăta că politica este o activitate umană de speţă inferioară, destinată persoanelor mai slab dotate la glagore. Câtă vreme cei buni îşi chivernisesc singuri viaţa, în felurite soiuri admirabile, cum ai putea să crezi că Zeul l-a înzestrat pe un om cu înţelepciune ca s-o azvârle pe apa sâmbetei purtându-le de grijă celor proşti?
    Apoi mai e în politică ceva ce o face şi mai respingătoare: mă gândesc la acea esenţă tragică, pe care atât de bine a surprins-o Corneille în piesele sale de teatru şi atât de convingător a analizat-o Steiner* în Moartea Tragediei.

    * Nu e vorba de teozoful Rudolf, ci de George. (observaţia asta nu e pentru tine, e pentru alţii)

    PS
    Într-un mesaj anterior ai spus o mare prostioară. Nu-mi eşti deloc antipatică. Dimpotrivă.

    PPS
    Anyway, my best and warmest wishes for the rest of the day (and week and month and year and decade and century and … life).

    • Sorina Says:

      Mă pui în încurcătură, ca de obicei! P.S.-ul mă făcu să sper că vei mai veni să scrii aici, fiindcă chiar îmi lipseau comentariile tale. P.P.S-ul mă aruncă în cea mai neagră deznădejde…
      La subiect: Îți mulțumesc pentru aserțiunile făcute, interpretînd spusele unor clasici. Mi-e foarte limpede acum de ce sînt așa de alienată cînd vine vorba de chestiile astea politice. Ești teribil, Dane!

  2. bogdan Says:

    Sorina, ăștia suntem, noi și cu politicienii noștri.
    Caragiale știa el ce spunea.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: