Punct și de la capăt

22 August 2011

Au trecut două săptămîni de cînd nu am mai scris, de cînd nu am mai citit, de cînd nu m-am mai uitat la televizor, nu am văzut vreun film, abia dacă am răspuns la telefon etc.

Abia dacă mi-am îndeplinit minimele obligații sociale și familiale. M-am abandonat jocului, am dat un reset, aveam mintea obosită, sufletul bolnav, nervii încordați la maximum. Eram în pragul depresiei, al neputinței, nu mă puteam aduna, regăsi, împăca sau certa cu mine însămi. Nu aveam deziderate, nu-mi păsa sau poate aveam doar impresia că nu-mi păsa. M-am trezit ca dintr-o beție, dintr-un coșmar. Am muncit pe rupte fără să agonisesc nimic. M-am enervat, am intrat în relație cu sumedenie de oameni din tot felul de țări de pe toate continentele, m-am împrietenit cu ei, le-am aflat problemele, am fost preocupată de soarta lor, m-am implicat, i-am ajutat. Am învățat engleza prescurtată, am folosit cuvîntul lol de mii de ori pe zi, am uiat de mine însămi. Am înțeles ce e dependența. Să vedem dacă pot înțelege și cum e sevrajul!

Anunțuri

9 Responses to “Punct și de la capăt”

  1. bogdan Says:

    Cum zic englejii – „coming back to real life”. 🙂 Baftă!

  2. Carmen Says:

    Poate daca intri o data in sevraj, te vindeci ! Good luck !

  3. Valerius Says:

    Sunteţi un „caz” interesant. Dacă aţi fi un personaj de roman, critica literară ante-decembristă ar fi scris cam aşa: „Sorina Druga trăieşte drama intelectualului naiv (care se autocaracterizează ca „apolitic”), împins până în pragul depresiei, al pierderii sensului vieţii, de către resorturile societăţii capitaliste alienante. Ea îşi găseşte „salvarea” în jocuri, devenind dependentă de ele, ca de nişte droguri”.

  4. bogdan Says:

    Ha, ha, ați fost tare aici, d-le Valerius! Parcă ar fi o critică a unui personaj dintr-unul din romanele lui Camil Petrescu, un burghez zdrobit de insensibilitatea societăţii capitaliste, societate dezumanizantă, alienantă!

  5. Valerius Says:

    Intenţia mea n-a fost să fiu răutăcios.

    Cred că se întâmplă ceva cu doamna Sorina. Nu neapărat sau nu doar în sensul exprimat de mine în comentariul de mai sus. Am înţeles că problema realizării profesionale a fiului dumneaei, în această societate care nu promovează valorile, a afectat-o puternic. Poate că o fi şi din cauza vârstei. În cazul meu, trecerea în o nouă etapă a vieţii este însoţită de trăirea intensă a unor probleme existenţiale.

    Sper că

  6. bogdan Says:

    Nu, nu am perceput critica ca fiind ceva răutăcios, dvs. oricum nu vă stă în fire să fiți răutăcios, a fost amuzantă, după cum spuneam am făcut legătura cu Camil Petrecu, am citit astfel de critici cu privire la personaje ale acestui mare scriitor, atunci când eram în liceu.

    Problema, reală, este că o societate capitalistă sălbatică, cum este cea de la noi – hai să nu ne ferim de cuvinte! – poate avea efecte mai mult sau mai puțin alienante asupra individului.

  7. Valerius Says:

    Cioc ! Cioc ! Sunteţi acasă ?

    • Sorina Says:

      Da, sunt acasă, de-abia am venit. Ce mai faceți, domnule Valerius? Nu fiți îngrijorat, sînt bine, nu sînt depresivă, nu am probleme cu băiatul. Mi-am luat și eu un concediu.
      Voi reveni et je vous appporterai les couleurs d’automne…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: