Stilul epistolar?

2 Aprilie 2011

Dragul meu,

Nu am mai scris demult o scrisoare. De fapt, nici nu mai ştiu să scriu o scrisoare. O scrisoare de dragoste sau o scrisoare către un prieten. Totul, dar absolut totul, dragul meu, se rezumă, în prezent. Cum se rezumă? Prin SMS-uri, pe facebook, pe twitter şi altele pe care nu le ştiu, nu mi le amintesc sau nici nu am auzit vreodată despre ele. Nu pot socializa în astfel de spaţii, mi se par reci, artificiale, prost concepute şi departe. Mi-e dor de scrisorile pe care le găseam, pe care le aşteptam cu emoţie, la cutia poştală. Acum, la cutia poştală, primesc doar facturi şi reclame. Nimeni nu-mi scrie nici măcar o felicitare. Nimeni nu mai trimite vederi cu litoralul sau cu cine ştie ce imagine din vreo staţiune montană. Nimeni nu mai ţine scrisorile frumos ambalate şi legate cu fundă. Nimeni nu mai reciteşte scrisori, fiindcă nimeni nu mai scrie nimănui.

Te simt departe, dragul meu. Mi-e dor de zilele acelea în care, deşi erai departe, te simţeam aşa de aproape. În care te simţeam lîngă mine şi chiar puteam comunica. Acum te caut pe net şi deşi am aşa de multe facilităţi, nu te găsesc. Tu ce mai faci? Eşti bine sau poate ţi-e greu? Dacă ţi-e greu, scrie-mi, dragul meu! De ce te-ai retras în tine? De ce ţii gîndurile negre pentru tine? De ce să cazi în depresie sau, poate, în uitare, de ce să te consumi aşa, de ce să suferi aşa, fără să ai un prieten lîngă tine, fără să-ţi spună cineva un  cuvînt bun, fără să-i pese nimănui, cînd toţi, dar absolut toţi, dragul meu, sînt în aceeaşi situaţie de singurătate pe care nici măcar nu şi-o mai conştientizează, fiind complet absorbiţi în necomunicarea contemporană a tuturor posibilităţilor de comunicare. Scrie-mi, dragul meu, aştept un cuvînt de la tine, o literă sau poate doar un semn. Dar să fie adevărate, dragul meu, să fie de la tine.

Nu prea ştiu cum să închei, fiindcă mi-e foarte greu să o fac, dragul meu…

Anunțuri

17 Responses to “Stilul epistolar?”

  1. conumishu Says:

    Foarte frumos. Cred că va avea succes… stai să trimit un twitter.

  2. Adriana Says:

    Minunata scrisoarea, Sorina… Ma duce cu gandul la scrisori de demult, asa cum spui, legate cu funda, ce s-au priedut in valtoarea vremii, si in vremurile de acum nici o sansa sa mai fie inlocuite de altele… E cam ca si cu fotografiile. Sa rasfoiesti un album, sau fotografii frumos aranjate in cutii, pe care le scoti cu oarecare piosenie si le privesti traindu-le simtindu-le… Si sa rasfoisesti albumele pe Picasa, sau aiurea… Of… Platim tribut vremurilor, si uneori (de prea multe ori) imi pare mult prea mare. Dar ce am putea oare face? Pastrez felicitarile de la aniversarile Mayutzei, legate cu o funda. Are deja vre-o doua albume ale ei cu fotografii cu ea si cu noi, alaturi de invitatii la aniversari primite de ea, sau mai stiu eu ce a vrut ea sa isi pastreze. Trimit inca vederi prietenilor si familiei de prin perindarile mele. Si cam atat 😦 Ultima scrisoare i-am scris-o mamei acum 10 ani… Telefonul a luat locul scrisului… Internetul a luat locul scrisului. Viteza, secolul (secolele) vitezei, ametitoare uneori, de prea multe ori, si din nou tribut platit… Si scriind constat ca mi-e dor sa primesc si eu o scrisoare, sa ii simt hartia intre degete, sa adulmec mirosul de cerneala (sau pix, dar prezent)… Na ca dau in melancolii…

    Ma bucur ca ai scris din nou, mi-ai lipsit.

  3. lulutza Says:

    Cand mi-e dor de tatal meu, deschid dosarul cu scrisorile primite de la el de-a lungul anilor. Le recitesc si in acele momente tata este iar langa mine si aproape ca intotdeauna descopar o nuanta noua pe care nu o remarcasem in alte randuri…….
    Multumesc, Sorina

  4. bogdan Says:

    Din perioada armatei și ceva post-, păstrez scrisorile domnișoarelor. A, da, și mai sunt și cele de la logodnica neamțului. Le păstrez într-o mapă, de care, bineînțeles, nu știe nevastă-mea, în care mai sunt și poze (decente, eu nu sunt precum cei de azi! :)) ale unor domnișoare cu care am umblat la vremea mea (o, tempora!).

    Da, secolul vitezei omoară scrisoarea de dragoste, una dintre ultimele rămășițe ale romantismului.

    • Sorina Says:

      Bine că nu mai scrie Dan M. pe aici, chestia asta, cu scrisori compromiţătoare păstrate de la logodnica altei persoane, ţi-ar fi atras multe pe cap…

    • bogdan Says:

      Ce să mai atragă atenția, Sorina, a trecut peste un deceniu de atunci! 🙂 Eu aveam 28 și ea 24, relația noastră a durat o iarnă, o primăvară și un început de vară, ceva peste 6 luni, cu totul, una dintre cele mai frumoase perioade ale mele. Ea era un copil atunci și nici eu nu eram departe, ce pot să spun cu siguranță este că eram îndrăgostit nebunește de ea. 🙂

      M-am dus la ASE, de curând, să-i scot un act – am rămas amici, iar eu întotdeauna voi avea o slăbiciune pentru ea – și când i-am văzut poza de pe diplomă m-a apucat melancolia, era poza de atunci, una din setul pentru diplomă pe care o am și eu cu dedicație.

      Au trecut valurile vieții și peste noi. Divorțată, recăsătorită și cu un copil mic, tocmai a trecut peste o boală foarte grea, acolo, în Germania.

      Când am vorbit cu ea la telefon și mi-a mulțumit, era emoționată, am simțit aceeași fiori în glasul ei, de pe vremuri, și m-am înfiorat și eu, mi-am dat seama că vocea ei senzuală a fost unul dintre calitățile pe care le iubeam la ea.

      Acum, însă, îmi iubesc, nespus, soția.

  5. bogdan Says:

    ”aceiași” – ptiu!

  6. Charles Says:

    Draga mea,

    Imi cer scuze pentru raspunsul tarziu, dar acum am dat peste aceasta scrisoare uitata in amalgamul informatiilor digitale. Am privit tremurand acest colt acoperit de praful clipelor de odinioara. Of…zambete scrise pe furis, vise neimpartasite, pasiuni nesfarsite, ganduri senine, dor sfasietor, toate stranse aici, adunate pe acea galbuie pagina. Clipe nedormite, vegheate doar de lumina trista a lumanarii, rani ce picurau dureri, sfasietor, pe albul foii. Minute ce sting odata cu visele a ceea ce a fost odata…

    Esti departe, nu te mai gasesc demult. Timpul sterge incet, zi de zi, acele clipe de odinioara. Caut firimituri din ce a ramas, dar constat cu regret ca ma agat doar de amintiri…totul e pierdut…retraiesc ,printre randuri, acele zile..zambesc.. of..singur, doar eu si cuvintele ce au pecetluit iubiri si au sters lacrimi..„pierdut e totu-n zarea tineretii si muta-i gura dulce-a altor vremuri”

    P.S. Am decis a-ti scrie pentru a-ti arata ca nu esti singura… singuratatea este pretul pe care trebuie sa-l platim ca ne-am nascut in aceasta perioada moderna, atat de plina de libertate, de independenta si de propriul nostru egoism…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: