Bilanţuri

28 Decembrie 2010

În vreme ce televiziunile s-au întrecut în a difuza filme cu şi despre Crăciun, filme comerciale, filme care vin şi trec, filme pe care nu le mai ţine minte nimeni, astfel că pot fi foarte bine reprogramate Crăciunul viitor, presa s-a aplecat asupra bilanţurilor lunare, respectiv cele mai importante (?!) evenimente ale anului care se apropie de sfîrşit.  Am citit despre „vedete” autohtone despre care nu auzisem niciodată, am văzut cum şi-au petrecut Crăciunul oameni politici despre care nu auzisem niciodată. S-a bătut moneda pe Moni şi Iri, s-au făcut topuri de piţipoance, topuri cu cele mai sexi sportive, au fost menţionate principalele sinucideri şi morţi accidentale.  Nu a fost uitat nimic pentru că, de fapt, totul fusese uitat.

M-au plictisit grozav toate acestea, pînă cînd, iată, văzui o reclamă: De mîine Andrei Pleşu va scrie, în fiecare miercuri, la Adevărul, despre el, despre noi, despre filosofie. Bun. Un om care, cred ei, va salva un ziar? Nu ştim nici noi, nu ştiu nici ei, dar merită încercat! Să ne salvăm prin cultură aş fi spus. Nu ne vom salva. Incultura a ajuns foarte departe. E peste tot. S-o acceptăm aşa cum e. Vorba lui Guţă pe care l-am văzut, întîmplător aseară la ştiri: Am avut de-a face cu atît de mulţi oameni, că am devenit un bun psiholog, la inteligenţa mea etc.etc. Adică nu, vorba lui Patapievici, în România maneliştii vorbesc mai bine decît mulţi dintre români. Aici, undeva între aprecierea lui Patapievici, ca şef al ICR, şi declaraţia lui Guţă, ca şef de MNL, aici cred că e nexusul adevăratei culturi de bilanţ!

Anunțuri

8 Responses to “Bilanţuri”

  1. bogdan Says:

    Vorba Barbarului, nu merită să te uiți la televizor. Eu nu-l folosesc decât pentru filme pe HBO sau pentru dvd player-ul.

    Cât despre Pleșu, ce să zic, sunt chiar un nihilist, nu citesc nici ziarele, prefer un SF bun.

    Dacă ar exista mai mulți ca mine, ăștia din mass-media s-ar apuca de vândut gogoși la propriu.

  2. Ana-Maria Says:

    N-am înţeles de ce te consideri nihilist în acest context de ziare şi SF, poate ne explici!

  3. Ana-Maria Says:

    M-am mai uitat încă o dată şi tot nu am înţeles cum poţi fi nihilist dacă pui în locul ziarelor, un roman SF. Nihilist fiind anulezi totul şi nu pui nimic în loc!

  4. bogdan Says:

    NIHILÍSM s. n. concepție, atitudine care neagă rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente într-o societate dată, fără a le opune în schimb altele superioare; atitudine de negare absolută. (< fr. nihilisme) sursa: unul dintre DEX-urile on-line.

    Dragă Ana-Maria,

    Sunt două două planuri pe care vom aborda problema ridicată de tine, cea a nihilismului meu:

    – În cadrul primului plan, îți voi preciza, deși nu credeam că o să fie nevoie, că am folosit termenul de ”nihilist” într-un sens mai metaforic și mai mult în glumă, eu nu neg decât o parte a socialului, și anume mass-media, sunt angrenat în societate, am o slujbă și accept regulile de morală, deci automat nu aveam cum să fiu un nihilist complet.
    – În cadrul celui de-al doilea plan, îți voi preciza că în conformitate cu definiția de mai sus, nihilismul fundamentalist, din punct de vedere doctrinar, nu exclude citirea creațiilor literare din cadrul genului SF.

    În concluzie, sper că am lămurit problema delicată a nihilismului meu personal, și, dacă vrei să te alături nihilimului meu parțial și anti-mass-media, ești binevenită.

  5. Ana-Maria Says:

    Nu mă pot alătura nihilismului tău delicat fiindcă eu sunt nihilistă anti- SF, lol…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: