Me and Bobby McGee

31 Octombrie 2010

Pe mine mă ştiu cît de cît, mă ştiţi şi voi tot cam atît. Cine ar fi acest Bobby McGee? Ei bine, este cineva care de o săptămînă face teste pe nervii mei. Freedom is just another word for nothing left to lose.  Cam asta mi-a mai rămas de pierdut. Sau ce-am avut şi ce-am pierdut, sau pagubă-n ciuperci, sau altele la fel de sugestive.

Îmi dau seama cu o uimitoare claritate că nu suport bărbaţii. Nu-i suport funciar, nu suport funciarul lor, mai bine spus. Mă enervează stilul lor, felul în care sînt construiţi pentru a avea cîrma jocului, a conduce lumea, a conduce maşinile, a conduce fabricile şi uzinele. A minţi, a înşela, a fi afemeiaţi, a fi beţivi, a fi „superiori”, a se da mari, a se da orgolioşi,  a se da solidari, a se da toate astea şi încă altele care nu-mi vin acum în minte. Dedesubtul acestor aparenţe nu e nimic. Sînt cel mai adesea laşi, lipsiţi de simţul responasabilităţii, de simţ practic, de bun-simţ. Adică cum ar spune englezii de common sense.

Să ascultăm cîntecul: (îmi dau seama, totuşi, că marea majoritate a cititorilor mei sînt bărbaţi, e posibil să-i pierd pe toţi şi tocmai de aceea revin cu sloganul flower power  Freedom is another word for nothing left to lose.)

Anunțuri

63 Responses to “Me and Bobby McGee”

  1. bogdan Says:

    Am vrut să scriu ceva serios, în care cel puțin să arăt ce responsabil sunt eu. Însă, nu voi mai face asta și glumind, voi spune doar că să vă ferească soarta pe voi femeile de împlinirea în cazul nostru, al bărbaților, a unei spuse celebre a lui Petru Rareș, preluată de un nu mai puțin celebru mare român ca motto pentru săptămânalul său: ”Vom fi ce-am fost și mai mult decât atât”. 🙂

  2. harapu Says:

    Nici eu.

    • Sorina Says:

      Asta mi-a plăcut. Dacă nu-ţi place de ei, înseamnă că îţi place de noi. Deci nu ai nicio legătură cu Occidentul şi de unde începe el, cum spunea intrecere. rullz!

  3. Ana-Maria Says:

    Care dintre noi nu a avut dezamăgiri şi nu a suferit din cauza lor? Lasă că trece şi asta, vine alta, vine altul şi o iei de la început.

  4. bogdan Says:

    Mă scuzați că mă bag în chestii femeiești :), dar cred că asta cu: ”oricine a suferit o dezamăgire, las’ că vine altul (alta în cazul părții masculine, pentru obiectivitate :)) și o iei de la început”, s-a cam banalizat puțin. Vreau mai multă fantezie … Ceva de genul: ”ai suferit o dezamăgire, fuck it, pleacă, lasă totul în urmă, ia avionul spre o destinație unde nu ai mai fost niciodată, spre Milano, par example … În avion ce se întâmplă? Sex cu copilotul în toaleta bărbaților? Nu … Ceva mai interesant! … În timp ce stăteai la business class cu Berdiaev în poală, consolându-te cu marile idei ale spiritualității rusești, stewardul, de care zici că e fratele geamăn al lui Pierce Brosnan, îți ia mâna ceremonios, ți-o sărută și-ți zice cu un adorabil accent sud-american: ”Sorina, sunt eu, Dan M, nu credeam că ești atât de fermecătoare, tu eres luciente como una estrella, altfel mi-aș fi învins timiditatea intelectuală și ți-aș fi pavat strada toată pe care locuiești cu petale de tradafiri (portocalii) aduși special cu avionul din Buenos Aires” … Mai departe … mai departe ”brodați” singuri 🙂 …

    PS Am în minte, pentru orice eventualitate, și variantele feroviară, rutieră și maritimă! 🙂

    • Sorina Says:

      Bogdane, fără scenarii, te rog! Sau, ca să nu zici că-ţi tai elanul scriitoricesc, fă scenarii de astea cu Dan M. şi dulcica mijlocie sau Ana-Maria, dar vezi să iasă bine ea…

      • bogdan Says:

        Sorina, eu am vrut să te binedispun, dacă am greșit, spune-mi … Eventual, îl scot pe Dan M. și-l bag pe Marius Bodochi, de exemplu 🙂 …

      • Sorina Says:

        Cine e Marius Bodochi? Nu am auzit de el.
        Uite cum facem. Îl scoţi pe Dan M şi îl bagi pe Horia. Asta m-ar binedispune cu adevărat, fiindcă eu ţin la Horia foarte mult, iar tu nu prea-l înghiţi. Hai fă scenariul ăsta, te rog frumos!

      • bogdan Says:

        Cu Dan M și Ana-Maria nu pot să scriu încă un scenariu, pentru că nu o cunosc prea bine pe Ana-Maria … Trebuie să existe totuși o afinitate între cele două persoane … Îmi pare rău.

  5. Flăcărica lu’ Stătică Says:

    Aici au fost scrise nişte amabilităţi de-alea specifice lui Luca. Fiindcă era chiar Luca!

  6. Ana-Maria Says:

    Se vede că eşti bărbat şi că nu înţelegi sufletul unei femei. Aşa ai fi procedat tu din construcţie, cum se spune şi în articol, Bobby McGee!

  7. bogdan Says:

    Dragă Ana-Maria, o observație: mai puține truisme înseamnă o viață mai plăcută!

    Eu cred că știu nițel ce înseamnă sufletul femeii, dar, poate vorba ta, mă-nșel …

  8. bogdan Says:

    Ce nu fac eu pentru tine … Deci, o luăm de la început …

    ”Ai suferit o dezamăgire, pleacă, lasă totul în urmă, și ce e mai bună pentru liniștirea sufletului decât o croazieră pe mare, marea, leagănul vieții și simbolul liniștii primordiale … Ce poate fi mai frumos decât o croazieră pe apele din sudul cizmei italice, care să-ți ia greutatea de pe suflet, să te facă să privești cu un ochi filozofic întâmplările trecute și cu speranță spre viitor … În timp ce stăteai pe punte, cu mâna sprijinită de balustradă, o mână se lasă peste a ta … Un domn bine conservat,în jur de șaizeci de ani, grizonant, te privește cu duioșie și-ți spune: ”Sorina, sunt eu, Horia, ți-am văzut întâmplător numele în registrul pasagerilor … Ce întâmplare … Am lăsat muntele, în primul meu concediu adevărat din ultimii douăzeci de ani și dau peste tine, aici, amândoi singuri, numai noi cu marea …. Dacă vrei, după ce terminăm cu croaziera, îți voi fi gazdă și ghid în munții noștri, e frumoasă marea aici, dar nici munții noștri nu sunt mai prejos …”

    • Sorina Says:

      Ha, ha, hai că e tare… Un domn bine conservat – de unde ştii tu asta? L-ai văzut tu pe Horia? Oricum aici nu e cu Buenos Aires, nu e cu trandafiri, nu e pic de romance. Tz, tz, ce ţi-e şi cu imaginaţia asta. Îţi dai foarte bine seama, cred, că dacă Horia m-ar fi abordat astfel, cel mult ar fi obţinut de la mine un zîmbet indulgent printr-o perdea de lacrimi vărsate pe altarul lui Bobby McGee…
      În orice caz am rîs şi m-am binedispus. Mai tîrziu, dacă eşti interesat, fac eu un scenariu cu mine şi cu Horia.

      • bogdan Says:

        Faci ce crezi tu de cuviință ca să te amuzi … 🙂

      • Sorina Says:

        Vezi cum eşti, nu mă încurajezi deloc. Ai tu ce ai cu Horia şi ţi-e frică să nu-l scot prea bine, prea în roz.

      • bogdan Says:

        Chiar nu am nimic cu el, cu Horia … Poți să-l scoți chiar roz-bombon, omul chiar merită să fie un personaj de roman, un personaj ca El Cid, de exemplu …

      • bogdan Says:

        Ce să fac, am voie să am și eu preferințe, Dan e personajul meu preferat …

        Mișto ar fi o povestire cu doi care se urăsc pe net și nimeresc în aceeași cușetă de două paturi suprapuse în trenul spre – ca să fie chiar tragic! – Budapesta … Cei doi își scot laptopurile, se așează amândoi pe patul de jos și încep să se injure pe net, în același timp icnind și înjurându-și adversarul printre dinți … La un moment dat, cei doi își dau simultan seama că acela de alături este exact individul cu care se urăște shakesperian pe net … De exemplu, cei doi ar putea fi domnii Francisc și Luca … Dl Francisc se ducea să-și vadă iubita din tinerețe, iar dl Luca, care avea un târnăcop cu el, voia să dărâme un pod pe noapte …

      • bogdan Says:

        Cu Horia a fost o variantă mai lejeră ca să nu se mai supere Flăcărica lu’ Stătică 🙂 …

      • Sorina Says:

        Tristă, înlăcrimată, cu bagajele făcute la repezeală, mă hotărăsc să dau curs unui îndemn pe care în mod constant eu şi intrecere l-am primit în ultimul timp. What the fuck, plec la Budapesta, nervii pe care mi-i voi face ascultînd limba vorbită în preajma mea îmi vor anihila complet tristeţea, aducîndu-mă într-o stare revoluţionară, foarte apropiată de a Efimiţei! Îmi cumpăr bilete la clasa a IIIa a trenului accelerat spre Arad, urmînd ca de acolo să iau un tren mai vestic, mai civilizat, mai tren, spre Budapesta!
        Pe la Braşov, că trenul care circulă prin România opreşte şi în localităţi unde doar s-a auzit de tren, urcă un domn drăguţ. Un tip politicos care cere permisiunea să ocupe unul din cele şapte locuri libere din compartimentul de clasa a IIIa, ştiut fiind că lumea bună care merge la Budapesta, merge numai la vagon de dormit, deci pe aici pe la clasa a III a bătea vîntul…
        Zic: Poftiţi, domnule, nu mă deranjaţi deloc.
        Îl privesc pe furiş, mai ales că el se uita constant pe geam, nu ştiu dacă pentru a admira peisajul sau pentru ca să nu-mi tulbure gîndurile care, unul din două, sau două din unul, erau îndreptate către Bobby McGee.
        După un timp zice:
        Doamnă, dacă tot vom călători atîta timp împreună, permiteţi-mi să mă prezint. Sînt Horia…locuiesc în Braşov şi merg pentru cîteva zile la Budapesta, într-o călătorie de plăcere.
        Îmi pare bine de cunoştinţă. Şi eu merg tot la Budapesta, schimb trenul la Arad, situaţiunea financiară nu-mi permite mai mult. Sînt o biată femeie lipsită de scop, dar şi de mijloace. Ce este interesant, este că eu cunosc pe cineva Horia din Braşov de pe un forum, de pe două, de la mine de pe blog. Un tip la fel de politicos, la fel de discret, la fel de direct ca şi dumneavoastră.
        Ce blog aveţi? Mosche şi Mordecai, că eu pe acolo îmi fac veacul…
        Nu, zic oarecum intimidată de poziţia de top a blogului invocat, un blog mai subţire, de vară aşa, cu şi despre ruşi sau portughezi, Madame Bovary se numeşte.
        Ah, tu eşti Sorina, ce întîmplare, cît mă bucur că în sfîrşit ne cunoaştem. Dar ce e cu tine, ce ţi s-a întîmplat de mergi la Budapesta, fiindcă ziceai la un moment dat că la Budapesta tu mergi doar cu tancul, deşi eu îţi propusesem un mijloc de locomoţie mai accesibil, adică bicicleta. Rîdem amîndoi şi simţim că ne leagă ceva. Poate certurile despre teoria probabilităţilor pe altarul ignoranţei danemice la acest capitol, poate cele pe limba română, poate…
        Cîte zile stai la Budapesta mă întreabă. Trei, dacă rezist, dacă nu iau primul rapid spre ţară. Hai că poţi să stai trei zile, îţi arăt eu oraşul, ne plimbăm pe podul cu lanţuri, mergem pe străzi rău famate, discutăm despre Demonii lui Dostoievski şi poate punem şi de o revoltă a maselor. Dragă Horia, ce să zic, în halul de vulnerabilă în care sînt, e posibil să accept.
        Şi am acceptat…

      • bogdan Says:

        Supertare povestirea! Bravo! Am râs de mai multe ori când o citeam!

        Sunt câteva faze antologice. Două dintre acestea mai jos:

        ”What the fuck, plec la Budapesta, nervii pe care mi-i voi face ascultînd limba vorbită în preajma mea îmi vor anihila complet tristeţea, aducîndu-mă într-o stare revoluţionară, foarte apropiată de a Efimiţei!”

        ”Ce blog aveţi? Mosche şi Mordecai? Că eu pe acolo îmi fac veacul …”

  9. bogdan Says:

    Marius Bodochi e un actor foarte bun, șarmant, originar din Cluj …. L-am văzut în ”Regele moare”, de Eugen Ionescu, unde a fost nemaipomenit …

    Au contraire, eu îl simpatizez pe Horia, el e pata de culoare de pe aici …

  10. Dan M. Says:

    „nu suport bărbaţii. Nu-i suport funciar, nu suport funciarul lor, mai bine spus. Mă enervează stilul lor, felul în care sînt construiţi pentru a avea cîrma jocului, a conduce lumea, a conduce maşinile, a conduce fabricile şi uzinele. A minţi, a înşela, a fi afemeiaţi, a fi beţivi, a fi “superiori”, a se da mari, a se da orgolioşi, a se da solidari, a se da toate astea şi încă altele care nu-mi vin acum în minte. Dedesubtul acestor aparenţe nu e nimic. Sînt cel mai adesea laşi, lipsiţi de simţul responasabilităţii, de simţ practic, de bun-simţ..”

    Bravo darling, faci progrese! Observaţiile şi raţionamentele tale sunt din ce în ce mai închegate, aproape că mi se par a fi în deplină armonie cu afinităţile tale elective.
    E absolut firesc să te prezinţi cu această descriere a Bărbatului, de vreme ce tu consideri că Ludovic (zis şi Organ) reprezintă quidditatea bărbăţiei.

    P.S. Am totuşi o neclaritate, dovadă că nu te cunosc îndeajuns. Dacă ar fi să fie ca febleţea ta pentru Ludovic să nu rămână la stadiul de aspiraţie, ci să se transpună într-o iubire concretă, în ce familie crezi că am putea-o încadra: în “l’amour de vanité”, au machea taman în “l’amour-passion”?

    • Sorina Says:

      Dragă Dane,
      Sub aerul aşa de politicos al acestor observaţii ale tale se ascund mai multe capcane. Pot să cad în ele, pot să mă împiedic sau pot chiar să-ţi dau un răspuns.
      În primul rînd progresele astea de care mă feliciţi tu ar trebui de fapt să arate că nu am cunoscut Bărbatul cu majusculă, dintr-o soartă şi-un ghinion, dar completarea cu afinităţile elective ne arată nouă, tuturor celor care mai citim pe aici, că la mine nu e vorba de asta ci de o lipsă de discernămînt în care vezi bine: Ce să-ţi fac, darling, dacă ai tarife aşa mici…
      Dacă traducerea este corectă, rogu-te vino cu nişte contra-argumente, ceva, şi demonstrează-mi că nu am dreptate. Se acceptă şi puterea exemplului personal frumos narat într-un portret al tău. În paranteză fie spus, nu mă îndoiesc că vei face asta, quidditatea ta cea mai puternică fiind sinceritatea, bărbăţia şi asumarea. Căci tu nu eşti ca ăştia de care spuneam eu. Tu nu eşti laş, să-ţi fie teamă să răspunzi.
      Apoi, mai spune-mi, te rog, care este quidditatea Bărbatului, în general, nu la Orban, ocazie cu care aş putea să fac progrese aşa de mari încît aş îmbrăţişa pe loc afinităţile tale elective.
      Aştept negreşit răspuns!
      P.S. La neclaritate: Cred că aş alege amorul fizic, cu condiţia ca Orban să fie frumosul ţăran ungur care aleargă prin pădure!

      • Dan M. Says:

        “puterea exemplului personal frumos narat într-un portret al tău”

        Ioi, vulpiţa mea şireată, dar n-ai pofti tu mai bine să mă prezint în faţa ochilor tăi şi să execut un striptease?
        Nici măcar în planul general nu-mi dă inima ghes să te combat. Nu face botic, că-ţi explic imediat de ce:
        Eşti teribil de nostimă în diatribele astea ale tale împotriva bărbaţilor. Păi dacă ţi-aş scoate misandria din cap, admiţând că ţi-ai pleca urechiuşele la eventualele mele argumente, aş comite un păcat pe care Zeul Hazului nu mi l-ar ierta niciodată. Aşa că fii tu însăţi! Va să zică: dă-i înainte cu meliţa şi toacă-i zdravăn pe bărbaţi, spre straşnica lor desfătare!

      • Sorina Says:

        Nu ştiu la ce să mă gîndesc mai întîi. La Godot sau la regele Lear?!
        Fie. Nu mă combate, desfată-te pe seama misandriei mele.
        Nu înţeleg, totuşi, ceva, dovadă că nu te cunosc îndeajuns
        De unde şi pînă unde se născu în organul gîndirii tale ideea că eu aş putea pofti să faci striptease în faţa mea, cînd eu cerusem doar o naraţiune de tip portret? Nu mă refeream la tipul acela de portret lung şi plicticos de care vorbeşte Diderot în Jacques fatalistul şi stăpînul său, ci la cîteva caracteristici generale, cum ar fi: eu nu sînt mincinos, nu înşel, nu sînt afemeiat, sînt corect, sînt responsabil; împreună cu argumentele care ar fi putut da amprenta verosimilităţii spuselor tale.
        P.S. Botic oricum am făcut şi, chiar acum cînd scriu, am realizat asta, ceea ce mă face să rîd, fiindcă a fost o chestie absolut involuntară. Totuşi, nici nu credeam că vei răspunde ceva, că mă vei combate cumva, era prea periculos, aşa că dezamăgirea e doar pe jumătate.
        P.P.S. În planul general al discuţiei despre striptease, îţi spun sincer că nimic nu mi se pare mai dizgraţios decît această activitate pentru un bărbat şi nu le-am înţeles niciodată pe femeile care frecventează astfel de cluburi pentru a intra, zic ele şi se manifestă pe măsură, în stare preorgasmică.

  11. Dan M. Says:

    Eu cred că exhibarea prin cuvinte, într-o conversaţie purtată pe vreun sait sau în “lumea reală”, a meritelor, a împlinirilor şi a virtuţilor personale este simptom infailibil al prostului superficial, înzestrat cu un suflet grosolan şi năucit de îngâmfare.
    De aceea, mi s-a părut dizgraţioasă sugestia ta – fie ea şi făcută în glumă – de a mă înfăţişa cu un asemenea “autoportret” şi astfel a încolţit în organul gândirii mele ideea de a te face să simţi ceea ce am simţit eu. Văd că am reuşit prin chestia cu striptease-ul, dovadă că te cunosc mai bine decât îţi închipui tu, drept pentru care te felicit.

    • Sorina Says:

      Ioi! Nu aş fi crezut vreodată că poţi să faci un compliment aşa de frumos, asta dovedeşte că nu te cunosc prea bine, drept pentru care te felicit şi eu.

  12. bogdan Says:

    Pot să vă felicit și eu? Nu știu pentru ce, doar așa, ca să intru în atmosferă. 🙂

    În perioada asta de restricție bugetară, aș face și un streaptease pentru doamne, ca să mai scot un ban, mai ales că arăt mulțumitor. O parte din banii primiți s-ar duce la fiică-mea, care este studentă la stat, iar cealaltă parte ar fi pentru coșul zilnic de produse.

    Dane, dacă și tu ești afectat de criză, facem un parteneriat. Ne-am lua un nume exotic, ceva de genul ”Beach Boys”.

    • Sorina Says:

      Bogdane, dacă nu ai înţeles pentru ce, nu-i nicio problemă. Totuşi, chestia asta care s-a petrecut azi, îmi aduce aminte de o expresie: Eu am o părere foarte bună despre tine, tu ai o părere foarte rea despre mine şi asta dovedeşte că nici unul din noi nu se pricepe la oameni.
      Fără legătură cu dialogul dintre mine şi Dan. Pentru simetrie.

  13. bogdan Says:

    Nu, nu mă înțelege greșit, Sorina :), eu am priceput de ce v-ați felicitat voi. Pentru că mi-a plăcut atmosfera astfel creată, am venit și eu cu o felicitare, tocmai ca să intru și eu în această atmosferă (sărbătorească), fără a avea vreun alt motiv în plus.

    • Sorina Says:

      O atmosferă sărbătorească ca la marile împăcări istorice şi aici vii tu cu exemple, că eu nu le am!

      • bogdan Says:

        Împăcări istorice ar fi între mine și domnișorul Boeriu, între domnii Luca și Francisc, între domnii Dan M. și Valerius și între cele trei ipostaze ale Lexiei.

        Parcă-l văd pe dl Luca plângând cu sughițuri pe pieptul hunic al d-lui Francisc:
        – Francisc-bacsi, am fost răăăăăăăuuuuu, iartă-măăăăă …
        – Tu, Luka, copil frumos, stai locului cuminte că-ți dă Ferry un gugoș …
        – Ferencz, Ferencz, ce băiat bun ești … dar nu-mi dai și Ungaria ca s-o alipesc la Dolj?

  14. Ana-Maria Says:

    Eu nu mai pricep nimic. Rezonează cu gazda blogului de zici că-s suflete pereche şi mie îmi face propuneri de amor. Bobby McGee pictat!

    • Sorina Says:

      Fiindcă pe tine te iubeşte, cu mine mai rezonează din cînd, în cînd. E ca la efectul pendul, sau invers decît acesta. Toată chestia e că se menţine portanţa.

  15. bogdan Says:

    Ana-Maria,

    Ca să salvez onoarea acestui blog, dacă îmi spui câți ani ai, îți găsesc pe cineva de la mine de la job, am câțiva burlaci eligibili, numai să vă potriviți la vârstă.

  16. harapu Says:

    De la Dan M. citire:
    „Eu cred că exhibarea prin cuvinte, într-o conversaţie purtată pe vreun sait sau în “lumea reală”, a meritelor, a împlinirilor şi a virtuţilor personale este simptom infailibil al prostului superficial, înzestrat cu un suflet grosolan şi năucit de îngâmfare.”

    Subscriu. Problema e că el nu-şi dă seama.

    • Sorina Says:

      Cine e el? Horia, încetează cu stilul ăsta laconic, misterios şi aluziv…

      • harapu Says:

        Cine e el? Cine altul decît „prostul superficial”. Care n-are cum să se simtă aluzat căci nu-i în stare a fi capabil să-şi dea seama.

        Subscriu încă o dată pasajului pe care l-am citat şi iartă-mi constatarea teoretică ce te-a deranjat.

  17. bogdan Says:

    Ce mai faci, măi harapu mic ce ești, iar ai ieșit din criptă ca să mai filozofezi și tu un pic? Cum mai e cu epilatul?

  18. bogdan Says:

    … Mă gândeam să scriu o povestire cu harapu în chip de contele Dracula. Un Dracula grizonant, manierat, care-și caută jumătatea ca s-o facă vampiriță, să-l acompanieze timp de eoni în strădaniile lui de reformare a ortografiei limbii vampirești și pe saituri cu miez gen Moshe@Mordecai și Forumul Nanu. Bineînțeles, aceasta, ca să fie aleasă, ar fi trebuit să dovedească o inocență minimă, de exemplu să nu fie auzit vreodată de Veet sau de Farmec și nici de Marx sau de Engels sau de divorț.

  19. Ana-Maria Says:

    Mulţumesc pentru mâna întinsă dar nu e nevoie, nu sunt aşa disperată. Constatam doar!

  20. bogdan Says:

    Cu plăcere, Ana-Maria. Estoy a tu disposicion.

  21. harapu Says:

    Încă ceva. Constat că blogul lui Moshe & Mordechai este tratat cu abia disimulată condescendenţă pe aici.

    Asta îmi aduce aminte de una dintre fabulele lui Karel Capek. O redau integral:

    „Porcul şi perlele
    Brrr! Ce porcărie mi-au băgat în lături!”

    • bogdan Says:

      Horia este supărat, se pare, pentru că nu și-a găsit vampirița.

    • bogdan Says:

      Acum, pe bune, dacă tot am alunecat în ipostaza asta de Cupidon, mă gândeam să-i fac și lui harapu o lipeală. Am la serviciu o doamnă distinsă, de 59 de ani, şarmantă încă, văduvă, care iese la pensie luna asta. Cred că o să aibă pensie cam 2.500 de lei, ceea ce nu-i de aici. Tipa e foarte fină, e în zodia Capricornului, deci se potriveşte cu Peştele care e Horia, şi are în plus o calitate, care nu ştiu însă cât contează pentru Horia, vorbeşte şi scrie o engleză impecabilă. Eu vreau ca lumea să fie fericită.

    • Sorina Says:

      Cum adică cu abia disimulată condescendenţă, în ce accepţiune a termenului? De respect sau de atitudine de bunăvoinţă faţă de cineva inferior? Şi în plus, am amintit în scenariul meu despre acest blog, fiindcă ştiam că ţie îţi place. Nu era nicio disimulare şi nimic. Era o glumă. Nu ştiu ce ai azi, dar să ştii că eu nu mă supăr pe tine.

  22. bogdan Says:

    Vorbind de bărbați bine conservați de 60 de ani, Sorina, l-am văzut ieri pe Gabriel Byrne, într-un film din 2009, ”Leningrad”, o coproducție Anglia- Rusia-Germania. Gabriel Byrne este născut în 1950 și este într-adevăr bine conservat pentru vârsta sa.
    Filmul a fost interesant (http://www.imdb.com/title/tt0432314/ este secțiunea dedicată acestui film pe imdb), regizorul este rus, în el au mai jucat dintre actorii cunoscuți, în afară de Byrne, Mira Sorvino și Armin Mueller-Stahl, mi-a plăcut cum au jucat toți trei. În afară de aceștia, mi-a mai plăcut cum a jucat o rusoaică în rolul tinerei milițience Ninocika.
    De la un timp am observat că TVR1 a început să dea filme bunicele. ”Leningrad” l-am înregistrat pe dvr, a fost difuzat luni, la o oră târzie.

    • Sorina Says:

      M-am uitat la imdb, i-am văzut şi poza. Nu-mi place. Are ochii albaştri, albastru deschis. Nu am văzut filmul. Am încercat să mă uit aseară pe AXN Crime la Columbo şi am adormit cu televizorul pornit…

  23. bogdan Says:

    Oricum :), eu nu l-am recomandat ca frumusețe, ci ca un model de bărbat de 60 de ani care se ține bine. Și Pierce (Brosnan), care e născut în 1953, ar putea fi băgat în această categorie. 🙂

    • Sorina Says:

      Comparaison n’est pas raison, pe de o parte. Pe de altă parte Pierce e chiar un bărbat frumos, masculin, provocator. Are şi el ochii albaştri, dar este albastrul acela intens care-ţi dă fluturi în stomac. În plus e şi în zodia Taurului care este preferata mea din mai multe considerente pe care, însă, nu le voi dezvolta.

  24. bogdan Says:

    Și celălat este Taur și tot irlandez. Este un actor profund (nu că ”băiatul frumos” Pierce nu ar fi, am văzut ”Matador” cu el, unde Pierce a făcut un rol mare, ți-l recomand dacă nu l-ai văzut), l-am văzut în niște filme unde m-a impresionat de-a dreptul jocul. Și Byrne le-a avut cu gagicile, a fost cuplat cu multe femei frumoase. Uite-l când era tânăr și nu un bine conservat ca acum: http://byrnefilms.ru/gabriel_byrne000.jpg .

    • Sorina Says:

      Mă uitai şi eu pe net. În vreme ce Pierce are o nevastă pe care chiar o iubeşte, chiar dacă s-a îngrăşat şi arată de o bîrfeşte tot Hollywood-ul, om serios deci, Byrne ăsta al tău e un afemeiat şi jumătate. Na, să mai ai încredere în zodii…

  25. bogdan Says:

    Băi, omul, Gabriel Byrne, e divorțat, a fost căsătorit cu una din femeile interesante ale Hollywoodului, Ellen Barkin, cu care are doi copii. Deci, poate să haiducească cât îi vrea mușchii lui. Tipa are o biografie care merită citită – http://www.imdb.com/name/nm0000289/bio .

  26. bogdan Says:

    ”Băi”nu-ți era adresat ție, era doar o chestie retorică, dacă vrei, adresată mie însumi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: