Religia şi morala

4 Februarie 2010

Am găsit un articol foarte interesant în Dilema Veche. Pun linkul aici şi citez:

În cealaltă situaţie, morala fără religie este una relativă, căreia îi lipseşte autoritatea. Mai mult decît atît, noţiunea de interdicţie implicată în actul moral devine un motiv de angoasă personală şi socială, de înstrăinare sau alienare, ca să folosesc termenul unui alt intelectual major (cel puţin pentru vremurile noastre), format în spaţiul protestant (Karl Marx). Astfel, interdicţia se arată în dimensiunea sa opresivă, şi nu în cea constructivă, ca o condiţie pentru izbăvire. Spus în alt fel, interdicţia nu mai reprezintă un instrument de eliberare de rău şi suferinţă, ci o cauză ultimă. Nu este întîmplător că tot ceea ce s-a întîmplat în anii ’60 şi se întîmplă într-un fel sau altul pînă în zilele noastre reprezintă revolta împotriva interdicţiei, cu aşteptarea utopică că astfel ne vom elibera de ceea ce ne doare. Ceea ce trăim revoltîndu-ne, în multe situaţii, nu sugerează altceva decît decuplarea religiei de morală şi absenţa voinţei de a le privi împreună.

Doamne, şi cîţi dintre noi nu fac altceva decît să trăiască revoltîndu-se…

Anunțuri

11 Responses to “Religia şi morala”

  1. horia Says:

    Religia este ea însăşi o oprelişte.
    E de la sine înţeleasă respectarea cătuşelor moralei cînd te afli între zidurile temniţei.
    Sau, ca s-o iau din afară spre înăuntru (ceea ce numai mie – ateul – îmi este permis), între zidurile copleşitoare ale temniţei încătuşarea e un fapt minor, banal, firesc, atît de insignifiant încît nu are puterea să provoace alergii şi revolte.

    • Sorina Says:

      Horia dragă, nu voi polemiza cu tine şi tu ştii de ce. Nu am înţeles, însă, chiar aşa ateu cum eşti tu, dacă articolul prezintă un punct de vedere rezonabil sau nu.

      • horia Says:

        Nici eu n-am timp de polemici. M-a pus drăcuşorul ăla ateist să te zgîndăr niţel.

        Profit că nu e cu ochii pe mine (nu ştiu ce face) ca să-ţi cer niţică iertare. Nu una întreagă pentru că nu-mi retrag ideile. Sunt ale mele, nu ale lui.

  2. Adriana Says:

    Interesant articolul.

    Nu sunt insa de acord cu blamarea revoltei. Revolta, intr-o mare masura, cred ca e un motor al evolutiei. Daca multi din inaintasii nostri ar fi respectatat acel „crede si nu cerceta” si nu s-ar fi revoltat impotriva lui, acum nu am fi putut comunica in acest fel…

    Si mai cred ca a te revolta in diferite situatii ale vietii nu e dovada neaparat dovada de decuplare a religiei si moralei. Si asta tocmai pentru ca cele doua se afla intr-o relatie cu dublu sens, cum spune si autorul articolului:

    „Punctul de vedere pe care-l afirm şi intenţionez să-l argumentez în rîndurile care urmează este că, în opoziţie cu dl Peter Singer, raportul dintre religie şi morală în viaţa practică nu este strict unul de subordonare sau izolare, la fel cum nu este nici unul de coordonare. Este ceva mai mult şi mai complicat (ca, de altfel, întreaga realitate pe care dacă vrem să o înţelegem, trebuie să ocolim reducţionismele): un raport în dublu sens, de influenţare reciprocă.

    De fapt, cred ca mai degraba ar trebui folosit termenul credinta, si nu religie. Cele doua nu sunt unul si acelasi lucru. Mai degraba simt credinta si morala legate intre ele, decat religia si morala.

    Parerea mea.

    • Sorina Says:

      În primul rînd, bine aţi venit la mine pe blog!
      În al doilea rînd, apropo de ultimul paragraf din comentariul dumneavoastră, care ar fi pentru un credincios deosebirea dintre religie şi credinţă? Adică accept, să zicem, decuplarea moralei de credinţă, în religia mozaică, dar le văd legate în creştinism, fiindcă eu sînt creştin?

  3. Adriana Says:

    Eu vad religia ca si credinta incorsetata si dirijata de reguli, reguli impuse de cei ce vor puterea si controlul prin exploatarea credintei oamenilor. Religia e politizarea credintei, pervetirea ei in scopuri ce sunt foarte departe de ea.

    De exemplu, cum se impaca Inchizitia, cruciadele, cumpararea de indulgente, cu invataturile lui Isus?

    • Sorina Says:

      Poate că Biserica, istoriceşte vorbind, a avut şi ea păcatele ei. Religia însă, nu. Religia creştină, ca set de reguli şi învăţături, despre iubirea faţă de Dumnezeu, e chiar credinţa mea. Nu văd altfel cum aş putea fi credincioasă în absenţa religiei. Şi, evident, chiar nu am cum să separ morala de credinţă, doar fiindcă ar putea fi interpretată ca o oprelişte.
      Punctul de vedere expus de dvs. se regăseşte mai degrabă în surele Coranului. Există sure în care ai voie să ucizi, de exemplu, în numele lui Allah. Nu e cazul la noi, la creştini.

      • Adriana Says:

        Eu nu separam morala de credinta, ci de religie,
        eu considerandu-le pe cele doua separate.

        Cat despre islam sau alta religie, egal care. A ucide tine de constiinta fiecaruia, de sistemul de valori, si, dar nu in ultima instanta, de context, de viata. Egal ca e crestin, musulman sau evreu. Iar regulile stabilite de cine mai stie cine, nu opresc pe nimeni sa ucida. Vezi pedeapsa cu moartea existenta inca in crestina SUA.

  4. Adriana Says:

    Offtopic :D: noi ne cunoastem de la VA, unde eram per-tu. Putem sa ramanem si aici la fel? 🙂

    • Sorina Says:

      Da, sigur! Adi? Nu? Ai o fetiţă foarte drăgălaşă. Deşi nu am mai scris acolo demult, m-am uitat cu mare plăcere la toate fotografiile ei. Este, cu adevărat o frumuşică, cu buclele ei blonde şi ochii mari albaştri. Să-ţi trăiască!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: