Omul duplicat

4 Ianuarie 2010

José Saramago, zice Wikipedia, se declară comunist şi ateu. În mod normal, ar fi trebuit să nici nu mă ating de cărţile sale. Spun asta fiindcă am foarte multe discuţii cu prieteni de-ai mei care, fie nu-l citesc pe Păunescu, zic ei, fiindcă a fost comunist şi lingău, fie nu-l citesc pe Cărtărescu sau pe Patapievici, zic ei, fiindcă au dat dovadă de lipsă de naţionalism şi exemplele ar putea continua la nesfîrşit. Sau poate nu la nesfîrşit. S-ar putea opri la Vasile Voiculescu şi la Mircea Vulcănescu.
Eu, mai deschisă la consens (sic!), am susţinut întotdeauna că opera e operă şi autorul e şi el un om, cu bune şi cu rele, cu interese personale etc. Deci, deşi Patapievici a făcut nişte chestii absolut nepermise prin prisma axiologiei mele, cartea sa Zbor în bătaia săgeţii e unică, valoroasă şi, pentru mine, e chiar o carte de referinţă, aproape de sufletul meu. La fel cu Cărtărescu sau cu Păunescu care au nişte poezii excepţionale.
Să revin la Saramago. Am aflat despre el prin ’90 cînd, pasionată fiind de Pessoa, am citit nişte fragmente din cartea sa Anul morţii lui Ricardo Reis. Nu m-a interesat nimic despre Saramago, nu am verificat dacă e ateu sau comunist, nici nu am mai citit altceva, pînă acum vreo doi ani cînd un prieten de la distanţă, un om care se ocupă de blogul Cu cartea pe carte călcînd, mi-a recomandat două romane de acest autor, Eseu despre orbire şi Eseu despre luciditate. Romanele respective le-am citit cu o senzaţie permanentă de rău. De invazie, de atentat la străfundurile minţii mele. Părea o joacă dirijată cu mintea lectorului. Nici nu ştiai ce conexiuni să faci mai întîi, nu ştiai unde te trimite cu gîndul şi cînd te aduce înapoi. Cum voiai să pui o etichetă, erai adus la faza iniţială şi trebuia să o iei de la început. Lectura cărţilor lui Saramago e o competiţie continuă a minţii lui cu mintea ta. Nu am niciun fel de confirmare, dar cred că nu găseşti cu uşurinţă două interpretări la fel ale aceleiaşi cărţi. Şi nu mă refer aici la critici, mă refer la cititorul obişnuit, dar dedat lecturii.
Iată-mă în faţa Omului duplicat. Ai impresia că titlul spune totul, eu mai făcusem nişte conexiuni cu Pessoa şi heteronimele sale, ca sursă de inspiraţie, mă credeam asigurată. Uimitor a fost pentru mine că Saramago însuşi a făcut explicit această referire în roman, dar într-un fel în care, cred, conexiunea mea era şi nu era bună. Adică era bună din punct de vedere al omului duplicat care, zic eu, zace în fiecare dintre noi. Nu era bună, fiindcă autorul se distanţează de ea, tocmai ca să ne-o apropie.
Romanul poate fi un SF, poate fi un thriller, poate fi un roman de dragoste tulburător. O dragoste neîmpărtăşită sau în contratimp. O carte despre oameni, despre oamenii duplicat, aşa cum sîntem noi toţi, în ultimă instanţă.
O carte care mi-a plăcut, care m-a tulburat. O carte care deschide o lume şi o închide în ea însăşi. O carte pe care v-o recomand tuturor.

Anunțuri

4 Responses to “Omul duplicat”

  1. Bogdan Says:

    Excelentă cronica! Chiar o să citesc cartea lui Saramago!

    Am citit de curând ceva ce am scris cu mult timp în urmă, parcă nu eram eu acela! Câtă dreptate este în aceasta spusă, cu oamenii duplicați, aceiași din majoritatea punctelor de vedere, dar cu diferențe subtile care îi fac diferiți!
    Timpul, devenirea ne fac să fim alții, diferiți de cei care eram la un moment dat. Oare câți oameni-duplicat lăsăm în urmă în cursul vieții noastre?

  2. danboeriu Says:

    Ca să respectăm adevărul istoric, o să spun că eu ţi-am recomandat doar „Eseu despre orbire”. „Eseu despre luciditate” încă nu l-am citit şi-mi amintesc că, după ce-ţi spusesem cât de fain a fost „Eseu despre orbire”, tu ai fost cea care mi-a recomandat să citesc cartea despre luciditate. Ţie-ţi plăcuseră amândouă. Sigur că voi citi şi eu „Eseu despre luciditate” pentru că Saramago rămâne, după părerea mea, unul din marii scriitori ai vremilor noastre. „Intermitenţele morţii” a fost de asemenea o carte în care macabrul şi umorul (negru ori incolor) fac un cocktail gustos, gustos…

    • Sorina Says:

      Să respectăm adevărul istoric, atunci! Nu mai ţineam minte, vîrsta deh…
      Oricum te aştept cu comentarii despre Omul duplicat, după ce o citeşti.
      În altă ordine de idei, M.G. care scrie la tine e M.G.-ul comun? (sic!)

      • danboeriu Says:

        Bănuiesc, nu pot să bag mâna-n foc, dar aşa cred. Am conversat cu dumnealui şi pe mail acum ceva vreme, voia să mă coopteze într-un proiect ce părea îndrăzneţ, dar care se pare că n-a ieşit până la urmă. N-am, printre cunoscuţi, alt M.G., deci trebuie că despre dumnealui e vorba.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: