Un comentariu sau poate mai mult

17 Decembrie 2009

Parcă s-a mai limpezit atmosfera. Nu mai viscoleşte aşa ca ieri, cînd totul îndemna la revoltă şi gîndurile aveau ţinte precise, chiar militante, iar simţurile se ascuţiseră ca în faţa marilor bătălii.

Azi aş vrea să povestesc o legendă, o legendă despre cuvinte sau despre Cuvînt, ceva ce am citit demult, poate prin ’88-’89 şi, uite, acum cînd scriu, îmi dau seama cît de actuală sînt în Jurnalul acesta,  referindu-mă la lucruri întîmplate acum douăzeci de ani. Sau nu era aşa? Ah, nu! Actuală este tema: După douăzeci de ani,  de obicei cu România în faţă şi cu virgulă între… Mă rog.

Deci, prin ’89 am citit un comentariu scris de Andrei Pleşu, comentariu intitulat sugestiv: Limba păsărilor-Note pe marginea unui dialog platonician.  Pare preţios, pare căutat titlul, dar nu e.

Articolul avea şi un motto, motto care într-un fel mi-a călăuzit devenirea.

Îl transcriu aici, am avut nevoie de mult timp  şi multe lecturi ca să-l pricep: Tot ceea ce putem spune despre limbă, ca şi despre moarte, este, într-un anumit sens, un adevăr inaccesibil. G. Steiner

Legenda spune că Friedrich cel Mare al Prusiei voia să recupereze experimental limba originară, adică ar fi vrut să  ajungă prin  metode empirice la naşterea cuvintelor şi a limbii. A luat doi copii nou-născuţi pentru a-i creşte în condiţii princiare,  dar i-a izolat de orice stimul verbal, de orice contact cu sfera rostirii omeneşti. Spera, astfel, să se ajungă la dialogul spontan din limba originară a umanităţii, cea de dinaintea Turnului Babel.

Deşi îngrijiţi foarte bine, copiii au murit la puţini ani, în acel abis de muţenie absolută. Preţul experimentului a fost mare, regele nu a aflat nimic despre limba originară, dar a aflat ceva foarte important. Şi anume că limbajul nu e o anexă a condiţiei umane, o componentă biologică şi socială, ci că limbajul e vital. Că el nu este un derivat al vieţii şi al inteligenţei, ci chiar sursa acestora.

La nivel uman nu există Cuvînt fără Viaţă şi Viaţă fără Cuvînt. Nu intru azi în conexiunile religioase ale sintagmei.

Azi vreau să las legenda să spună ceea ce a avut de spus, iar eu să mă gîndesc de ce iubesc cuvintele, dacă le trăiesc eu pe le sau ele pe mine.  Şi mîine, folosindu-mă de ele, să scriu ceva. Poate mai frumos decît astăzi, poate altfel, dar cu ele în mine, respirîndu-le cu mintea şi cu sufletul.

Anunțuri

7 Responses to “Un comentariu sau poate mai mult”

  1. Lexia Says:

    Legenda aceasta mi se pare de o cruzime înspăimîntătoare, cu mult mai demonică decît cea a Meşterului Manole sau a Mioriţei.
    Jertfirea vieţii ca plată pentru cunoaştere a fost de la începuturi o patologică obsesie umană.
    De aceea, eu cred că orice crimă aflată sub stindardul progresului mi se pare, dimpotrivă, un regres la era primară omului animal.
    Pierderea vieţii în absenţa cuvîntului nu este dovada că viaţa se naşte din cuvînt, ci din relaţiile interumane.
    Cuvîntul a apărut ca o consecinţă a exersării unei funcţii importante cu care a fost omul binecuvîntat: gîndirea.
    Iată de ce mai important decît cuvîntul mi se pare sursa lui, raţiunea.

    • cilmate Says:

      Nu ştiu dacă e chiar aşa. Cum să gîndeşti în absenţa cuvintelor? Eterna dilemă Oul sau găina nu a primit încă un răspuns unanim acceptat şi complet argumentat.

      • Lexia Says:

        Cum să gîndeşti în absenţa cuvintelor?
        Simplu.
        Dacă omul nu ar fi avut auz şi voce, lumea ar fi rămas la fel de minunată, iar spiritualitatea umană n-ar fi pierdut mai nimic, dimpotrivă, ar fi creat valori în mare linişte…
        Frumuseţea ar fi continuat să existe, în lumina apusului sau în strălucirea răsăritului, în mugur de floare sau în lacrimă de iubire. Doar că, în loc de cuvinte, am fi oferit gesturi celor de lîngă noi.
        Cel mai probabil am fi „stat de vorbă” prin dans, pictură, sau orice altă formă de artă fără cuvinte.
        Fundamental în definirea personalităţii umane mi se pare gîndul, nu cuvîntul, o simplă unealtă de cioplit atitudini.
        Eu aşa cred.

      • cilmate Says:

        În Evanghelia după Ioan se spune că: La început a fost Cuvîntul şi Cuvîntul era de la Dumnezeu.
        Ce spiritualitate poţi să clădeşti în afara Lui?
        În plus, eu v-am răspuns la ideea emisă de dumneavoastră că raţiunea e cea care dă naştere cuvintelor. V-am spus că nu se poate raţiona în absenţa simbolurilor. Asta nu are nicio legătură cu frumuseţea lumii şi celelate.

      • Lexia Says:

        Cu siguranţă confundaţi lucrurile.
        Textul biblic spune astfel:
        ” La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1:1).

        Biblia nu se tălmăceşte singură, fiind plină de metafore. De aceea e bine să consultaţi un teolog pentru înţelegerea ei.
        În textul scris de apostolul Ioan, Cuvântul întruchipează pe Isus Cristos, Dumnezeu din Dumnezeu, purtătorul de Cuvânt al lui Dumnezeu pe pămînt. Nu luaţi termenii la propriu, fiindcă textele evanghelice sînt pline de simboluri.
        Exegeţii Bibliei sînt de părere că pe vremea primilor oameni nici măcar nu exista limbajul verbal, fiindcă transmiterea informaţiilor se realiza telepatic.
        Limbajul mental mi se pare cel mai avansat mod de comunicare la care omenirea va ajunge într-un viitor nu foarte îndepărtat.
        Nu trebuie decît să punem la treabă încă o parte infimă a creierului…

  2. Bogdan Says:

    Noi suntem Cuvintele și Cuvintele sunt Noi. 🙂

  3. horia Says:

    am găsit un blog care cred că o să-ţi placă:
    http://e-oli.blogspot.com/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: