Dali şi alte spaime

14 Decembrie 2009

Mă uit la monitorul computerului şi am impresia că am crampa scriitorului. Mi se pare că nu vine nimeni să închidă sertarul scrinului din tabloul lui Dali, intitulat Spania.  Am o senzaţie de dezordine, aceeaşi pe care mi-o provoacă toate picturile acestui geniu controversat, amestecată cu dorinţa intensă de a percepe fiecare detaliu,  cu surpriderea pe care mi-o provoacă fiecare nouă privire spre tablourile lui, cu noi şi noi conexiuni pe care mi le trezeşte fiecare surprindere.

Cînd am citit Jurnalul unui geniu am fost tentată să arunc cartea! Scabros, mi-am zis, dezamăgită fiind de stil, de impresia pe care o considera potrivită pentru a-şi descrie stările contradictorii. Nu trăirile, stările minţii lui. Mai apoi, am revenit îmblînzită,  mai tolerantă cu stilul, mai tolerantă cu dezordinea jurnalului şi mi-am dat seama că Dali care, cu siguranţă, trăia o spaimă existenţială, altfel decît Sartre care era ceva mai detaşat, o expunea astfel în scriitură, poate tocmai din dorinţa de a o exorciza.

Şi tot acest lung preambul doar pentru a-mi spune mie însămi că dorinţa de a face acest blog poate decurge şi dintr-o spaimă existenţială scoasă complet din contextul social şi politic actual. Pentru a-mi pune oarece ordine în gînduri, pentru a-mi controla trăirile din ce în ce mai controversate  în aceste zile fierbinţi de iarnă.

Anunțuri

2 Responses to “Dali şi alte spaime”

  1. Bogdan Says:

    Sorina, pentru spaimele tale îți recomand produsul doljean, din patria lui Mihai Viteazu, Balaci și Cămătaru! 🙂 Este flawless!

  2. Mihai Says:

    Nu am cum să ştiu cu siguranţă din afară, totuşi, din afară, Dali pare să fi trăit cu adevărat, Sartre mai puţin. De la geniu la greaţă, parcă tot nebunia cu foc face să treacă timpul mai cu dichis.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: