Ce avem de spus?

Mă gîndeam la reclamele companiilor de telefonie mobilă. Toată lumea din reclame, dar și de aiurea, are mobil și vorbește la el sau pe el.  Toți se bucură extraordinar că pot vorbi în rețea, cu prietenii, cu iubiții, cu rudele, cu… Replica: vorbeam la/pe mobil a devenit o constantă fără nume, încă. Constanta mobilă, ar putea fi o variantă… Apoi mai sunt cei care trimit zeci și sute de e-mail-uri cu forward. Adică, ei primesc un e-mail din ăsta forwardat și il forwardează mai departe (pleonasm cerut în romgleza noastră de zi cu zi) fiindcă uite, dragă, ce chestiii interesante  am văzut, citit, ce pps-uri interminabile cu flori, fructe, cîini, pisici, imagini din muzee, din orașe cu cultură, bancuri, diete, medicamente de și pentru, de la cele care te ajută să faci miau, pînă la cele care te ajută să ai cu ce să faci miau, în condiții supradimensionate considerate normale (sic!). Acestea nu pot fi decît tratate cu delete și  empty trash, fiind o formă de cronofagie extrem de periculoasă.

De fapt ce avem de spus? Ce vorbim pe mobil ?  Să luam niște cazuri și apoi să le lăsăm:

Bună, poți să vorbești? -  varianta temătoare

Chestia asta cu poți să vorbești deschide un nou univers, sporește imaginația, crește curiozitatea, atinge autopenibilul, crește adrenalina. De un da sau de un nu depinde tot ceea ce mai poți să spui. Te fîstîcești, te simți bine sau prost, nu știi dacă era la volan, era la masă, era cu cineva, era mizantrop, sau numai misogin, era adevărat, era fals, era… De cele mai multe ori indiferent de răspuns, comunicarea e imposibilă, iar rezolvarea problemei pentru care sunaseși mai mult decît incertă. Convorbiri care se termină cu replica: Te sun eu mai tîrziu! O promisiune în care, în cele mai multe cazuri, nu trebuie să crezi !

Bună, unde ești? – varianta îndrăzneață

Chestia asta cu unde ești o aplici cînd crezi că discernămîntul încă îți funcționează și bunul simț te va face să iei o hotărîre corectă cu privire la durata și scopul comunicării. Fals, fiindcă se consideră tupeu și interlocutorul își pune fireasca întrebare, ce te interesează pe tine unde sînt. Aceste convorbiri eșuează constant în replica cvasi-finală: hai,  că te las...

Bună, ce faci? – varianta ipocrită de club englez. Comunicare imposibilă, fiindcă nimeni nu spune, de fapt, ce face. Adică nu, toată lumea face bine și asta și răspunde. Caz în care, dacă omul face bine, de ce să-l superi tu cu problemele tale, alea pe care le aveai de comunicat? Aceste convorbiri eșuează complet, în sensul că nimeni nu comunică nimic, toată lumea trăncănește despre vrute și nevrute, cu mare bătaie pe subiectele zilei, politice, economice, din fotbal sau mai știu și ei ce… Convorbiri care întotdeauna se încheie cu replica. Mai vorbim!

Și atunci? Folosim telefonul în rețea multe minute, cînd, de fapt, nu avem nimic de spus, nu putem spune prea multe sau pur și simplu nu interesează pe nimeni ce avem de spus! O rețea a dependenței care sporește în minute și scade neuronii văzînd cu ochii!

Afacerea merge bine, hai că vă las, mai vorbim, puteți să mă sunați voi mai tîrziu…